Iesind din puscarie, Umbra (Shadows), afla ca sotia sa si prietenul sau cel mai bun au murit intr-un accident de masina si ca devenisera, in timp, amanti.

Accepta ajutorul zeului Odin si se trezeste in mijlocul unui razboi mitic, a carui miza este supravietuirea stravechilor divinatati aduse de emigrantii care au invadat America.

Zeii Vaii Nilului, cei din Panteonul nordic sau din Olimpul grecesc se afla aici, in Lumea Noua, si supravietuiesc cata vreme mai are cine sa-i slaveasca. Dupa ce au invadat inconstientul colectiv american prin intermediul comics-urilor, au fost siliti sa se retraga in fata divinitatilor moderne: tehnologia, filmul si internetul.

Sireti fiind, nu au acceptat sa sucombe definitiv. Unii s-au tupilat in orasele pierdute, altii si-au deschis negoturi legate de activitatile lor legendare.

Neil Gaiman a cistigat trei premii Hugo, doua Nebula, unul World fantasy, patru Bram Stoker, sase Locus, doua British SF, trei Geffens si cite unul International Horror Guild si Mythopoetic. A mai cistigat premii in Spania, Franta, Brazilia, Germania, Italia

***

Original, captivant si deosebit de inventiv; o calatorie picaresca de-a lungul si de-a latul Americii, in care calatorii sunt mai ciudati decat locurile intalnite
George R. Martin

Un scriitor cu un rar spirit de observatie si o nesfarsita imaginatie ....a fost multa vreme o comoara a Angliei; acum este si o comoara a Americii
William Gibson

Fragment din Zei Americani

Prima parte
Umbrele


Capitolul unu

Granitele tarii noastre, domnule? La nord ne învecinam cu Aurora Boreala,
la est avem granita cu soarele care rasare, la sud se afla precesiunea echinoctiilor,
iar la vest ne învecinam cu Ziua Judecatii de Apoi.
(Cartea vorbelor de duh americane a lui Joe Miller)

Shadow statuse trei ani la închisoare. Era suficient de solid si parea genul nu-te-lua-de-mine, asa ca problema sa cea mai mare era cum sa-si piarda vremea. Ca urmare, facea exercitii sa se mentina în forma, învatase trucuri cu monede si se gîndea mereu cît de mult îsi iubea nevasta.

Cel mai bun lucru - în opinia lui Shadow singurul lucru bun - legat de faptul ca se afla în puscarie era ca avea un simtamînt de usurare. Simtamîntul ca se prabusise atît de jos, încît atinsese fundul. Nu-l îngrijora faptul ca oamenii puteau sa-i faca ceva, pentru ca îi facusera deja. Nu-i mai era teama de ceea ce putea sa-i aduca ziua de mîine, pentru ca îi fusese adus de ziua de ieri.

Shadow decisese ca nu conta daca savîrsise lucrul pentru care fusesei condamnat. Experienta îi aratase ca toti cei pe care-i întîlnise în închisoare fusesera lezati într-un fel: întotdeauna autoritatile faptuisera ceva gresit, spuneau ca ai facut ceva, desi nu facusei - sau nu facusei exact asa cum spuneau ele. Important era ca te avusesera.

Observase acest lucru din primele zile, cînd totul fusese nou pentru el, începînd cu argoul si terminînd cu mîncarea proasta. În ciuda mizeriei si a ororii îngrozitoare a încarcerarii, se simtea usurat.

Shadow încerca sa nu vorbeasca prea mult. Cîndva, cam în mijlocul celui de-al doilea an de puscarie, îi povestise despre teoria sa lui Low Key Lyesmith, colegul sau de celula. Low Key, care era un smecheras din Minnesota, zîmbise, scotîndu-si la iveala cicatricea, si zisese:
— Mda. E adevarat. E si mai bine cînd esti condamnat la moarte. Atunci îti amintesti gluma despre tipii care si-au aruncat cizmele din picioare atunci cînd latul li se strîngea în jurul gîtului, pentru ca prietenii lor le spusesera întotdeauna ca or sa moara încaltati.
— Asta-i o gluma? întrebase Shadow.
— Exact. Umor macabru. De cea mai buna calitate.
— Cînd au spînzurat ultima oara un om în statul asta? întrebase Shadow.
— De unde naiba sa stiu? replicase Lyesmith, care-si tundea foarte scurt parul sau de-un blond portocaliu, încît i se vedeau liniile de pe craniu. Sa-ti spun ceva. Statul asta a început sa se duca dracului de cînd a încetat sa spînzure oameni. Nu mai exista spînzuratori.

Shadow ridicase din umeri. Nu vedea nimic romantic într-o condamnare la moarte.

Ajunse la concluzia ca, daca nu esti condamnat la moarte, atunci închisoarea era doar o îndepartare temporara de viata. Asta din doua motive. În primul rînd, cînd esti în puscarie revii treptat la viata. Exista întotdeauna locuri în care sa te duci dupa aceea. Viata merge mai departe. În al doilea rînd, daca te multumesti sa stai linistit, într-o zi vor trebui sa-ti dea drumul.

La început, acest lucru paruse prea îndepartat pentru ca Shadow sa se concentreze asupra lui. Apoi devenise o raza îndepartata de speranta, iar el învatase sa-si spuna "o sa treaca si asta" cînd pica peste el un rahat din puscarie, asa cum se întîmpla întotdeauna. Într-o zi, usa magica avea sa se deschida, iar el avea sa iasa de acolo. Asa ca îsi însemna zilele în calendarul sau Pasarile cîntatoare din America de Nord, singurul calendar care se vindea în magazinul închisorii, iar soarele apunea, iar el nu-l vedea, si soarele se înalta, iar el nu-l zarea. Învatase trucuri cu monede dintr-o carte pe care o gasise în maculatura din biblioteca puscariei. Le exersa. Îsi facea în minte liste cu ceea ce trebuia sa faca atunci cînd avea sa iasa din închisoare.

Listele lui Shadow deveneau tot mai scurte. Dupa doi ani, le redusese la trei lucruri.

În primul rînd avea sa faca baie. O scalda adevarata, lunga, serioasa, într-o cada cu spuma. Poate ca o sa citeasca ziarul în timpul asta, poate nu. Într-o zi se gîndea sa faca într-un fel, alta data invers.

În al doilea rînd avea sa se stearga bine cu prosopul, avea sa-si puna un halat. Poate si papuci. Îi placea ideea cu papucii. Daca ar fuma, atunci ar trebui sa fumeze pipa, dar el nu fuma. Apoi avea sa-si ia nevasta în brate ("Catelusule", avea sa tipe ea, cu groaza prefacuta si cu încîntare adevarata, "ce faci?") Avea s-o duca în dormitor si avea sa închida usa. Or sa comande o pizza, daca avea sa li se faca foame...

În al treilea rînd, dupa ce el si Laura aveau sa iasa din dormitor - probabil peste vreo doua zile - avea sa stea cuminte si avea sa se fereasca de necazuri tot restul vietii.
— Si atunci o sa fii fericit? îl întrebase Low Key Lyesmith; în ziua aceea cei doi lucrau în atelierul închisorii, asamblînd dispozitive pentru hranit pasarile, o treaba mult mai interesanta decît stantarea numerelor pentru masini.
— Sa nu spui de un om ca-i fericit pîna nu-i mort, raspunsese Shadow.
— Herodot, zise Low Key. Te-ai apucat de învatat!
— Cine naiba e Herodot? întreba Iceman, punînd la un loc partile unui dispozitiv si întinzîndu-le lui Shadow, care le prinse strîns în suruburi.
— Un grec mort, îi zise Shadow.
— Ultima mea prietena era grecoaica, spuse Iceman. Familia ei mînca tot felul de rahaturi. N-o sa ma credeti, daca va spun. De exemplu, orez înfasurat în frunze. Rahaturi de felul asta.

Iceman avea forma si marimea unui automat pentru Coca Cola si mai avea ochi albastri si parul atît de blond, încît parea alb. Batuse zdravan un individ care facuse greseala sa se ia de prietena lui, într-un bar în care aceasta dansa, iar Iceman facea ordine. Prietenii individului chemasera politia, iar politistii îl arestasera pe Iceman si verificasera ce-i cu el. Descoperisera ca acesta ispasise o condamnare prin munca, în urma cu optsprezece luni.
— Ce-ar fi trebuit sa fac? întrebase Iceman mîhnit, atunci cînd îi relatase lui Shadow trista lui poveste. I-am spus ca-i prietena mea. Puteam sa-l las sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect? Asta trebuia? O pipaia peste tot.
— Da, i-ai spus, zisese Shadow si se multumise cu atît.

Învatase înca de la început ceva: în închisoare îti executi pedeapsa proprie. Nu si pe a altuia.

Cu cîteva luni înainte, Lyesmith îi împrumutase lui Shadow un exemplar jerpelit din Istoriile lui Herodot.
— Nu-i o carte plictisitoare. E misto, îi spusese el, cînd Shadow îl refuzase, sustinînd ca el nu citeste carti. Mai întîi citeste-o, apoi o sa recunosti ca-i misto.

Shadow se strîmbase, dar începuse sa citeasca si se trezise captivat de cartea aceea.
— Grecii! exclama Iceman, scîrbit. Nici macar nu-i adevarat ce se spune despre ei. Am încercat sa i-o trag prietenei mele în cur, iar ea a fost gata sa-mi scoata ochii.

Lyesmith fu transferat într-o zi, fara sa fie anuntat din timp. Îi lasa lui Shadow cartea lui Herodot. Între pagini era ascunsa o moneda. O moneda reprezenta marfa de contrabanda: puteai sa-i ascuti marginea frecînd-o de o piatra si sa spinteci cu ea figura cuiva, în timpul unei încaierari. Shadow nu dorea o arma. Dorea doar sa faca ceva cu mîinile lui.

Shadow nu era superstitios. Nu credea în ceea ce nu putea sa vada. Dar în saptamînile finale ale condamnarii simtea dezastrul strîngîndu-se deasupra închisorii, asa cum simtise în zilele de dinaintea jafului. Simtea un gol în stomac si-si spunea ca-i doar teama de a se reîntoarce în lumea de afara. Însa nu era convins ca-i asa. Era mai paranoic ca de obicei, iar în închisoare paranoia obisnuita înseamna mult si-i o cale de supravietuire. Shadow deveni mai linistit, mai sters ca altadata. Se trezi ca urmarea limbajul gesturilor al gardienilor si al celorlalti detinuti, încercînd sa descopere un indiciu despre lucrul cel rau care urma sa se întîmple - pentru ca era sigur ca se va întîmpla ceva rau.

Cu o luna înainte de eliberare, Shadow se afla într-un birou friguros, în fata unui barbat scund, care avea în frunte un semn din nastere, de culoarea vinului de porto. Stateau amîndoi la un birou, aflat între ei. Barbatul avea în fata sa dosarul lui Shadow, deschis, si tinea în mîna un pix. Capatul pixului era ros zdravan.
— Ti-e frig, Shadow?
— Un pic, raspunse Shadow.

*********************

Neil Gaiman a cîstigat trei premii Hugo, doua Nebula, unul World Fantasy, patru Bram Stoker, sase Locus, doua British SF, trei Geffens si cîte unul International Horror Guild si Mythopoetic. A mai cîstigat premii în Spania, Franta, Brazilia, Germania, Italia

 

Scriitor profesionist de peste douazeci de ani, autor de romane, dar si de non-fiction (e de mentionat monografia Duran Duran din 1984) si romane grafice, editor de antologii, scenarist, maestru de ceremonii la marile premii mondiale de F&SF, Neil Gaiman s-a nascut în Anglia, în 1960, dar acum traieste în Statele Unite, lînga Minneapolis, Minnesota, unde creste dovleci si colectioneaza calculatoare si pisici. Vii. Cartile lui au fost traduse în peste douazeci de tari. A cîstigat mai mult de zece premii internationale pentru romanele sale grafice, iar în 1991, Sandman nr.19 a luat premiul World Fantasy pentru povestire, fiind prima banda desenata din lume care a cîstigat un premiu literar.

Printre admiratorii lui se numara Norman Mailer, Stephen King, Alice Cooper. Neil Gaiman este acel Neil la care face referire Tori Amos în cîntecul ei Little Earthquakes: "Ma vei gasi daca Neil ma va face copac?