Fragment:

(Lazarev) - Care este sensul vietii? îl întreb eu. In loc de raspuns, el strânge din umeri.
   - Sensul vietii este acela de a acumula în suflet iubire pentru Dumnezeu, iar dumneavoastra în existentele trecute, ati pus pe primul loc propriile aptitudini, propria perfectiune. Moralitatea, echitatea, intelectul si abilitatile devenisera pentru dumneavoastra valoarea absoluta. Ati crezut ca spiritualitatea si Dumnezeu sunt unul si acelasi lucru si ati început sa-i dispretuiti si sa-i condamnati pe oamenii fara talent, pe cei prosti, pe cei imorali si imperfecti. în mod automat s-a declansat mecanismul de salva re a sufletului si dumneavoastra ati început sa pierdeti ceea ce a umplut sufletul dumneavoastra de agresivitate. întrucât v-ati atasat prea puternic în acea viata, diavolul s-a instalat temeinic în sufletul dumneavoastra. Din aceasta cauza nu v-au putut ajuta "babele" si vindecatorii. Rugati-va pentru ca spiritualitatea, aptitudinile si intelectul sa fie un mijloc de acumulare a iubirii pentru Dumnezeu. Repetati zilnic:
   "Fericirea suprema, desfatarea si sensul vietii pentru mine si pentru urmasii mei este iubirea pentru Dumnezeu."
   - Si atunci îmi pleaca dracul din suflet? s-a interesat el.
   - Nu. Pur si simplu el va ocupa locul pe care-l merita. Ceea ce noi numim "diavol" este o infectie care devoreaza sufletele imperfecte. Ea este necesara ca element al evolutiei. Când savantii au început sa studieze celulele organismului s-a vazut ca fara un atac permanent al microbilor, celula înceteaza sa se mai dezvolte. Microbii devoreaza celula imperfecta, care se dezvolta într-o directie gresita. înseamna ca organismul trebuie sa supravietuiasca, nu pe seama distrugerii totale a microbilor, ci pe seama perfectionarii orientarii morale. Ne-am obisnuit sa...

[........]

Logica e ca frunzele, iar iubirea ca radacinile. De fiecare data când atingeam noi etape de cunoastere, aceleasi trepte le vedeam si în arta, si întelegeam ca fiecare om care a realizat ceva în acest domeniu, a parcurs intuitiv, aceleasi trepte ca si mine. Ma întorc din nou la teatru. încerc sa abordez aceasta arta dintr-o perspectiva noua. Acum am redus totul la trei sisteme de valori. Primul este nasterea si creatia a tot ce exista. Al doilea este dirijare, conducere, putere. Cel de-al treilea este cel pe care l-am numit "întoarcerea la Dumnezeu", adica tot ce exista pleaca din Dumnezeu, se dezvolta si se întoarce la El. Aproape o luna întreaga am încercat sa mai gasesc înca un nume pentru aceasta notiune care defineste întoarcerea la Dumnezeu. Apoi el a venit de la sine. Era vorba de viitor. Paradoxal: Dumnezeu este valoarea suprema, iar revenirea la El este o valoare omeneasca suprema. Omul care are un înalt contact cu viitorul înregistreazaun urias salt în dezvoltarea sa, însa daca el absolutizeaza viitorul, îl considera ca pe o fericire, el primeste cea mai mare pedeapsa: dispare dorinta de a procrea si de a crea. Dispare dorinta de perfectionare. înseamna ca, pentru a fi perfect si pentru a avea aptitudine creatoare, omul trebuie sa aiba o atitudine corecta fata de viitor. în primul rând este vorba de întelegerea faptului ca, cu cât vom înainta mai departe în viitor, cu atât vom fi mai aproape de Dumnezeu, dar numai la nivelul superficial, omenesc. în interior întotdeauna îl purtam în noi pe Dumnezeu. De aceea orientarea principala trebuie sa fie nu spre viitor, ci spre Dumnezeu care e în noi, adica, spre o infinita iubire si fara nicio pretentie.
   Daca pornim de la aceste premise, un mare actor se maturizeaza în decursul câtorva vieti. La început el este sfânt, proroc, clarvazator. Iubirea lui interioara pentru Dumnezeu este pentru el mai importanta decât viitorul, de aceea el poate primi acces în viitor. Posibilitatile lui creatoare, perfectiunea lui, cresc brusc. Iata de ce spunea Cristos: "Nu va gânditi la ziua de mâine, traiti ca pasarile cerului". Când însa venea timpul valorificarii aptitudinilor acumulate de-a lungul uneia sau a doua existente, la acest om se naruia viitorul, destinul si totul se petrecea în mod planificat. si se continuau, pâna când disparea dorinta atasamentului fata de creatie si perfectiune. Daca omul îsi pastra iubirea pentru Dumnezeu, iar în forul sau interior nu calca în picioare sentimentul iubirii, acest ciclu-scoala el nu-1 parcurgea în treizeci-cincizeci de existente, ci doar în una-doua. si atunci, în a patra sau a cincea existenta i se deschidea un imens potential creator iar el îl valorifica, fara sa se ataseze de acesta. Cu cât era mai puternica iubirea pentru Dumnezeu în sufletul lui, cu atât mai mult...