Istoria corpului

Astazi este foarte „la moda" sa vorbesti despre corp, dar nu acestui tip de atentie i se adreseaza cartea de fata. Avem de-a face cu o sinteza monumentala în trei volume care îsi urmareste subiectul din Renastere pâna în secolul XX inclusiv. Conceputa dintr-o perspectiva multidisciplinara (antropologia se întâlneste aici cu istoria, anatomia cu tehnicile plastice, filosofia cu estetica, doctrinele religioase cu cele politice), ea pare menita sa satisfaca toate curiozitatile si toate gusturile.

Daca adaugam la amploarea si acuitatea cercetarii si anvergura intelectuala a autorilor, avem motive suficiente sa credem ca o asemenea aparitie va constitui un eveniment.

Fragment: Istoria corpului

Onanismul. Masturbarea, cunoscuta sub numele de "viciul solitar" sau "pacatul lui Onan" este dificil de încadrat în repere, atâta timp cât majoritatea datelor ramân indirecte. Dupa teologi, acesta este un pacat "împotriva naturii", ca si coitus interruptus, sodomia si zoofilia. Era, deci, considerata una dintre cele mai grave transgresari sexuale. Se presupunea ca tinerii care se pretau la practicarea sexului solitar îsi pierdeau interesul pentru casatorie. Chiar mai rau, daca se casatoreau, acesti tineri erau în stare sa întretina acest viciu în patul conjugal si, deci, sa evite conceperea, asa cum o facuse personajul din Vechiul Testament, Onan (Facerea, 38: 6-10). Pentru teologi, masturbarea implica simultan refuzul datoriei conjugale si crima contraceptiei sub forma coitus interruptus.

Totusi, autoritatile ecleziastice si opinia publica par sa fi considerat masturbarea solitara un rau mai putin grav. Era singurul pacat "împotriva naturii" care nu se gasea pe lista "cazurilor rezervate" de care putea fi absolvit, data fiind gravitatea lor, exclusiv de episcop. Acest lucru însemna ca orice preot putea absolvi orice enorias din parohie care marturisise practicarea masturbarii, fara a mai fi obligat sa-l deranjeze pe superiorul sau: frecventa actului îl banaliza, fara îndoiala. În ce priveste literatura, ea aborda subiectul cu un umor dezamagit. În Les Caquets de l'accouchée [Cotcodacelile lauzei] (1622), o mama, care îsi vizita fata care tocmai daduse nastere celui de-al saptelea copil, exclama exasperata: "Daca as fi stiut ca fata mea avea sa ramâna grea atât de repede, as fi lasat-o sa se mângâie pâna la douazeci si patru de ani fara sa se marite."

Izolarea adolescentilor în scoli unde accesul celuilalt sex era interzis îi facea pe tineri sa caute placeri compensatorii. Charles Sorel, în prima editie a lucrarii La Vraie Histoire comique de Francion [Adevarata istorie comica a lui Francion] (1622) facea o observatie asupra vietii în scolile pariziene, care va fi suprimata în editiile urmatoare: "Cât despre mine, nu eram deloc îndragostit de placerea aceea si risipeam inutil o samânta foarte buna, în loc sa o pun într-un loc unde sa dea roade: nu voiam sa fiu dusmanul doamnelor care îi urasc de moarte pe cei care le priveaza astfel de ceea ce le este datorat."

Din punct de vedere medical, principalul inconvenient al masturbarii era legat de economia fluidelor corporale, al caror echilibru trebuia sa garanteze sanatatea individului. Medicii considerau scurgerea regulata a fluidelor sexuale la adulti, barbati si femei, ca fiind necesara starii de bine: abstinenta genera un exces toxic, nociv. De aici vine contradictia permanenta dintre manualele de spovedanie si tratatele medicale în privinta masturbarii. Din secolul al XV-lea pâna în secolul al XVII-lea, tratatele de teologie si manualele de spovedanie nu au încetat sa dezbata presupusa contradictie dintre nevoia de evacuare a spermei alterate si statute, pentru pastrarea sanatatii sau chiar pentru salvarea vietii individului, si statutul de pacat capital al "polutiei" lascive. Teoria medicala sustinea ca retinerea fluidelor sexuale în exces era pur si simplu nedorita, fiindca prejudicia sanatatea adultului. Problema era diferita în cazul adolescentilor: practicarea placerilor solitare îi putea lipsi de forta vitala necesara cresterii. Dezvoltarea fizica si mentala putea fi vatamata de înclinatia spre masturbare, rezultatul fiind echivalent cu cel provocat de o munca fizica peste puterile unui tânar. Astfel, medicii si teologii cadeau de acord în privinta adolescentilor. O anumita preocupare pentru masturbare ca pacat specific baietilor a început sa transpara în discursul teologic din secolul al XVII-lea. Les Instructions pour les confesseurs du diocèse de Chalon-sur-Saône [Instructiunile pentru duhovnicii diocezei Chalon-sur-Saône] (Lyon, 1682) pun întrebarea: "Care sunt în prezent pacatele de moarte cele mai obisnuite?", iar raspunsul este: "În cazul tinerilor, este vorba despre gândurile necinstite, pacatele din timiditate si necuratie", adica despre reveriile erotice si masturbarea solitara.