Da... Aceeasi atmosfera de „candva, de altadata“, de vechi... Un vechi aparte, zglobiu, gingas, stralucitor, gratios. Vechi, dar nu batrinicios. Acelasi Mirciulica blazat si taciturn, aceeasi femeie incantatoare, de un discret, dar irezistibil farmec. Acelasi suras „de casa buna“, aceeasi cautatura-flori palid albastre, aburite de o feminina nesiguranta. Lui Cristescu i se paru insa ca desluseste o unda de tristete – ceva cu totul nou in arsenalul Melaniei Lupu – in coltul buzelor tremurande si privirea nelinistita.