Romanul lui Orhan Pamuk, Ma numesc Rosu, este deopotriva o fantezie, un basm demn de O mie si una de nopti si un puzzle filozofic croit pe muchia istoriei, la granita dintre Orient si Occident: o captivanta calatorie caleidoscopica printr-un Istanbul nelinistit si crepuscular, in care se intalnesc arta, religia, iubirea, sexul si puterea.
Intriga politista proiectata in lumea fascinanta a miniaturistilor din Imperiul Otoman de la sfarsitul secolului al XVI-lea este un pretext de a cutreiera prin arabescurile unei ambigue povesti de dragoste pentru cei doritori de romanturi, prin volutele istoriei si geografiei pentru cei fascinati de lumea otomana, cea persana sau indepartat asiatica, prin arta, literatura si caligrafie pentru cei pasionati de miniatura, pictura si lectura.
In inima cartii, se ascunde insa o meditatie profunda, de o incontestabila acualitate, asupra statutului imaginii in lumea islamica, asupra rosturilor, conditionarilor si constrangerilor artistului, asupra deziluziei, timpului si uitarii intr-o lume in vesnica schimbare.
Fragmente: Ma numesc Rosu, de Orhan Pamuk
Acum sunt un om mort - un cadavru pe fundul unui put. A trecut multa vreme de cānd mi-am dat ultima suflare, inima mi s-a oprit demult, īnsa nimeni, īn afara de ticalosul meu ucigas, nu are habar de cāte mi s-au īntāmplat. Iar el, nenorocitul acela, spre a fi sigur ca m-a ucis, mi-a ascultat rasuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior īn coaste, m-a carat la put, m-a saltat si mi-a dat drumul īn el de-a berbeleacul. Īn vreme ce ma pravaleam īn put, capul meu, pe care-l sparsese mai īntāi cu o piatra, s-a facut farāme, iar chipul, fruntea, obrajii mi s-au facut zob, s-au facut una cu pamāntul. Mi s-au frānt oasele, iar gura mi s-a umplut de sānge.
De patru zile nu m-am mai īntors acasa; ma cauta nevasta, copiii. Fata mea s-a prapadit de atāta plāns, tot sta si se uita la poarta gradinii; toti stau cu ochii tinta la drum, la poarta.
Oare stau, īntr-adevar, cu ochii tinta la poarta? Nici asta nu stiu. Poate ca s-au obisnuit deja, ce e rau īn asta? Cāta vreme se afla aici, omul are simtamāntul ca viata continua sa se scurga la fel ca mai īnainte.
Īnainte de a ma naste eu, īn spatele meu exista un timp fara zagazuri. si dupa moartea mea va fi un timp nemarginit. Pe cānd traiam, nu ma gāndeam deloc la aceste lucruri; īmi continuam viata fericit, īntre doua timpuri īntunecate.
Eram fericit, se pare ca eram fericit; acum pricep asta. Eu eram cel care faurea cele mai izbutite auriri din atelierul Padisahului Nostru si nici un miniaturist nu ma īntrecea īn maiestrie. Din lucrarile pe care le īmplineam īn afara atelierului cāstigam noua sute de aspri*. Desigur ca toate aceste lucruri īmi fac moartea si mai greu de īndurat.
Eu īnfaptuiam doar decoratiunile si aurirea; īmpodobeam marginile paginilor, pictam interiorul ramei, desenam frunze multicolore, ramuri, trandafiri, flori, pasari, valatuci de nori, īn genul celor chinezesti, frunze care se īntrepatrundeau, paduri pline de culoare si gazele care se piteau īn ele, padisahi, copaci, seraiuri, cai, vānatori... Pe vremuri, desenam uneori si motive decorative pe fundul cāte unei farfurii; alteori, o faceam pe spatele vreunei oglinzi, īn scobitura unei linguri, īn vreo vila de pe Bosfor, pe tavanul vreunui conac ori pe vreun cufar... Iar īn anii din urma am lucrat doar pe pagini de carte, deoarece Padisahul Nostru oferea foarte multi bani pentru cartile pictate. Nu voi spune ca, atunci cānd m-am confruntat cu moartea, am īnteles ca banii n-au nici o importanta īn viata. Omul cunoaste īnsemnatatea banilor, chiar si cānd nu se mai afla īn viata.
[....]
Pentru ca picturile maestrilor persani, ba chiar miracolele celor mai mari maestri din Herat au fost privite, īn cele din urma, ca o parte a decoratiunii harazite chenarului, nu se leaga nimeni de ele, socotind ca pun īn lumina frumusetea scriiturii, miracolele īnfaptuite de caligrafi. Cīti oameni vad, de fapt, pictura noastra? Īnsa pictura decorativa ori miniatura pe care o plasmuim folosindu-ne de mestesugul maestrilor frīnci trece de pragul simplei decoratiuni si īncepe sa fie portret de-a binelea. Iata, asta este ceea ce nu īngaduie Preasfīntul Coran, asta nu-i era deloc pe plac Profetului nostru
Recomandari pentru cartea: Ma numesc Rosu, de Orhan Pamuk
1. Evenimentul zilei : Romanul Ma numesc Rosu, scris la persoana I, este o calatorie in lumea miniaturistilor dintr-un Istanbul crepuscular, in care arta, religia si iubirea se intalnesc tematic. Miniaturistii nu aveau voie in acea perioada, potrivit invataturii Coranului, sa picteze natura sau sa faca portrete de femei, fiind amenintati cu iadul, pentru ca "natura ii apartine lui Allah".
In cartea lui Orhan Pamuk, crima si simbolurile miniaturilor devenite cifruri, precum si stilul dens, care urmareste mai multe planuri, amintesc de "Numele trandafirului", de Umberto Eco, dar si de exotismul din "O mie si una de nopti".
Intriga politista, presarata cu sex si crima, este un pretext de a cutreiera prin arabescurile unei povesti de dragoste ambigue petrecuta in Imperiul Otoman de la sfarsitul de secol al XVI-lea.
Lumea persana sau indepartat asiatica se intretaie cu cea otomana sub forma unei meditatii asupra lumii islamice, a constrangerilor artistului si a amaraciunii deziluziilor. Impresioneaza lirismul si descrierea lumii din perspectiva eului care a trecut prin moarte dincolo de lume, precum si trimiterile la Coran: "Nici intunecimile si lumina, nici umbra si arsita, nici vii si mortii nu sunt deopotriva".
2. The Scotsman : Fabulos, uluitor, incitant
Ma numesc Rosu este un roman minunat, fantezist, patimas si maiestuos, exotic la modul cel mai original si mai captivant cu putinta. Orhan Pamuk este, incontestabil, un mare romancier
3. New Statesman : Īmpletirea intrigii umane cu cea filozofica este foarte asemanatoare cu Numele trandafirului, asa cum asemanatoare sunt si īnceputul lent, dens, precum si acumularea inexorabila a faptelor
Dar, īn opinia mea, romanul lui Orhan Pamuk, Ma numesc rosu, este de departe cel mai bun
Mai mult decāt orice alta carte care īmi vine īn minte, el nu surprinde numai contradictiile Istanbulului de ieri si de azi, ci si frumusetea sa extraordinara, atemporala. Este aproape desavārsit
Nu-i lipseste decāt Premiul Nobel.
****
Despre Autor: Orhan Pamuk : este cel mai cunoscut si, totodata, cel mai controversat scriitor turc contemporan, asumat de intreaga Europa ca una dintre cele mai valoroase si originale voci ale ultimilor ani. Nascut la Istanbul, Pamuk a urmat studii de arhitectura la Universitatea Tehnica din orasul natal, abandonate ulterior; in 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistica al aceleiasi universitati.
Din 1974 s-a consacrat aproape in intregime scrisului, dupa ce, o vreme, cochetase cu pictura. Opera sa, elogiata cu entuziasm de critici si tradusa in peste 40 de limbi, cuprinde romane printre care Fortareata alba, Cartea neagra, Viata cea noua, Ma numesc Rosu, Zapada - si un volum de memorii dedicat Istanbulului. Recunoasterea internationala s-a concretizat si intr-o pleiada de premii prestigioase, precum: The Independent Award for Foreign Fiction, Prix de la Découverte Européenne, Prix du Meilleur Livre Étranger, International Impac Dublin Literary Award, Prix Médicis Étranger, Friedenspreis s.a