Maestrul si Margareta

Diavolul ia chipul iluzionistului Woland si se amuza sa puna pe jar Moscova, orasul unde Maestrul si Margareta incearca sa-si traiasca iubirea. Departe in timp si spatiu, Pontius Pilat il judeca pe Isus. Planurile aluneca unul spre altul, intalnindu-se intr-o poveste a suferintei si sacrificiului si, abia astfel, ceea ce nu poate fi rostit in viata de la Moscova se spune in cer. Impanzit de date autobiografice, de aluzii livresti, religioase, demonologice, ezoterice, monumentalul roman al lui Bulgakov da impresia paradoxala ca a fost scris dintr-o suflare, antrenandu-si cititorul in iuresul nebunesc al intamplarilor din Moscova anilor '30.

Recomandari pentru cartea Maestrul si Margareta

1. O capodopera paradoxala, in care stralucirea este obtinuta din combinarea umorului negru si a magiei negre! Bulgakov scrie aici romanul iubirii, disperarii si nevoii de mantuire, una dintre cele mai mari carti ale secolului XX. O lectura pasionanta si, in acelasi timp, cathartica. (Publishers Weekly)

2. In acelasi timp fabula, satira si roman de dragoste, Maestrul si Margareta este o parabola despre putere si efectele ei distrugatoare, despre bine si rau si, mai ales, despre fragilitatea umana si forta iubirii. (The New York Times )

3. Maestrul si Margareta nu este o lectura usoara. Esenta romanului este ascunsa in spatele unor sensuri ce pot fi descifrate cu dificultate. Romanul prezinta povestea unei iubiri imposibile, dar personajele isi depasesc statulul de oameni obisnuiti. Merita sa va aventurati insa in lumea unui roman ciudat la prima vedere, dar pasionant daca il patrundeti in profunzime (Evenimentul Zilei)

4. Maestrul si Margareta este un roman despre coborarea si revarsarea sacrului in lume. Absolut toate personajele, fie cele din istoria profana, fie cele din istoria sacra a cartii, resimt acut acest impact. (Ion Vartic)

Fragment: Maestrul si Margareta

   Vino cu mine, cititorule! Cine ti-a spus ca nu exista pe lume dragoste adevarata, devotata, dragoste vesnica? Sa i se taie mincinosului limba lui ticaloasa! Vino cu mine, cititorul meu, numai cu mine, si am sa-ti arat o asemenea dragoste! Da! Maestrul se însela, cînd la spital, în ceasul acela tîrziu de dupa miezul noptii, îi spunea lui Ivan ca ea l-a uitat. Era cu neputinta. Nu, ea nu-l uitase.

   Inainte de toate, sa dezvaluim taina pe care maestrul nu voise s-o dezvaluie lui Ivan. Pe iubita lui o chema Margareta Nikolaevna. Tot ceea ce maestrul îi povestise despre ea sarmanului poet era adevarul adevarat. I-a descris-o asa cum era: frumoasa si inteligenta. La aceasta trebuie sa mai adaugam ceva: putem spune cu convingere ca multe femei ar fi dat orice sa faca schimb cu Margareta - adica, sa-si schimbe viata cu a ei. Femeie la treizeci de ani, fara copii, Margareta era sotia unui specialist de vaza, care, pe deasupra, facuse o descoperire de importanta nationala. Era tînar, frumos, bun, cinstit, si-si adora nevasta. Margareta Nikolaevna cu sotul ei ocupau etajul de sus al unei vile superbe, aflata pe o ulicioara din apropierea Arbatului, în mijlocul unei gradini. Un loc încîntator! Oricine se poate convinge de asta, daca vrea sa se duca pîna acolo. Sa-mi spuna mie, si eu îi dau adresa, îi arat drumul; vila mai e si astazi acolo.

    Margareta Nikolaevna nu ducea lipsa de bani. Putea sa-si cumpere orice-i facea placere. Printre cunoscutii sotului erau si oameni foarte interesanti. Niciodata nu avusese de-a face cu un primus. Nu cunostea ororile traiului într-un apartament comun! In concluzie... era oare fericita? Nici o clipa! Din ziua cînd, la nouasprezece ani, se maritase si se mutase în aceasta vila ea nu cunoscuse fericirea. O, zei! Ce-i lipsea acestei fiinte? Ce-i trebuia acestei femei, în ai carei ochi ardea totdeauna o mica flacara de neînteles? Ce-i trebuia acestei vrajitoare, cu uitatura putin crucisa, care în acea zi de primavara iesise tinînd în mîna un buchet de mimoze? Nu stiu, nu am aflat. Desigur, spunea adevarul, avea nevoie de el, de maestru, nu de vila aceea în stil gotic, nici de gradina ei, si nici de bani. Spunea adevarul, pe el îl iubea.

    Chiar si mie, povestitor obiectiv si un strain, mi se strînge inima la gîndul sentimentului pe care l-a încercat Margareta cînd a venit a doua zi în casuta maestrului (din fericire, fara sa fi vorbit cu barbatul ei, care nu se întorsese la ora fixata) si a aflat ca maestrul disparuse. A facut totul ca sa afle ceva despre el, dar, bineînteles, nu a aflat nimic. si s-a întors la vila ei, urmîndu-si cursul vietii de pîna atunci.

   Dar de îndata ce zapada murdara de pe trotuare si de pe strazi se lua, de îndata ce pe fereastra intra prima adiere a vîntului de primavara, jilav si nelinistitor, Margareta Nikolaevna începu sa tînjeasca si mai mult decît în timpul iernii. Plîngea deseori pe-ascuns, ceasuri în sir, amarnic. Nu stia pe cine iubeste: un om viu sau unul mort? si pe masura ce zilele treceau pline de disperare, mai cu seama cînd afara se lasa bezna noptii, o chinuia tot mai des gîndul ca dragostea ei o leaga de un mort.

   Trebuia sa-l uite sau sa moara. Nu putea sa mai continue o viata ca aceasta! Nu, nu putea! Trebuia sa-l uite cu orice pret, da, sa-l uite! Dar el nu se lasa uitat, asta era durerea ei!

  „Da, da, aceeasi greseala!" îsi spuse Margareta stînd lînga soba, cu ochii atintiti la focul pe care-l aprinsese în amintirea acelui foc ce ardea atunci, cînd el, maestrul, scria despre Pilat. „Ah, pentru ce am plecat în noaptea aceea de la el? Pentru ce? A fost o nebunie! M-am întors a doua zi, dupa cum îi fagaduisem, dar a fost prea tîrziu. Da, m-am întors asa cum s-a întors si nefericitul Levi Matei - prea tîrziu!"

Despre Autor: Mihail Bulgakov

Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelasi amestec de satira, fantastic si tragism care e amprenta operei sale. Nascut la Kiev in 1891, in familia unui profesor de teologie, studiaza medicina, pe care o practica vreme de patru ani (1916-1920), pe front si in spitale de provincie. Devine dependent de morfina, dar, cu ajutorul primei sale sotii, reuseste sa invinga raul. In 1920 abandoneaza medicina pentru a se dedica scrisului. Intra in lumea teatrului, iar piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Alba, are mare succes, fiind considerata un Pescarus al noii generatii de dramaturgi. Simpatia evidenta pentru ofiterii Albi face ca piesa sa fie interzisa, dar (paradoxal!) este, in acelasi timp, piesa preferata a lui Stalin. Din 1929 nu i se mai publica nici o carte si nu i se mai joaca nici o piesa. Traind la limita supravietuirii, Bulgakov se vede silit sa-i trimita dictatorului o petitie, apoi, intr-o scrisoare adresata guvernului sovietic, sa vorbeasca despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator a carui existenta este amenintata. Scrisoarea ramane celebra atat ca model al disidentei asumate, cat si prin efectele ei neasteptate. Trei saptamani mai tarziu, primeste un telefon bizar direct de la Stalin, in urma caruia, desi Bulgakov crede ca a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui raman insa nepublicate. In ultimul deceniu al vietii scrie cu frenezie, temandu-se ca nu va termina romanul Maestrul si Margareta. Ultimele corecturi le face in 1940, pe patul de moarte, orb, dictand sotiei sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei.