Paginile adunate īntre scoartele acestei carti nu au nevoie de prea multe lamuriri. Arta narativa si magia, Filme si Postularea realitatii raspund unor preocupari identice si cred ca ajung sa se puna de acord. Imposibilitatile noastre nu este un necioplit exercitiu de invectiva, cum li s-a parut unora; este un raport reticent si īndurerat despre anumite trasaturi ale firii noastre care nu sīnt tocmai vrednice de lauda. O reabilitare a falsului Basilide si O reabilitare a Cabalei sīnt resemnate exercitii de anacronism: nu restituie dificilul trecut - opereaza cu el si divagheaza pe marginea lui. Durata Infernului dezvaluie īnclinatia mea neīncrezatoare si persistenta pentru dificultatile teologice. Acelasi lucru īl pot spune despre Penultima versiune a realitatii. Paul Groussac este pagina cea mai neglijabila a volumului. Cea intitulata Celalalt Whitman omite īn mod voit fervoarea cu care am tratat īntotdeauna aceasta tema. Regret ca nu am subliniat mai bine numeroasele inventii retorice ale poetului, mai des imitate, fara īndoiala, si mai frumoase decīt acelea ale lui Mallarmé sau Swinburne. Necontenita īntrecere dintre Ahile si broasca-testoasa nu are alta calitate īn afara de aceea ca strīnge laolalta informatii mai īnainte risipite. Versiunile din Homer reprezinta primul meu stadiu de elenist ghicitor care nu cred ca va pasi vreodata īn stadiul al doilea.
Vietii mele i-au lipsit viata si moartea. Din acest neajuns provine dragostea pentru detalii. Nu stiu daca scuza din epigraf are destula tarie.
Jorge Lui Borges, Buenos Aires, 1932
*****
Volumul al treilea al operelor lui Jorge Luis Borges cuprinde eseurile, conferintele si studiile scriitorului argentinian, adevarate capodopere ale genului. Daca proza sa este de cele mai multe ori considerata drept eseistica, textele sale teoretice dobindesc, prin finete, ascutimea analizei si fantezia argumentatiei, aspectul unor adevarate piese literare. Eseurile, reunite si publicate in volume (Discutii, Noua eseuri dantesti, Biblioteca personala), s-au distins printr-un glas propriu inconfundabil si o critica personala, de autor, fundamental nonconformista. O alta caracteristica proprie eseisticii lui Borges este procedura dubitativa, tratarea subiectelor cu extrema delicatete, fara a decreta un adevar unic propriu. Unele eseuri trateaza subiecte ce vor deveni adevarate obsesii ale autorului in scrierile ulterioare: paradoxul lui Zenon din Eleea, cabala sau doctrinele gnosticilor.
Cuprins:
Discutii (1932)
Alte investigari (1952)
Noua eseuri dantesti (1982)
Biblioteca personala. Prologuri (1988) |
