Adevarul pe care îl cunosteam s-a tot rafinat de-a lungul timpului. Am facut cercetari si sapaturi cautându-l, folosindu-mi intuitia si speranta, l-am tot filtrat si condensat pe cât de bine am putut eu, reflectând asupra lui, apoi i-am dat drumul sa-mi alimenteze motoarele, un pic precaut la început, sa vad ce se petrece.
   Ei bine, au existat câteva rateuri, vreo doua explozii pe pista de lansare, pâna am învatat cât este de volatila orice filozofie construita acasa. Un pic cam afumat, dar si un pic mai întelept, a trebuit sa clipesc de câteva ori pâna sa realizez ca în cea mai mare parte a vietii mintea mea a folosit acest tip de combustibil. Chiar si astazi, temerar cu prudenta, picatura cu picatura, ridic constant cifra octanica.
   Cu toate acestea, nu am ales sa-mi produc singur materia prima, doar asa, de amuzament sau pentru ca nu as fi vrut sa folosesc niciodata materialul obisnuit. Pasionat sa descopar motive si motto-uri de viata, am parcurs diferitele religii în adolescenta, i-am studiat pe Aristotel, Descartes si
Kant la cursurile serale înca pe când eram pilot de linie în Fortele Aeriene.
   Dupa ce am terminat ultimul curs, abia mergeam pe trotuar, cu pasii grei si înceti, simtind cum ma cuprinde ca într-o menghina o ciudata depresie. Pe cât reusisem eu sa înteleg, domnii acestia stiau chiar mai putin decât mine cine suntem si de ce ne aflam aici, iar eu abia aveam o vaga idee.
   Minti cu greutate, ei strabateau stratosfera intelectuala la altitudini cu mult deasupra plafonului la care putea ajunge bietul meu avion. Eram dornic sa împrumut fara nicio jena din filozofia lor personala pentru a mi-o construi pe a mea, dar tot ceea ce puteam sa fac, audiind cursurile în clasa, era sa ma abtin sa strig: "Cui îi pasa?"
   L-am admirat pe Socrate cel practic pentru ca a ales sa moara pentru un principiu, atunci când i-ar fi fost foarte usor sa scape. Ceilalti nu erau la fel de convingatori. Toate paginile acelea înghesuite, acoperite cu litere microscopice, pentru ca în cele din urma, concluzia lor cea plina de întelepciune sa fie: Richard, esti pe cont propriu, baiatule. Cum am putea noi sa stim ce merge pentru tine?
   Studiile odata terminate, ma plimbam fara tinta prin noapte, pasii mei trezind ecouri prin campusul pustiu, iar eu nu aveam habar unde sa ma duc.
   Ma gândeam ca am fost la acest curs ca sa gasesc o îndrumare, pentru ca aveam nevoie de o busola sa ma calauzeasca prin jungla. Pentru mine, religiile organizate erau asemeni unor poduri care se clatina, construite din
ramuri slab legate ce ar fi cedat la prima greutate, o simpla întrebare de copil reusind sa declanseze mistere insondabile. Oare de ce se agata religiile de întrebarile fara raspuns? Oare nu-si dau seama ca a spune: "Nu exista raspuns la asta" nu este un raspuns?
   Rând pe rând, faceam cunostinta cu câte o alta teologie si de fiecare data ajungeam la acest test: Sunt gata sa iau aceasta credinta si sa fac din ea însasi viata mea?
   De fiecare data când puneam aceasta întrebare si ma lasam cu toata greutatea, întreg esafodajul scârtâia si tremura, pentru ca apoi sa se prabuseasca brusc în fata mea, disparând, în final, cu totul din fata ochilor mei.
   Iar eu însfacam din nou aceasta lume, asa cum este ea, tragându-ma speriat de pe marginea prapastiei, recunoscator ca nu am fost ucis în timpul prabusirii. Cum ar fi fost sa ma încred orbeste într-o religie care dadea asigurari ca planeta se va dizolva în flacari pe 31 decembrie, pentru ca sa ma trezesc pe 1 ianuarie în ciripitul vrabiilor? M-as fi simti ca o oaie mergând cu turma.
   Asa a fost întotdeauna. Cineva ma urmareste, se ciocneste de mine când dau coltul sau apare brusc în metrou sau cabina avionului, ca sa îmi spuna care era lectia pe care o aveam de învatat din fiecare conjunctura mai stranie în care fusesem pus.
   La început credeam ca aceste prezente sunt fantome, rodul propriei mele imaginatii si chiar asa si erau. Dar nu mica mi-a fost surpriza atunci când, urmatoarele dati, multe din aceste suflete care voiau sa ma învete s-au dovedit a fi muritori tot atât de tridimensionali ca si mine, tot atât de surprinsi sa ma gaseasca pe mine în miezul aventurii lor personale pe cât eram eu de surprins sa-i descopar în a mea.
   Dupa un timp nu mai puteam sa spun daca persoana pe care o vedeam în fata mea dându-mi lectii era muritoare sau nu, iar astazi, presupun ca este vorba de oameni pâna în clipa când dispar în mijlocul unei propozitii sau ma iau pe sus într-o lume paralela, ca sa-mi demonstreze cine stie ce adevar subtil si metafizic.
   Pâna la urma, sigur ca nu mai conteaza cine sunt aceste fiinte. Unele sunt îngeri carora nu le pasa prea mult de modul cum se prezinta. Altele sunt fiinte pe care le cunosteam demult, chiar înainte de a le vedea trasaturile, iar altele pareau a fi mesagerii unor vesti bune, pâna când s-au dovedit a fi exact contrariul.
   Aceasta carte prezinta tocmai povestea unei astfel de întâlniri din mica mea lume magica, ce anume am învatat din aceasta întâlnire si cum mi-a schimbat viata aceasta învatatura.
   Se potrivesc lectiile mele cu ale voastre? Sunt eu oare un înger înflacarat aflat pe aceeasi cale pe care ati apucat-o si voi sau sunt doar unul din strainii aceia ciudati care bolborosesc ceva pe strada? Unele raspunsuri nu le voi sti niciodata. (Richard Bach)