Nici un romancier nu a surprins cu atâta forta relatia dintre un copil ( care îi tiranizeaza pe colegii sai) si victima lui. La Margaret Atwood, jocurile de putere sunt jucate, într-un mod desavârsit, de fetite. (Listener)

"Daca m-as mai întâlni cu Cordelia, ce i-as spune despre mine? Adevarul, sau ceva ce m-ar avantaja? Probabil ca a doua varianta. Înca simt nevoia asta."

Ochi-de-pisica este povestea lui Elaine Risley, o pictorita în vârsta de cincizeci de ani, care se întoarce la Toronto pentru o expozitie retrospectiva. Momentul de glorie profesionala este umbrit de amintiri coplesitoare din copilarie si adolescenta - tradari si cruzimi de nesuportat, rautate gratuita - ce o obliga sa înfrunte spectrul Cordeliei, odinioara cea mai buna prietena si în acelasi timp calau nemilos, care a bântuit-o timp de patruzeci de ani.

"Un triumf. O carte plina de tensiune si tandrete." (Marie Claire)

Fragment: Ochi de pisica, Margaret Atwood

Pe polita ferestrei de alaturi, sed Cordelia, Grace si Carol, îngramadite una în alta, susotind si chicotind. Eu trebuie sa stau separat, fiindca nu vorbesc cu mine. Am zis ceva ce nu trebuia, dar nu stiu ce, fiindca nu vor sa-mi spuna. Cordelia zice ca e mai bine pentru mine sa revad în minte tot ce am vorbit astazi, încercând sa gasesc cuvântul nesabuit. În felul asta voi învata sa nu mai spun asa ceva niciodata. Dupa ce voi fi ghicit raspunsul corect, îmi vor vorbi din nou. Totul e spre binele meu, pentru ca ele sunt prietenele mele cele mai bune si nu vor decât sa ma ajute sa ma perfectionez. Asa ca la asta ma gândesc în timp ce jos trece orchestra de suflatori cu caciuli de blana murate de burnita si majoretele-tobosarite cu picioarele goale si ude, zâmbete rosii si par de pe care picura apa: ce am spus rau? Nu-mi amintesc sa fi zis altceva decât ceea ce spun de obicei.

Intra în camera tata, în halatul lui alb. Lucreaza în alta parte a cladirii, a venit numai sa ne controleze.
- Va place parada, fetelor? se intereseaza.
- O, da, va multumim, raspunde Carol, chicotind.
- Da, multumim, o îngâna Grace.

Eu tac. Cordelia se da jos de pe pervazul ei si se urca felin pe al meu, asezându-se aproape de mine.
- Ne place nemaipomenit, va multumim foarte frumos, zice, cu vocea ei speciala rezervata adultilor.

Parintii mei o cred deosebit de manierata. Ma ia pe dupa umeri si ma strânge usor, o strângere complice, un avertisment. Totul va fi în regula câta vreme sed cuminte, nu deschid gura, nu dezvalui nimic. Atunci ma voi salva, voi fi din nou acceptata. Surâd, tremurând de usurare, de gratitudine.

Dar de abia a iesit tata din camera si Cordelia se întoarce cu fata la mine. Are o mina mai mult trista decât furioasa. Scutura din cap:
- Cum ai putut? ma interogheaza. Cum ai putut sa fii atât de nepoliticoasa? Nici macar nu i-ai raspuns. stii ce înseamna asta, nu? Regret, dar trebuie sa te pedepsim. Ce ai de spus în apararea ta?

Nu am nimic de spus.

Stau în fata usii închise de la camera Cordeliei. Cordelia, Grace si Carol sunt înauntru. tin o sedinta. Pe ordinea de zi sunt eu. Pur si simplu nu ma ridic la înaltimea asteptarilor, desi ele mi-au dat toate sansele. Trebuie sa fiu mai buna. Dar la ce sa fiu mai buna?

Perdie si Mirrie urca scarile si vin pe culoar, învesmântate în armura superioara a vârstei. As da orice sa fiu de vârsta lor. Sunt singurele persoane, din câte cunosc, cu autoritate asupra Cordeliei. În mintea mea, sunt aliatele mele; mai bine zis, îmi spun ca ar tine cu mine daca ar sti. Daca ar sti, ce? Sunt muta pâna si pentru mine însami.
- Hello, Elaine, saluta ele. Apoi ma întreaba: De-a ce va jucati astazi? De-a v-ati ascunselea?
- Nu va pot spune, raspund.

Ele surâd, cu bunatate si condescendenta, si se îndreapta spre camera lor, sa-si faca pedichiura si sa discute chestii serioase.