Cum putem impleti realizarile spirituale ale budismului cu descoperirile occidentale din domeniul psihologiei? Cum putem reconcilia dezvoltarea individului si cautarea spirituala a ceea ce se afla dincolo de sine? In cartea de fata, psihologul si psihoterapeutul John Welwood raspunde la aceste intrebari cu o extraordinara profunzime si rigoare, dezvoltand o abordare psihospirituala inovatoare. Psihologia trezirii unifica trei dimensiuni majore ale existentei umane - personalul, interpersonalul si suprapersonalul - pe care nici o traditie orientala sau occidentala nu le-a integrat intr-un cadru unic de intelegere in practica. Cartea este un ghid indispensabil pentru cei care isi doresc sa traiasca echilibrat si armonios.

„Cartea abunda in intuitii bogate si potential transformatoare. Atat psihoterapeutii, cat si cautatorii spirituali vor avea de castigat citind-o.“
PUBLISHERS WEEKLY

„Geniala si provocatoare. Aceasta lucrare ambitioasa s-a bucurat de atat de mult succes deoarece clarifica interactiunea dintre meditatie, lucrul interior si relatia constienta ca practica spirituala.“
SPIRITUALITY AND HEALTH

FRAGMENTE

Constiinta divizata si nedivizata

Chiar daca metodele reflexive sînt în mod cert esentiale pentru practica terapeutica, experienta mea cu meditatia dzogchen-mahamudra mi-a permis sa înteleg ca ele sînt înca o expresie a constiintei divizate, în termeni orientali. Termenul sanscrit pentru starea obisnuita, mundana de constiinta este vijnana. Vi- poate fi tradus prin "divizat", iar -jnana prin "cunoastere". Divizat se refera aici la disocierea subiect-obiect, în care separarea în observator si observat, cel care percepe si cel care e perceput este un determinant primar al felului cum si a ceea ce percepem. Toata cunoasterea conventionala, inclusiv ceea ce descoperim în psihoterapie, are loc în cadrul constiintei divizate, dupa cum observa fenomenologul Peter Koestenbaum: "Toata cunoasterea este de acest tip dual, iar interventia psihoterapeutica nu face exceptie. (...) Psihoterapia, ca toate celelalte forme de cunoastere, este reflectare asupra sinelui; este cunoastere de sine si constiinta de sine".

Cînd reflectam asupra sinelui, sinele devine divizat - într-un obiect al reflectarii si un subiect observator. Aceasta e vijnana în actiune. Divizarea cîmpului experientei în doi poli este un instrument util pentru majoritatea scopurilor si ofera o cunoastere de sine relativa. învatam despre conditionarea noastra, despre structura de caracter, despre modalitatile noastre particulare de gîndire, traire, actiune si perceptie. Aceste descoperiri pot fi relativ eliberatoare, dar ceea ce sîntem nu poate fi niciodata identic cu tiparele mintii si corpului pe care le gasim prin discernere reflexiva. Nici nu sîntem identici cu cel care percepe, stînd la distanta de aceste tipare si reflectfnd asupra lor. Ambii poli sînt creatii ale mintii conceptuale, care opereaza împartind cîmpul experiential în doua si interpretînd realitatea prin concepte bazate pe aceasta divizare.

Atentia precisa la natura experientei dezvaluie ca cea mai mare parte a perceptiei si cognitiei noastre e conditionata de aceasta diviziune conceptuala. De exemplu, de obicei nu vedem un copac în natura lui imediata, unica si vie - în astfelitatea lui. în schimb, experienta copacului e modelata de ideile si credintele pe care le avem despre o categorie de obiecte numite "copac". Krishnamurti, prin opozitie, descrie cum e sa vezi un copac într-un mod mai direct, nealienat:

"Te uiti la acest copac magnific si te întrebi cine pe cine contempla si atunci chiar nu exista nici un privitor. Totul e atît de autentic si exista doar viata, iar spectatorul e la fel de mort ca frunza aceea. (...) într-o tacere absoluta, (...) ascultînd fara nici un moment de reactie, fara înregistrare, fara experimentare, doar vazînd si auzind. (...) Cu adevarat exteriorul e interior si interiorul e exterior si e dificil, aproape imposibil, sa le separi".

***********

Compasiune autentica

Cînd ne asumam experienta vietii asa cum este, descoperim adesea ca nu ne îndeplineste asteptarile despre cum ar trebui sa fie. Poate ca nu corespundem cu imaginea din mintea noastra a ceea ce ar trebui sa fim. Poate ca cei dragi nu se ridica la înaltimea idealurilor noastre. Sau situatia din lume ni se pare deprimanta, chiar socanta. Realitatea ne deschide continuu inima nefiind asa cum ne-am dori noi sa fie.

Daca ne îndreptam autentic catre "inima noastra întredeschisa", descoperim ca are un gust dulce-amarui. Realitatea nu se potriveste niciodata cu sperantele noastre - de aici, gustul amar. Dulceata provine din faptul ca descoperim o tandrete dulce si curata fata de noi însine si frumusetea fragila a vietii ca întreg, cînd realitatea ne întredeschide inima.

Acesta e începutul adevaratei compasiuni fata de noi însine si fata de altii - fata de dificultatile cu care ne confruntam în viata. O prietena bolnava de cancer a încercat toate tratamentele posibile de care a auzit. Nimic nu a functionat. La început a dat vina pe ea însasi, dar în cele din urma a realizat ca vindecarea ultima nu era tratarea cancerului, ci împacarea cu el. Toti trebuie sa ne vindecam de conflictul deschis: separarea si lupta cu realitatea. Toata lumea are nevoie de asta.

Cele mai mari dificultati cu care ne confruntam ne ofera cele mai bune oportunitati de a exersa prezenta neconditionata. De mare ajutor în aceasta practica e sa recunoastem din nou si din nou ca experienta noastra nu e atît de solida pe cît credeam. Într-adevar, nimic nu e asa cum presupuneam noi. Meditatia ne ajuta sa recunoastem acest lucru facîndu-ne sa observam si sa intram în contact cu intervalele sau spatiile libere din experienta noastra, din care apar claritatea si întelepciunea autentica.

Daca îmbratisam aceasta abordare, vechile noastre rani din trecut pot dezvalui comori ascunse. În locurile în care ne-am contractat si am întors spatele experientei noastre putem începe sa descoperim calitati autentice ale fiintei noastre care au fost multa vreme acoperite de un val. În cele mai dureroase colturi ale experientei noastre, ceva viu asteapta tot timpul sa iasa la suprafata. Asa ca, orice problema sau suferinta am avea, daca ne ajuta...

*********

Fuga de gol

Daca depresia este o reactie extrema la pierdere, practica meditatiei ne dezvaluie ca punctele de referinta pe care le consideram stabile, pe care ne bazam pentru securitate, se modifica tot timpul. Psihologia budista descrie aceasta situatie în termenii "celor trei repere ale existentei" - trei aspecte inevitabile ale vietii care modeleaza contextul în care se desfasoara existenta umana.

Primul reper al existentei este nepermanenta - faptul ca nimic nu ramîne niciodata la fel. în planul exterior, corpul nostru si lumea fizica se schimba continuu, iar în plan interior, starile noastre mentale si emotionale se modifica si evolueaza neîncetat. Fiecare stare a mintii atrage o noua perspectiva asupra realitatii, doar pentru a fi înlocuita cîteva minute mai tîrziu de o viziune usor diferita. Nici o stare a mintii nu e niciodata totala sau definitiva.

Al doilea reper al existentei, numit frecvent lipsa eului, este consecinta acestei impermanente universale. Ca toate celelalte, sinele cu care ne identificam este un flux constant. Chiar daca e util sa vorbim de o structura functionala a eului ca si concept explicativ, e imposibil sa definim exact, sa localizam sau sa dovedim o entitate a sinelui substantiala si continua într-o maniera concreta, determinata. Daca întelegem acest adevar ca pe o amenintare, putem intra în panica. Daca, însa, îl apreciem ca pe o cale catre un adevar mai vast, el poate da nastere unei usurari profunde.

Al treilea reper al existentei este faptul ca viata umana implica mereu o anumita insatisfactie sau durere: durerea nasterii, a batrînetii, a bolii si a mortii; durerea de a considera repere elemente dinamice, mutatiile; durerea de a nu primi ce doresti; durerea de a primi ceea ce nu doresti; durerea de a fi conditionat de împrejurari care scapa de sub control. Pentru ca nimic în viata nu e vreodata definitiv sau total desavarsit, totul e într-o curgere continua, noi nu putem controla nimic, nici macar ce se întîmpla cu noi, satisfactia de durata ramîne eveniment rar, imposibil de atins ca si curcubeul de pe cer.

Aceste trei repere trimit la o conditie fundamentala a existentei, numita vacuitate în traditia budista. Acest termen ilustreaza natura insondabila si imposibil de stapânit a tuturor lucrurilor. Nimic nu poate fi detinut ca obiect solid care sa ofere sens, satisfactie sau securitate de durata si de nezdruncinat. Nimic nu este ceea ce ne asteptam, credem sau speram sa fie. Ne casatorim cu persoana din visurile noastre si descoperim ca mariajul nu ne ofera fericirea previzibila pe care ne-o imaginasem. Cheltuim o avere pe o masina noua si dupa trei saptamîni nu ni se mai pare atît de interesanta. Avem un mare succes în cariera si descoperim ca nu ne ofera împlinirea la care sperasem. Mai mult, nu ajungem niciodata sa cunoastem temeinic ce facem aici, ce dorim în fond, ce e viata aceasta sau încotro se îndreapta. Toate aceste experiente trimit la adevarul vacuitatii - faptul ca nu e posibil sa modelezi ceva solid din materialul fluid al realitatii sau sa delimitezi o partea a sa ca "asta si atît, doar asta, întotdeauna asta".

Din perspectiva încercarii de a ajunge undeva sau de a gasi securitate, vacuitatea pare înspaimîntatoare si descurajanta. Putem întelege diverse forme de psihopatologie ca reactii împotriva vacuitatii si a celor trei repere ale existentei. Paranoicul îsi respinge vulnerabilitatea si încearca sa dea vina pe altii pentru ea: "Cine îmi face asta? Toata lumea îmi vrea raul?". Sociopatul încearca sa detina controlul asupra caracterului alunecos al existentei. Schizoidul si catatonicul se închid, pur si simplu, refuzînd..

John Welwood este redactor al Journal of Transpersonal Psychology si activeaza ca profesor, îmbinînd învataturile budiste cu practicile psihologice occidentale. Lucrarile sale pornesc de la premisa ca toate problemele ce sînt încadrate traditional în sfera psihologiei au o baza spirituala, hotarîtoare pentru pasii înspre vindecare. A publicat sase carti în care îsi sustine teza completarii psihologiei cu prescriptiile orientale si profeseaza ca psihoterapeut..