Octavian Paler vrea sa spuna în aceasta carte de eseuri ca nu în biblioteci a gasit morala acestor scrisori imaginare, adresate unor mari personalitati ale culturii, dintre care unele i-au dominat lecturile si obsesiile, ci pe strada, pe tarmul marii sau printre amintiri. În aceste texte marturiseste ce a aflat cu ajutorul inimii de la viata si poate de aceea a simtit nevoia ca dupa fiecare eseu sa aseze câte o poezie. Printre acestea se afla si poezia "Avem timp", amintita de atâtea ori la moartea scriitorului.

Toate intrebarile pe care le pun, vantul mi le aduce inapoi intacte. Va trebui sa raspund probabil, eu singur la ele, dar prin insusi faptul ca-mi pun intrebari nu mai sunt singur. E un prilej sa imi micsorez lista, sa-mi declar sentmentele fara sa ma rusinez de ele (Octavian Paler)