Daca ar incerca sa cuprinda textul Confesiunilor in canoanele unui gen sau ale unei specii literare bine delimitate, un teoretician al literaturii ar avea de infruntat dificultati insurmontabile si ar constata pâna la urma ca se afla in fata unei scrieri inclasabile. Relatare naiva? Fireste, dar pâna la un punct si doar in prima parte. Efuziune lirica? Speculatie filozofica? Discurs critic-interpretativ asupra textelor scripturale? Analiza psihologica?

Fiecare in parte si toate la un loc, intr-un discurs practic indisociabil in componente."Viata Sf. Augustin, s-a spus de atâtea ori, reprezinta imaginea completa a celei mai fascinante aventuri in care poate fi angrenata o fiinta umana: cautarea lui Dumnezeu, a Binelui si a Adevarului suprem."
Eugen Munteanu

As vrea acum sa-mi aduc aminte de ticalosiile mele din trecut si de stricaciunile trupesti ale sufletului meu, nu ca sa le iubesc pe ele, ci ca sa Te iubesc pe Tine, o, Dumnezeule al meu! Fac lucrul asta din dragostea dragostei pentru Tine, intorcandu-ma la cararile mele atat de nevrednice intru amaraciunea rememorarii mele, pentru ca Tu sa-mi readuci in suflet dulceata, o, Tu, Dulceata neinselatoare, Dulceata fericita si sigura; si sa ma culegi din nou din risipirea in care m-am risipit in mii de bucatele, cand, indepartandu-ma de Tine Unul, am disparut faramitat in multe.

Caci odinioara, in tineretea mea, am ars de dorinta de a ma satura de lucruri josnice si am crezut ca ma afund, ca intr-o padure, in tot felul de amoruri intunecate, pana cand infatisarea mea s-a topit, am putrezit in fata ochilor Tai, fiindu-mi mie pe plac si dorind sa plac ochilor oamenilor.
Sfantul Augustin

FRAGMENT : CONFESIUNI

 

CONFESIUNI  CAPITOLUL I

Tu ne-ai facut pe noi pentru Tine

 

1. Mare esti Tu, Doamne, si întru totul demn de-a fi laudat; mare este si puterea Ta, iar întelepciunea Ta nu are hotar. Si omul vrea sa Te laude pe Tine, el, care nu este decît o particica a creatiei Tale; el, omul, care îsi poarta în lume conditia de muritor si îsi duce cu el mar­turia pacatului sau, dar si dovada ca Tu, o, Dumne­zeule, stai împotriva celor mîndri; si totusi el, omul acesta, care nu-i decît o particica a creatiei Tale, vrea sa Te laude pe Tine. Tu îl îndemni sa simta desfatare în faptul ca Te lauda, fiindca Tu ne-ai zidit pe noi pentru Tine; si nelinistita este inima noastra, pîna se va odihni întru Tine. Da-mi, o, Doamne, putere sa stiu si sa înte­leg ce este mai important: sa Te invoc sau sa Te laud; si ce este mai important: sa Te cunosc, ori sa Te invoc?

 

Dar cine Te-ar putea invoca pe Tine, necunoscîndu-Te? Caci, necunoscînd, omul poate sa invoce pe cineva în lo­cul altcuiva. Dar oare ce-ar putea fi mai potrivit: sa fii invocat sau sa fii cunoscut? în ce fel însa Te vor invoca necredinciosii, pe Tine, Cel în Care ei n-au crezut? Sau în ce fel vor crede ei fara acela care le va spune dinainte ceva despre Tine»? Si vor lauda pe Domnul cei care  cauta. Caci numai cei care îl cauta îl vor gasi, si, gasin-du-L, îl vor lauda. Dar eu am sa Te caut, o, Doamne, invocîndu-Te, si am sa Te invoc, crezînd întru Tine; caci asa ne-a fost noua propovaduit. Te invoca, o, Doam­ne, credinta mea, cea pe care Tu mi-ai dat-o, cea pe care Tu mi-ai insuflat-o prin bunavointa Fiului Tau, prin rîvna depusa de propovaduitorul Tau.

 

CONFESIUNI  CAPITOLUL II

Nu as fi absolut nimic, daca Tu nu ai exista întru mine

 

2. Dar în ce fel îl voi invoca eu pe Dumnezeul meu, pe Dumnezeul si pe Domnul meu? Fiindca oricum îl voi invoca, îl voi chema în mine, întru totul pe El însusi, însa care ar putea sa fie locul din fiinta mea în care sa poata veni întru mine Dumnezeul meu; în care loc sa vina întru mine Dumnezeu, Dumnezeul care a facut ce­rul si pamîntul? O, Doamne, Dumnezeule al meu, exis­ta oare în fiinta mea ceva atît de mare, care sa Te poata cuprinde? Dar oare cerul si pamîntul, pe care Tu le-ai fa­cut, si în care Tu si pe mine m-ai zidit, Te cuprind ele oare?

 

Dar, întrucît fara Tine nimic din tot ceea ce exista n-ar putea sa existe, ar fi cu putinta oare ca ceea ce exista sa poata sa Te cuprinda? Fiindca la fel sînt si eu: de ce îti cer eu sa vii întru mine, eu, care n-as putea sa exist daca Tu n-ai fi întru mine? Deoarece eu, chiar si la cei de jos de ma voi duce, Tu esti totusi pîna si acolo; iar de voi cobori la iad, Tu iarasi esti prezent. Asadar, o, Dumnezeule al meu, eu n-as putea sa fiu, n-as putea în nici un fel sa exist, daca Tu n-ai fi întru mine. Or, as putea eu oare sa exist, daca n-as fi întru Tine, Cel da­torita Caruia sînt toate, prin care sînt toate si în care sînt toate? Chiar asa, o, Doamne, chiar asa! în ce loc sa Te chem deci, de vreme ce eu sînt întru Tine; sau Tu, de unde anume sa vii întru mine? Caci unde m-as putea eu retrage în afara cerului si a pamîntului, pentru ca Dumnezeul meu sa vina întru mine de acolo, El, Care a zis: Eu umplu si cerul, si pamîntul.

 

CONFESIUNI  CAPITOLUL III

Tu pe toate le umpli

 

3. Asadar, Te cuprind oare cerul si pamîntul, de vreme ce Tu le umpli pe ele cu faptura Ta? Oare Tu le umpli si înca mai ramîne pe afara, deoarece ele nu sînt în stare sa Te cuprinda? Si încotro mai reversi Tu ceva, care prisoseste din Tine, dupa ce si cerul si pamîntul s-au umplut de Tine? Nu simti oare nevoia sa fii conti­nut de ceva, Tu, Care le contii pe toate, fiindca pe cele pe care le umpli, Tu le umpli continîndu-le? Caci nu va­sele care sînt pline de Tine Te fac neschimbator; deoa­rece ele, chiar daca s-ar sfarîma, Tu tot nu Te-ai revar­sa, iar cînd Te vei revarsa peste noi, Tu nu vei ramîne la pamînt, ci ne vei ridica si pe noi, si nici Tu nu Te vei împrastia, ci ne vei aduna.

 

Dar Tu, Cel Care le umpli pe toate, le umpli cu totali­tatea Ta? Ori poate ca întregul nu Te poate cuprinde în întregime si atunci el cuprinde numai o parte din Tine? Si toate cuprind în acelasi timp aceeasi parte din Tine, ori fiecare parte contine numai cîte ceva din Tine, si anume, partile mai mari pe cele mai mari, si partile mai mici pe cele mai mici? Asadar, exista vreo parte a Ta mai mare si alta mai mica, sau Tu esti. totul în toate partile si nici un lucru nu Te poate cuprinde în întregime?

 

CONFESIUNI  CAPITOLUL IV

Ce anume esti, o, Dumnezeule?

 

4. Asadar, ce anume esti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume esti, daca nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea sa fie Domn, în afara de Domnul, sau cine ar putea sa fie Dumnezeu, în afara de Dumnezeul nos­tru? O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preataini-cule si Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos si Cel Prea-tare! Tu, Care esti statornic si de necuprins! Tu, Cel ne­schimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu esti niciodata nou si niciodata vechi! Tu, Cel Care le înno-iesti pe toate si Care pe cei trufasi îi readuci la vechea lor stare, si ei nici macar nu stiu! Tu, Cel întotdeauna activ si întotdeauna pasnic; Tu, Cel Care mereu aduni, dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci si Care umpli! Tu, Cel Care ocrotesti; Tu, Cel Care nasti si hranesti, si duci totul pîna la capat, cautînd atunci cînd Tie nimic nu-Ti lipseste!

Tu iubesti si nu devii patimas; esti gelos si esti în siguranta; Te caiesti si totusi nu regreti; Te mînii, dar esti linistit; Tu schimbi lucrarile mîinilor Tale si totusi, planul nu Ti-l schimbi; Tu primesti ceea ce gasesti si niciodata nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu esti niciodata sarac, dar care Te bucuri de cîstiguri; Care nu esti niciodata avar, dar Care ceri totusi dobînzi; Tu, Ca­ruia i se da din belsug, ca sa nu pretinzi datorii, si to­tusi, cine poseda ceva si acel ceva nu este al Tau? Tu dai înapoi datoriile, fara sa ramîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Si ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viata mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea sa spuna cineva, cînd ar încerca sa vorbeasca despre Tine? Dar vai de aceia care pastreaza tacerea cu privire la Tine, fiindca, desi vorba­reti, ei tot muti sînt.

 

CONFESIUNI  CAPITOLUL V

Pot muri, ca sa nu mor

 

5. Cine-mi va da mie posibilitatea sa ma odihnesc întru Tine? Cine-mi va da mie puterea ca Tu sa vii în inima mea? Si oare, daca vii, o vei îmbata astfel încît eu sa pot uita relele mele si sa Te îmbratisez pe Tine, Tu, singurul meu bun? Ce anume esti Tu pentru mine? Ai mila de mine, ca sa pot vorbi! Ce anume sînt eu însumi pentru Tine, ca Tu sa poruncesti sa fii iubit de mine, si, daca nu voi face aceasta, sa Te mînii pe mine si sa ma ameninti cu suferinte cumplite? Cît de mici, sau cît de mari ar fi aceste suferinte, daca eu nu Te-as iubi? Vai mie! Spune-mi prin milostivirile Tale, o, Doamne, Dum­nezeule al meu, ce esti Tu pentru mine? Spune sufletu­lui meu: mintuirea ta sînt Eu/ Spune asa, ca sa aud!