Nimeni nu a surprins cu atāta forta relatia dintre un copil ( care īi tiranizeaza pe colegii sai) si victima lui. La Margaret Atwood, jocurile de putere sunt jucate, īntr-un mod desavārsit, de fetite. (Listener)
"Daca m-as mai īntālni cu Cordelia, ce i-as spune despre mine? Adevarul, sau ceva ce m-ar avantaja? Probabil ca a doua varianta. Īnca simt nevoia asta."
Ochi-de-pisica este povestea lui Elaine Risley, o pictorita īn vārsta de cincizeci de ani, care se īntoarce la Toronto pentru o expozitie retrospectiva. Momentul de glorie profesionala este umbrit de amintiri coplesitoare din copilarie si adolescenta - tradari si cruzimi de nesuportat, rautate gratuita - ce o obliga sa īnfrunte spectrul Cordeliei, odinioara cea mai buna prietena si īn acelasi timp calau nemilos, care a bāntuit-o timp de patruzeci de ani.
"Un triumf. O carte plina de tensiune si tandrete." (Marie Claire)
Fragment: Ochi de pisica, Margaret Atwood
Pe polita ferestrei de alaturi, sed Cordelia, Grace si Carol, īngramadite una īn alta, susotind si chicotind. Eu trebuie sa stau separat, fiindca nu vorbesc cu mine. Am zis ceva ce nu trebuia, dar nu stiu ce, fiindca nu vor sa-mi spuna. Cordelia zice ca e mai bine pentru mine sa revad īn minte tot ce am vorbit astazi, īncercānd sa gasesc cuvāntul nesabuit. Īn felul asta voi īnvata sa nu mai spun asa ceva niciodata. Dupa ce voi fi ghicit raspunsul corect, īmi vor vorbi din nou. Totul e spre binele meu, pentru ca ele sunt prietenele mele cele mai bune si nu vor decāt sa ma ajute sa ma perfectionez. Asa ca la asta ma gāndesc īn timp ce jos trece orchestra de suflatori cu caciuli de blana murate de burnita si majoretele-tobosarite cu picioarele goale si ude, zāmbete rosii si par de pe care picura apa: ce am spus rau? Nu-mi amintesc sa fi zis altceva decāt ceea ce spun de obicei.
Intra īn camera tata, īn halatul lui alb. Lucreaza īn alta parte a cladirii, a venit numai sa ne controleze.
- Va place parada, fetelor? se intereseaza.
- O, da, va multumim, raspunde Carol, chicotind.
- Da, multumim, o īngāna Grace.
Eu tac. Cordelia se da jos de pe pervazul ei si se urca felin pe al meu, asezāndu-se aproape de mine.
- Ne place nemaipomenit, va multumim foarte frumos, zice, cu vocea ei speciala rezervata adultilor.
Parintii mei o cred deosebit de manierata. Ma ia pe dupa umeri si ma strānge usor, o strāngere complice, un avertisment. Totul va fi īn regula cāta vreme sed cuminte, nu deschid gura, nu dezvalui nimic. Atunci ma voi salva, voi fi din nou acceptata. Surād, tremurānd de usurare, de gratitudine.
Dar de abia a iesit tata din camera si Cordelia se īntoarce cu fata la mine. Are o mina mai mult trista decāt furioasa. Scutura din cap:
- Cum ai putut? ma interogheaza. Cum ai putut sa fii atāt de nepoliticoasa? Nici macar nu i-ai raspuns. stii ce īnseamna asta, nu? Regret, dar trebuie sa te pedepsim. Ce ai de spus īn apararea ta?
Nu am nimic de spus.
Stau īn fata usii īnchise de la camera Cordeliei. Cordelia, Grace si Carol sunt īnauntru. tin o sedinta. Pe ordinea de zi sunt eu. Pur si simplu nu ma ridic la īnaltimea asteptarilor, desi ele mi-au dat toate sansele. Trebuie sa fiu mai buna. Dar la ce sa fiu mai buna?
Perdie si Mirrie urca scarile si vin pe culoar, īnvesmāntate īn armura superioara a vārstei. As da orice sa fiu de vārsta lor. Sunt singurele persoane, din cāte cunosc, cu autoritate asupra Cordeliei. Īn mintea mea, sunt aliatele mele; mai bine zis, īmi spun ca ar tine cu mine daca ar sti. Daca ar sti, ce? Sunt muta pāna si pentru mine īnsami.
- Hello, Elaine, saluta ele. Apoi ma īntreaba: De-a ce va jucati astazi? De-a v-ati ascunselea?
- Nu va pot spune, raspund.
Ele surād, cu bunatate si condescendenta, si se īndreapta spre camera lor, sa-si faca pedichiura si sa discute chestii serioase.