Ce iti mai ramâne de facut atunci când natura si soarta au fost nedrepte cu tine, atunci când ceilalti te privesc cu repulsie si dispret? Pe natura nu te poti razbuna… toata ura adunata într-o viata se îndreapta spre cei care ti-au provocat mânire… Slutii încearca sa-si faca singuri dreptate…

Fragment:

Când Patrick — în acte Petru Sârbu — intrase în viata doamnei Clotilda Martinescu — avea deja experienta, mentalitatea, statura fizica si morala, într-un cuvânt, statutul gigolo-ului perfect al deceniului 90: înalt, atletic, impecabil în orice moment al zilei si cu o figura barbateasca pe care numai un observator extrem de ager ar fi detectat primele semne, sensibile înca, ale unei dulcegarii murdare ce-si pune inevitabil amprenta pe chipul profesionistilor. În totul, frumos de rupea inimi, simpatic si vesnic binedispus.

Avea douazeci si cinci de ani, iar Clotilda împlinise saizeci în aceeasi vara. Trebuie insistat asupra anotimpului în care se cunoscusera, caci în momentul în care femeia se simti obligata sa ia o hotarâre majora privind viitorul lor comun, faptul ca se cunoscusera în anotimpul cald avusese o importanta demna de luat în seama. Sezonul estival îndeobste nu avantajeaza frumusetile mature, chiar trecute. Caldura cere multa piele goala, interzice machiajul excesiv — adio fond de ten si alte trucuri din zona —, nimiceste coafurile sofisticate, exclude caciula, adica peruca. Toamna avansata si iarna, oh! e cu totul altceva! Ce nu poate ascunde un compleu, la care asortezi un fisiu, câte nu camufleaza gulerul înfoiat al opulentei haine de blana! Machiajul rezista la ger, chiar daca dedesubt esti vânata; bratele se dezgolesc cel mult de la coate în jos, iar bijuteriile grele, fastuoase, prohibite vara, au un alt efect iarna.

"Or, îsi zicea Clotilda studiindu-se cu o privire necrutatoare în oglinda si mai necrutatoare a budoarului, luminata de cinci becuri a doua sute de wati, daca m-a placut asa, material brut si fara dichisuri, înseamna ca iarna m-ar putea gasi chiar draguta." Martineasca nu era o femeie proasta si stia ca nu face decât sa gâfâie alergând dupa zglobia tinerete, dar, pe de alta parte, avusese dintotdeauna capacitatea de a trai total si intens momentul. Nu mai putin adevarat, în luarea unei decizii fundamentale, contribuise, tot fundamental, strategia de înalta clasa abordata de Patrick. Se casatorisera de cinci ani si toata lumea era de acord ca lucrurile merg de minune.

Rodica Ojog-Brasoveanu (28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Français” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”).

A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura.

In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura, si s-a dedicat in intregime scrisului.

Pana in 1999, Rodica Ojog Brasoveanu a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.