Cartea cartilor pierdute este o istorie a operelor literare pierdute, distruse, ratacite sau pe care autorul le-a planuit si la care a lucrat, dar pe care nu a ajuns niciodata sa le scrie.
Stuart Kelly descrie în detaliu, începând cu epoca picturilor rupestre si pâna la sfârsitul secolului XX, operele pierdute a unor scriitori celebri: Eschil, Sofocle, Cervantes, Shakespeare, Jane Austen, Flaubert, Kafka, Sylvia Plath etc.
„Asadar, în mod perpetuu si esential, exista riscul ca unele texte sa se piarda definitiv. Cine va sti vreodata de asemenea disparitii ?” Jacques Derrida, Farmacia lui Platon
”Cea mai simpla forma de disparitie este distrugerea. Desi poetul roman Horatiu proclama: , el îsi exprima o speranta privind soarta operei lui, nu o certitudine. Gerald Manley Hopkins, un poet din secolul al XIX-lea, si-a ars toate poeziile din tinerete, când si-a închinat viata frumusetii lui Dumnezeu. La nervi, James Joyce a azvârlit în foc Stephen Hero, prima varianta a cartii Portretul artistului în tinerete, dar nu a împiedicat-o pe sotia lui sa spuna ce-a vrut ea despre manuscris. Mihail Bahtin, exilat în Kazakhstan, si-a folosit lucrarea despre Dostoievski pe post de foite de tigara, dupa ce fumase deja un exemplar întreg din Biblie.” Stuart Kelly, Cartea cartilor pierdute
Stuart Kelly intocmeste cite o fisa pentru fiecare in parte: incepe cu „Anonim“, nume generic pentru oricare dintre autorii stravechi, inclusiv pe cel al „Epopeii lui Ghilgames“, si termina cu Borroughs, Sylvia Plath si George Perec, fara sa rateze operele incomplete semnate de Camoes, Flaubert, Dostoievski sau Rimbaud. Fiecare disparitie are cite o poveste sau macar citeva ipoteze care sa-i justifice plauzibil lipsa. Stuart Kelly face o ancheta a acestor disparitii literare cu un umor de Sherlok Holmes si eruditie borgesiana. Cotidianul
Fragment dintr-o scrisoare de Dylan Thomas:
„Ti-aduci aminte ca aveam cu mine o valiza si o servieta si ca am transferat, la un moment dat, in cursul serii, o parte din servieta in valiza? In fine, ce vreau sa-ti spun este ca am uitat servieta asta undeva. Cred ca probabil am lasat-o la Park Hotel. (…) E foarte urgent pentru mine: singurul exemplar din lume din genul-asta-de-piesa-a-mea, din care am citit fragmente, este in servieta aia jerpelita, care are minerul legat cu o sirma. Daca n-o gasesti acolo, n-ai putea tu sa incerci sa afli unde mama naibii am putut s-o uit?“ |