Roman distins cu Premiul pentru debut al Romaniei literare, cu Premiul de excelenta pentru debut in literatura al U.N.P.R. si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.

„Sint aproape convinsa ca Degete mici e cartea pe care Filip Florian a ales-o, dintre cele pe care le-a scris pina acum, ca s-o dea spre publicare. Altfel, de unde constructia impecabila, tonul sigur, personajele rotunde si mai ales o limba romaneasca pe cit de fireasca, pe atit de ironic sedimentata? Toate acestea pentru cristalizarea unei frumoase povesti despre vina si greseala, despre umbrele inselatoare ale trecutului (personal si istoric) – o poveste despre destin si amor lumesc sau ceresc. Recunosc, sint entuziasmata.” (Simona Sora)

„Degete mici e un roman exceptional, de o limpezime sofisticata, gratioasa si suculenta, sprijinit pe o scriitura dintre cele mai clasic-elegante. Nici o asperitate, nici o poticneala, aproape nimic in plus. O demonstratie pe cit de simpla, pe atit de savant captusita cu straturi de referinte posibile. Pentru ca Filip Florian este probabil cel mai reusit dozaj de imaginatie fictionala si densitate culturala din cite au razbit la debut dupa ’89.” (Tania Radu)

Fragment:

Într-unul din locurile acelea tainice de unde îngerii vegheaza asupra lumii pentru ca Domnul Dumnezeul nostru pe toate sa le stie (loje capitonate cu muschi de padure, agatate de stele ca nacelele unor baloane, foisoare din lemn de salcîm cu fundatiile în înaltul cerului si cu vîrfurile catre pamînt, suprapuse cu corpul soarelui astfel încît ochii muritori, orbiti, sa nu le simta prezenta), nu se poate sa fi trecut neobservata staruinta atîtor claxoane si nici larma tobelor, a talgerelor si trompetelor. Iar zgomotul venea din vale, din zona garii sau de mai departe, dinspre preventoriul T.B.C. si, în aerul caldut dinaintea prînzului, se întîmplau atîtea datorita lui. Se întrerupeau plimbari tihnite, balcoanele hotelurilor se animasera, disparuse toropeala soferilor de taxi si a chelnerilor de la terasele de vara, vînzatorii ieseau în pragul magazinelor, tarabele cu dulciuri si suveniruri, chioscurile cu înghetata si lunetele din fata cinematografului, vechile dispozitive optice atintite asupra muntilor, erau parasite de copiii aflati în vacanta. La intrarea în parc, alaturi de dromaderul plin de zorzoane orientale, fotograful scruta prin ochelarii fumurii orizontul, încerca sa distinga ceva în curba din dreptul postei, acolo unde ar fi trebuit sa apara convoiul galagios. Pentru fetele de liceu care asteptau pe o banca autobuzul liniei 3, cel care ajunge la cascada, domnul Sasa lansase ipoteza ca, la sanatoriu, la micul dejun, se turnase gaz în loc de bromura în ceaiul bolnavilor de plamîni.