Suntem omizi si vom deveni fluturi, iata intreaga noastra poveste, tot sensul nostru in lume, intr-o singura imagine providentiala, pe care-o poate intelege oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul sau visceral. Suntem fiinte cu metamorfoza, deja construite pentru mantuire. Stim ca maine soarele va rasari, si asta-nseamna ca ni s-au deschis deja, inmugurite timid, organele de simt pentru viitor, caci altfel cum am indrazni sa credem asta? Cand frunza migdalului se fragezeste, intelegem ca primavara-i aproape. Cand vedem un nor la apus, ne spunem "Maine va ploua". Sunt primele marci ale naturii noastre vizionare. Vom fi intregi doar cand vom vedea viitorul la fel de limpede ca trecutul si cand vom intelege ca ele sunt una, cand, in fiecare clipa, ne vom inalta deasupra realitatii falfaind maiestuos din cele doua aripi, la fel de pline de nervuri si imagini aprinse: trecutul si viitorul. Atunci vom fi ceea ce am fost intotdeauna, Vestitori, Vazatori si Martori ai minunii ce nu se arata in lume, ai miracolului, doar, ca lumea exista... Atunci vom tine-ntre degete universul nostru inflationar ca pe-un clopotel auriu, al carui sunet dulce il vom sorbi uneori, cu nesfarsita nostalgie: cling!
"Despre o carte frumos slefuita, despre o carte uimitoare se spune ca e «o bijuterie». Despre Orbitor. Aripa dreapta s-ar cuveni sa se spuna ca este «o vistierie», pentru ca bijuteriile literare sclipesc in fiecare fragment si pe fiecare pagina."
Ioana Parvulescu
"Totul este ales cu atāta grija si cadenta, īncāt īti spui ca ai vrea sa īnveti pe de rost. Citind, ai aceasta tendinta de a gasi o pagina cheie, o fraza cheie. «Orbitor. Aripa dreapta» e un manunchi de astfel de chei (...) E constructia romanesca cea mai solida data vreodata īn proza romāneasca"
Lidia Bodea |
