Daca Memoriile lui Nicolae Breban "par confesiunile unui anti-confesiv", "unica solutie fiind ca autobiografia sa se transforme în roman" (Ion Simut), de aceasta data, parcursul se va face în sens contrar, de la roman la biografia mascata, de la personaj spre autorul însusi.

Euri nascute din aceeasi fiinta, voci ale aceluiasi autor-narator, personajele brebaniene exploateaza latura grotesca a carnavalului, mediteaza asupra granitelor confuze dintre starile de agregare ale fiintei: fie actori morti se întorc printre cei vii si îsi continua existenta ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fie farsori constienti de propria natura diabolica, precum Mârzea, se lasa convertiti de diavoli cu aripi de înger, cum este parintele Aristide. Toate personajele se înconjoara de aburii tulburi ai misterului.

Jiquidi - un personaj schizoid în a carui substanta se amesteca divinul cu satanicul. O carte despre relatia bivalenta ce se stabileste între victima si calau, unde rolurile se pot converti cu usurinta în contrariul lor. Un roman despre viata de dupa '89, despre sinucidere, bântuita de un dualism sfâsietor. Totul este aici discurs, totul este Verb