In ultimele pagini din Timpul regasit (publicat in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind "aceasta carte esentiala, singura carte adevarata". Asadar, scrierea a ceea ce citim sub titlul In cautarea timpului pierdut nu insemna, pentru el, decat lectura acestei "carti launtrice" - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta.

Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta, "conceptie" si "gestatie cerebrala", lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic în inconstientul lui Proust), devine "scriere" interna, pe care "opera" o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei "lecturi" maieutice.Cornel Mihai Ionescu