La rascruce de vanturi

— Lasa-ma-n pace! Lasa-ma-n pace! zise Catherine plângând în hohote. Dac-am gresit, îmi platesc greseala cu viata. E destul! Si tu m-ai parasit, dar eu nu te condamn! Te iert. Iarta-ma si tu!

Considerata una dintre cele mai frumoase carti ale literaturii din toate timpurile, La rascruce vânturi este o poveste pasionanta de dragoste si razbunare, scrisa într-un stil alert, plin de forta, de o deosebita frumusete, care a consacrat-o pe Emily Bronte ca unul dintre cei mai mari scriitori englezi.

Cartea subliniaza forta distructiva a dragostei: Catherine si Heathcliff, desi impart o dragoste puternica, sfarsesc prin a se distruge reciproc.

Recomandari La rascruce de vanturi

1. Georges Bataille: Emily Bronte ne-a lasat cateva poeme si una din cele mai frumoase carti ale litaraturii din toate timpurile. Poate cea mai frumoasa, cea mai profund violenta dintre toate povestile de dragoste.

2. Virginia Woolf: Emily Bronte a privit lumea sfasiata de un imens haos si a simtit inlauntrul sau puterea de a o uni intr-o carte. Aceasta uriasa ambitie se simte in fiecare pagina a romanului - o lupta pe jumatate zadarnicita, dar plina de o minunata convingere.

3. UKTV Drama: Aceasta drama romantica este o forma de evadare pentru telespesctatorii nostri. Este emotionat sa vedem ca aceasta poveste scrisa cu sute de ani in urma reuseste sa captiveze audienta secolului 21

Telespectatorii postului britanic UKTV Drama au desemnat povestea de dragoste dintre Cathy Earnshaw si Heathcliff, personajele romanului “La rascruce de vanturi” drept cea mai frumoasa a tuturor timpurilor

Fragment La rascruce de vanturi

  — Eu n-am sa-mi gasesc linistea, gemu Catherine cuprinsa de o mare slabiciune, provocata de zvâcnirile violente si sacadate ale inimii, care se vedeau si se auzeau în aceasta agitatie excesiva.
   Cât timp tinu starea aceasta de paroxism ea a tacut, dar dupa aceea a continuat pe un ton mai blând:
   — Nu-ti doresc chinuri mai mari decât ale mele, Heathcliff. Nu doresc decât sa nu ne despartim niciodata, iar daca un cuvânt rostit de mine cândva te va durea, gândeste-te ca eu, sub pamânt, simt aceeasi durere si, de dragul meu, iarta-ma. Vino aici si îngenunche lânga mine înca o data! Tu nu mi-ai facut nici un rau în viata ta. Nu, si daca nutresti vreun sentiment de mânie, va fi pentru tine o amintire mult mai urâta decît cuvintele mele aspre! Nu vrei sa mai vii o data aici? Vino!

   Heathcliff se apropie de speteaza scaunului si se apleca asupra doamnei Linton, dar nu îndeajuns de mult ca ea sa-i poata vedea fata, livida de emotie. Se întoarse pentru a-l privi, dar Heathcliff nu voia sa fie vazut, asa c-o parasi brusc si se îndrepta spre camin; acolo se opri tacut, cu spatele spre noi. Privirea doamnei Linton îl urmari, banuitoare. Fiecare miscare de a lui trezea în ea un sentiment nou. Dupa o pauza si o privire prelunga, Catherine reîncepu, adresându-mi-se de asta data mie, cu un accent de indignare si deznadejde.

   — Oh, Nelly, nu se înduioseaza nici o clipa ca sa ma scape de la moarte. Vezi, asa sunt iubita eu! Bine, nu face nimic. Acela nu-i Heathcliff al meu. Eu am sa-l iubesc însa si de-acum înaine pe-al meu si am sa-l iau cu mine; e în sufletul meu. De altfel, adauga ea visatoare, lucrul care ma supara cel mai mult e temnita asta. M-am saturat de când sunt închisa aici. Mi-e dor sa ajung în lumea aceea minunata si sa ramân acolo pentru totdeauna: sa n-o vad tulbure, cu ochii acestia înlacrimati, si sa n-o doresc cu puterea unei inimi care ma doare, ci sa fiu într-adevar cu ea si în ea. Nelly, tu te crezi mai multumita si mai norocoasa decât mine pentru ca esti în plina sanatate si putere; acum ma plângi tu pe mine... dar foarte curând nu va mai fi asa. Vine vremea când am sa te plâng eu pe tine. Atunci eu am sa fiu incomparabil mai departe si mai presus de voi toti. Ma mir ca el nu vrea sa stea lânga mine! Apoi continua, vorbind ca pentru sine: Credeam ca doreste si el asta, Heathcliff, scumpule, n-ar trebui sa fii suparat acum! Vino lânga mine, Heathcliff!

   În agitatia ei se ridica si se sprijini de bratul fotoliului. La aceasta chemare grava Heathcliff se întoarse spre Catherine; pe chip i se citea o adânca deznadejde. Ochii lui, larg deschisi si umezi, o privira fulgerator si salbatic; pieptul i se misca în respiratii convulsive. O clipa ramasera separati... apoi, n-as putea spune cum s-au întâlnit... Catherine facu un salt, iar el o prinse, si se unira într-o îmbratisare din care credeam ca stapâna mea nu va mai iesi vie. De fapt, asa cum o vedeam eu, parea ca nu mai are viata. El se azvârli în cel mai apropiat fotoliu si, când ma îndreptai în graba sa vad daca nu lesinase, ma privi scrâsnind din dinti; avea spume la gura ca un câine turbat si-o strângea la piept cu o apriga însetare. Mi se parea ca nu ma mai aflu în preajma unei fapturi din aceeasi specie cu mine. Parca nu întelegea nimic, cu toate ca-i vorbeam. Atunci m-am dat la o parte si n-am mai rostit nici un cuvânt, uluita peste masura.