KGB in inima Vaticanului

KGB în inima Vaticanului este rodul unei lungi anchete asupra serviciilor sovietice KGB si GRU care, dupa ce au facut din înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe ruse o anexa a propagandei lor, au penetrat, din anii ’20, secretele lumii catolice, prin Congregatii, Secretariatul de Stat, L’Osservatore Romano, Ordinul de Malta si Banca Vaticanului, a carei trezorerie se afla la un pas de ruina la începutul anilor ’80.

Vom descoperi rolul lui Licio Gelli, fondatorul lojii P2, tovaras de drum al  celor din KGB, împrejurarile care au dus la asasinarea sefului Garzii Elvetiene si efortul zadarnic de „curatare“  a sindicatului Solidarnosc.

Cititorul va întelege cum notorietatea mondiala câstigata de Ioan Paul al II-lea, datorita numeroaselor sale deplasari, a dejucat tentativele de destabilizare a papalitatii si cum a fost organizat atentatul  din 13 mai 1981.

Despre autor:

Pierre Faillant de Villemarest, rezistent din toamna anului 1940, fost ofiter al Armatei Secrete din Vercors, este membru al Asociatiei Fostilor Membri ai Serviciilor Speciale din Apararea Nationala. El este specializat în studiul serviciilor secrete din URSS si Europa de Est si a publicat peste douazeci si opt lucrari, aproape toate traduse în  câteva limbi.

Fragment: KGB in inima Vaticanului

O privire asupra arhivelor KGB

Nikodim, Mitropolit al Leningradului si al Novgorodului, era numarul doi în ierarhia ortodoxa când a fost primit, pe 5 septembrie 1978, în audienta de Papa Ioan-Paul al II-lea în biblioteca particulara a Vaticanului, în prezenta cardinalului Jean Willebrands. Acesta din urma, arhiepiscop de Utrecht, era pe atunci responsabilul Secretariatului pentru Unitatea Crestinilor si unul dintre campionii apropierii Bisericii catolice si a Bisericii ortodoxe din Rusia, de care putin îi pasa ca se afla sub controlul KGB. Nicodim tocmai îl felicitase pe Ioan-Paul al II-lea pentru alegerea lui ca papa. Acesta se pregatea sa îi raspunda când Nicodim s-a prabusit si a murit, victima a unei crize cardiace, la 49 de ani. Cariera lui fusese fulgeratoare.

Pe 15 septembrie 1963, Nicodim, pe atunci episcop de Minsk si director al Relatiilor externe ale Patriarhatului Moscovei, fusese primit de Paul al VI-lea, predecesorul lui Ioan-Paul I, împreuna cu Monseniorul Francois Charriere, episcop de Lausanne, si cu cardinalul Willebrands. La Paris, Le Monde îsi manifestase satisfactia pentru întrevederea care durase o jumatate de ora, cu atât mai mult cu cât Nicodim facea parte din 1961, de la vârsta de 32 de ani, din adunarea mondiala ecumenica tinuta la New Delhi, si, mai recent, din adunarea ecumenica din Rochester, din Marea Britanie, reprezentând tot atâtea fasturi si reuniuni pe care cronica religioasa a cotidianului parizian le înscria în palmaresul Vaticanului.

Cu toate acestea, La Tribune de Geneve dezvaluia în 1978 în necrologul lui Nicodim ca acesta era "acuzat de-a fi un agent sovietic si suspectat în mediile romane cele mai conservatoare". Acest zvon rauvoitor, sugerau diverse cronici progresiste, era întretinut de obsedatii antisovietismului si de "reactionari" ce-si aveau tabara pe culoarele Vaticanului. în realitate - faptul a fost confirmat în 1992 de arhivele KGB - Nicodim chiar era unul dintre cei mai buni agenti ai KGB. Fusese reperat în 1946 printre cei mai buni elevi ai Ligii Studentilor comunisti, si recomandat calduros departamentului Afacerilor religioase... adica departamentului 4 al directoratului 5.

Nascut Boris Gheorghievici Ratov la Riazan, pe 14 octombrie 1929, el se facuse preot. Trecând prin Academia ortodoxa de la Moscova, el luase numele de Nicodim. Una dintre primele sale misiuni în strainatate s-a desfasurat la Ierusalim si a avut un asemenea succes încât a fost promovat episcop la treizeci de ani, trimis la Iaroslav, apoi transferat la Minsk ca mitropolit al Bielorusiei si al Leningradului. Nicodim nu înceta sa participe la reuniunile ecumenice din toata lumea, unde cele cinci sau sase limbi pe care le cunostea îi impresiona pe interlocutorii sai straini. Dar ceea ce nu precizau biografiile sale oficiale era ca dispunea la Moscova de un apartament somptuos oferit de KGB. Mai beneficia si de o limuzina cu sofer, de o dacea (casa de vacanta) cu servitori în împrejurimile Moscovei. Fireste, "magazinele speciale" prin care numai cadrele comuniste îsi ofereau un nivel de trai egal cu cel al înaltei societati occidentale îi erau deschise.

Nicodim era urmasul merituos al mitropolitului Nicolae care, dupa razboiul din 1941-1945 fusese primul titular al departamentului Afacerilor externe al Bisericii ortodoxe, si impunea cu succes lumii imaginea patriei sovietice, învingatoare a nazistilor, si în care nu existasera niciodata persecutii religioase si nici urmariri penale pe seama credintei religioase.

Dar, în 1960, mitropolitul Nicolae si-a schimbat brusc atitudinea. Nu mai putea suporta o mascarada careia îi vedea efectele: moartea sau deportarea a sute de mii de ortodocsi si de crestini de toate credintele. Daca pâna la sfârsitul anilor 1950, Biserica lui fusese cea a Tacerii, începând din 1960, ea a început sa vorbeasca, cu Nicolae în frunte. La câteva luni dupa primele sale interventii, Nicolae a fost trimis în afara Moscovei. Apoi a fost gasit mort... Nicodim a aparut exact în acel moment din umbra, luându-i locul la conducerea departamentului Afacerilor externe.