Scrierea cunoscuta sub denumirea de Diatessaron, redactata catre 175 d.Hr., de Tatian, elevul lui Iustin Martirul, este cea mai renumita încercare de armonizare a celor patru evanghelii.

Un astfel de demers urmareste în principal realizarea unui text unic prin eliminarea suprapunerilor si a afirmatiilor aparent contradictorii din cele patru evanghelii canonice. Interventiile lui Tatian asupra textului propriu-zis au fost minime; în schimb, pentru a cuprinde întregul material canonic, el a creat propria sa secventa narativa, îndepartându-se astfel de succesiunea si ordinea episoadelor din fiecare dintre cele patru Evanghelii.

În primele secole crestine, Diatessaron-ul a circulat în mai multe limbi (siriaca, greaca, latina, greaca, araba) si s-a bucurat de mult respect, considerându-se ca autorul sau "s-a îngrijit cu toata cinstea si în cel mai înalt grad de ordinea adevarata a acelor lucruri care au fost spuse si savârsite de Mântuitor".

   "Diatessaron"-ul a fost folosit timp de doua secole ca text evanghelic de baza în lectiunile si în liturghia Bisericii siriene, rolul si însemnatatea sa diminuându-se abia odata cu aparitia Bibliei siriace (Pesita). Efrem Sirul, marele parinte al Bisericii, a scris un important comentariu la opera lui Tatian.