Bestseller New York Times
Premiul Maltese Falcon, Mystery Guild Selection

Sunt zile negre pentru Matt Scuder, un fost politist care isi imparte timpul intre camera de hotel din Manhattan si barurile din imprejurimi. Scudder isi castiga painea facand servicii unor amici mai mult sau mai putin dubiosi. Intr-o buna zi vine si marea ocazie, dubla: un jaf armat si o crima. Aparent, cazurile nu au legatura. Dar cand se impletesc in mod bizar, ca intr-un cosmar din delirul unui betiv, Scudder e obligat sa aleaga. La ce renunta, la whisky sau la principii?

Lawrence Block, comparat nu o data cu Raymond Chandler si John D. MacDonald, a castigat 16 premii pe trei continente, iar cartile sale au fost traduse in peste 30 de limbi. Matt Scudder, eroul romanelor care alcatuiesc nucleul dur al operei lui Block, este unul dintre cei mai indragiti detectivi particulari din literatura actuala.

„Block este un scriitor desavarsit, iar Matt Scudder este un exemplu perfect de erou literar cu dimensiune umana.” (Publishers Weekly)

„Cine vrea literatura curata si inteligenta, sa-i citeasca pe Dashiell Hammett, James M. Cain si Lawrence Block. Da, atat de bun este Block.” (Martin Cruz Smith)

„Nu veti intalni aici eroi artificiali, dialoguri fortate sau accente false.” (The New York Times)

Fragment "Cand sfanta crasma se inchide"

Si, mai ales, era "Armstrong's". Isuse, locuiam acolo. Aveam camera mea, si mai erau si alte baruri si restaurante unde puteam merge, dar, timp de cativa ani, la Jimmy Armstrong eram ca acasa. Oamenii care ma cautau stiau ca trebuie sa ma caute acolo, uneori sunau la Armstrong's inainte sa sune la hotel. Se deschidea pe la unsprezece, si in spatele barului, ziua, era un pusti filipinez numit Dennis. Billie Keegan prelua totul pe la sapte si inchidea pe la doua sau trei sau patru, depinde cati clienti avea sau cum se simtea. (Asta era rutina din timpul zilelor lucratoare. La sfarsit de saptamana erau alti barmani de zi si de noapte, si se schimbau unul cu altul fara incetare.)

Chelneritele veneau si plecau. Erau angajate ca actrite, sau se desparteau de prietenii lor, sau aveau alti prieteni, sau se mutau la Los Angeles, sau se intorceau acasa, la Sioux Falls, sau se certau cu pustiul dominican din bucatarie, sau erau concediate pentru furt, sau isi dadeau demisia, sau ramaneau gravide. Nici Jimmy nu prea a fost prin preajma in vara aia. Cred ca era anul in care cauta pamant in Carolina de Nord.

Ce pot sa spun despre locul ala? Avea un bar lung pe dreapta, cum intrai, si mese pe stanga. Pe ele, fete de masa albastre in carouri. Pe pereti, panouri intunecate din lemn. Fotografii si reclame inramate din reviste vechi. Un cap de caprioara fusese cocotat fara noima pe peretele din spate; masa mea favorita era chiar sub chestia aia, ca sa nu fiu nevoit sa ma uit la ea.

Clientii erau de toate soiurile. Doctori si asistente de la spitalul Roosevelt, de vizavi. Profesori si studenti de la Fordham. Tipi de la televiziune -- CBS era la un bloc distanta, iar ABC la o aruncatura de bat. Si lume care locuia in apropiere sau tinea magazine in cartier. Doi interpreti de muzica clasica. Un scriitor. Doi frati libanezi care tocmai deschisesera un magazin de pantofi. Nu prea vedeai pustime. Cand m-am mutat in cartier, la Armstrong's era un tonomat cu o selectie buna de jazz si country blues, dar Jimmy l-a scos curand si l-a inlocuit cu un sistem stereo si cu muzica clasica pe benzi. Asta tinea pustimea la distanta, spre multumirea chelneritelor, care urau pustii pentru ca ramaneau pana tarziu, comandau rar si nu prea lasau bacsis. Plus ca nu se facea zgomot si locul era astfel potrivit pentru bautul de cursa lunga.

De asta ma si duceam acolo. Voiam s-o ard indelung, dar sa nu ma-mbat, decat din cand in cand. De cele mai multe ori amestecam bourbonul cu cafea si beam nebotezat numai catre sfarsitul serii. Puteam sa-mi citesc ziarul si sa iau un hamburger sau o masa ca lumea, cu oricat de multa ori putina conversatie, dupa cum aveam chef. Nu stateam acolo zi si noapte, dar rar se intampla sa nu-i calc pragul macar o data pe zi, si uneori ajungeam la cateva minute dupa ce Dennis deschidea si inca eram acolo cand Billie se pregatea sa inchida. Toti trebuie sa avem un loc numai al nostru.