Ultimele ansemnari ale lui Mateiu Caragiale ansotite de un inedit epistolar precum si indexul fiintelor, lucrurilor si antamplarilor in prezentarea lui Ion Iovan

Împreuna cu existenta de autentic dandy, pe care a dus-o cu brio în vechiul Bucuresti, trairea interioara impresioneaza la „divinul“ Mateiu Caragiale. Din pacate, însemnarile lui intime au disparut în întregime – necunoscute sunt pâna azi originalele jurnalului început în 1927 si ale celor paisprezece carnete cu note zilnice din perioada 1923-1935. Ratacirea lor misterioasa, petrecuta în iarna anului 1941, reprezinta un handicap major în întelegerea „celui mai reactionar scriitor român“, cum a fost desemnat bastardul lui I.L. Caragiale.

Dar ce sunt scrierile considerate în prezent ca fiind textele memorialistice ale autorului Crailor de Curtea Veche? Nimic altceva decât trunchieri edulcorate ale jurnalului si agendelor sale, produse de cercetatorul literar Perpessicius. Transcrierea acestuia dupa originalele depuse în 1936 la Fundatia «Regele Carol II» reprezinta în mod clar un demers lacunar si inexact, copie mutilanta a unui text crâncen rezumat. Astfel ca, nepublicata onest la vremea potrivita, în lipsa materiei olografe, memorialistica mateina este nevoita sa respire aerul fabulatiei.

Mai mult decât oricare alta perioada din frustrantul material perpessician, anul 1935 sufera amputarile cele mai teribile. Zilele lui, ultimul din viata lui Mateiu Caragiale, formeaza substanta cartii de fata. si fiindca Ultimele însemnari... necesitau note critice, lamuriri, puneri la punct a unor interpretari, a fost nevoie de un Index pentru a calauzi cititorul mai nou în perceperea adecvata a referirilor la întâmplarile si numele vehiculate în text.

Pentru lectorul avizat, completarea informatiei, identificare citatelor, diverselor preluari, pot fi superflue. În ceea ce priveste epistolarul, postat la sfârsitul volumului, acesta arunca o anume lumina asupra împrejurarilor volatilizarii manuscriselor lui Mateiu. În locul explicatiilor însa, e de amintit chiar zicerea lui: „...unei istorii frumusetea îi sta numai în partea ei de taina; daca i-o dezvalui, gasesc ca îsi pierde tot farmecul“.

Ion Iovan

Fragment:

12 februarie. Ma las pus la masa de grobianul Costea Bratu, nefiresc de spilcuit, cu suvitele de par bine întinse pe chelie, vesel si vorbaret. Se poarta din ce în ce mai lejer cu mine, il ne se mouche pas du coude. Teribil acest parvenit sadea, fara principii, din specia Take Ionescu; nu-mi poarta ranchiuna pentru ca l-am dat deoparte, asteapta sa ma plictisesc, sa plec, sa pier. Pas cu pas înghite tot judetul, aparent modest si popular. Mai ales popular. Ma uimeste dialogul lui cu satenii, parca e de-al lor. Dar nu e. Asa istetime nu se încropeste în tartacuta unui palmas. Pâna la urma va fi bogatanul tuturor fundulenilor, ne va îngropa - pe mine, pe îngâmfatul Gogu Ionescu, pe nevolnicul Costescu, asa cum l-a îngropat pe bietul Pandele; n'importe où, il a sa part du gâteau. Îmi serveste bucata cea mai buna din crapceanul de Mostistea pescuit de el si gatit marinareste. Sta cu ochii în farfuria mea, urmarind cum despic, cum înlatur oasele. De când învârte Ialomita cu kir Gheorghe, pofteste si el la maniere - dar numai ironie, aproape sila în privirea lui. Trebuie sa reziste însa în lume, sa ascensioneze. În sfârsit, gaseste momentul, se apleaca peste masa si ma întreaba aproape soptit: sunteti unul din masonii nostri, nu? Da' de unde, raspund, lasându-ma pe spate. Se retrage si el, rânjind - experienta de viata îi spune ca suspectul într-o chestie rusinoasa neaga întotdeauna; si asta îl descopera ca faptas. Multumit de manevra, se repede asupra pestelui; mânuie cutitul într-un mod absolut ciudat, nici nu-l pot privi.

--- Costea Bratu - arendasul principal al câtorva domenii din Baraganul de vest. El gospodarea si mosia Maricai Sion pâna a fi preluata formal de Mateiu Caragiale. Ramâne în relatii cu acesta, consiliindu-l de-a lungul calendarului agricol, tinându-i uneori locul în relatiile directe cu taranii si autoritatile. Face bune afaceri mâna în mâna cu cerealistul en gros Gheorghe "Grecul", proprietarul antrepozitelor din gara Fundulea, marindu-si constant importanta pe plan local. Fiind si cel mai popular om al tinutului, prin limbaj, prin afisarea modestiei, prin comportament voit vulgar, aduce voturi în contul liberalilor gutisti, care-l au în vedere pentru postul de prefect. Succesul sau se bazeaza pe lejeritatea cu care se adapteaza la mediu si situatie; sta si la masa lui Silidor, bulibasa tiganilor din triunghiul Urziceni-Slobozia-Calarasi, si la cea a boierilor Baraganului, îmbracând manierele unui vataf sau ale unui orasean scolit, dupa interlocutorul de moment. "Sunt la mâna parsivului, scrie Mateiu, el bate iarmaroacele, crâsmele si bea adalmasuri cu speculantii locului; le foloseste limbajul sarac, vulgar, ademenindu-i cu grosolanie la afacerile lui, la politica lui. Nu poti sa nu-i admiri talentul - fiindca e un talent si asta, sa înjuri, sa porti cizme de noroi, sa-ti sufli mucii cu degetele. Înteleg ca numai asa merge treaba, tragându-te de bracinar cu plebea. Un discurs cât mai crud, asta e secretul; si câteva cuvinte triviale, câteva gesturi obscene care sunt la locul lor în România asta Mare." Ascensiunea lui Costea Bratu începe prin 1925 când, simplu misit, izbuteste sa-l înlocuiasca pe vigurosul Pandele Iancu din marile arendasii ale judetului. De atunci e un câstigator, folosind când intriga, când duplicitatea pentru a parveni - dar loviturile îi reusesc mai ales datorita unei inteligente tactici: aceea de a se lasa mereu subestimat.

24 ianuarie. Întâlnesc în capul Podului pe Brederode; fanfaronul e în tinuta, dar miroase ca o dama ieftina. Ma îmbratiseaza afabil, însa îl cunosc bine, e un parsiv. Zice ca vrea sa combinam din nou împreuna, îl ascult, dar sunt convins: il me met dans une sale affaire. Într-adevar, în câteva minute ma ia partas într-o speculare a leului pe piata europeana si îmi vinde pontul cu actiunile Concordiei, care vor sari précisément saptamâna viitoare de la 2225 la cel putin 2400 lei. Ma asigura de bunavointa si prietenia lui, ignorând toate încurcaturile în care m-a bagat! nu sunt nici zece ani de la scandalul din redactia Universului iscat de evocarea lui Mendonça; m-am racit cu Stelica pentru o chitanta! Nu meritam asta. Nici eu, nici Vasco da Gama.