Crescut fiind de bunici si copilarind apoi zeci de vacante la tara am fost tare uimit sa intalnesc oameni pentru care bunicii nu inseamna nimic. Asociati ideii de poveste, copilaria fara bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinta. In 2004, am scris in Romania literara un text – reprodus in cartea de fata – despre bunicii mei. Reactiile starnite de acel material si scrisorile pe care le-am primit ulterior mi-au confirmat faptul ca exista nenumarate povesti extraordinare cu bunici. As fi vrut sa le citesc pe toate. Seherezada insasi trebuie ca are o nepotica pe undeva. Ideea acestei carti a venit, asadar, de la sine si, iata, in trei ani s-au adunat aproape 100 de texte in care exista bunici la discretie. Mai ales pentru cei care nu si-au cunoscut niciodata. Le multumesc tuturor celor care au onorat aceasta carte cu nepretuitele lor amintiri.
Marius Chivu

*****

Cartea, care cuprinde 552 de pagini, este scrisa in registre naratoriale uneori surprinzatoare, si nu cade in pacatul sentimentalismului sau al patetismului. Autorii au scris uneori mai sec, trasind o genealogie, iar alteori ceva mai eseistic sau chiar aproape poetic. La fel de diferiti sint si bunicii: intelectuali subtiri, boieri, tarani, vinzatoare de acadele, cafegii, dintre care unii au fost afectuosi cu nepotii lor, iar altii meschini si plini de ciudatenii
Cotidianul

Nascuta din dorinta simpla de a-i imortaliza in paginile ei pe acesti batrani iubitori, darnici si intelepti, cartea aduna 92 de texte semnate de scriitori de generatii diferite, ziaristi si critici literari. Tia Serbanescu, Andrei Plesu, H. R. Patapievici, Adriana Bittel, Radu Cosasu, Angela Marinescu, Mircea Mihaies - sunt numai cativa din cei care isi dau intalnire pe parcursul a 550 de pagini, presarate cu fotografii de epoca, pentru a povesti, cu tandrete si umor, despre bunicii lor. Un volum gros, plin de istorii duioase, bune de savurat in serile de iarna, cand afara viscoleste furios
Formula As

*********

Radu Cosasu : „Deloc bigota, atee discreta, dar tenace, bunica-mea, numita si Maia, s-a stins cam pe la 90, ceea ce ar dovedi realismul cu care stia sa negocieze si sa se tocmeasca aprig; nu se plângea de sanatate ( o singura data a lesinat lânga mine, la teatru, la Noaptea Regilor, dar si-a revenit repede, cu putin parfum pe la nas), nu-si lua tensiune, nu tinea sa fie disperata, tinea însa enorm la pret, la ban, nu se juca în problemele astea”

H.-R. Patapievici : „Pâna la doisprezece ani am fost convins ca tara este locul în care traiesc bunicii mei.(…)Desigur, eram destul de mirat, la scoala, sa aflu ca tara nostra este România, în timp ce tara mea se numea în mod clar Adâncata.”

Pavel Susara : „Era o fire apriga, un luptator care ducea curajul pâna la responsabilitate, se mânia repede, se mânia repede si iubea patetic, îi dispretuia profund pe comunisti si scria vehement la ONU, secretarului general U’Thant, ca i-au luat rusii pamântul si el nu are pensie…”

Florin Lazarescu„Bunica-mea a ramas vaduva când tata avea 15 ani. (…) O data la doua zile îmi spunea sa nu mai calc în veci pe la dânsa, iar eu apaream din pamânt a doua zi, pândind-o când era neatenta si urlând ca sa o sperii. Sunt convins ca aprecia asta.”