Este o tema obsesiva care poate fi regasita în toate cartile mele. Pentru mine prostitutia reprezinta stadiul ultim al caritatii. Mi s-a spus ca este o carte stranie… Un prieten mi-a marturisit ca este cartea revansei femeilor asupra barbatilor. Acest roman place femeilor
Pascal Bruckner

În acest roman scriitorul-filosof Pascal Bruckner descrie viata unui barbat de treizeci de ani, diplomat de cariera, casatorit cu o femeie frumoasa si bogata, tata a trei copii, care aluneca într-o viata de gigolo. Pentru placerea de a oferi iubire. Iubirea fata de aproapele este o sinteza a gândirii lui Bruckner, o povestire bine temperata, care foloseste un vocabular erotic impresionant. Editorul francez a taiat scenele cele mai scabroase, dar textul îi face si asa sa roseasca… pe barbati.

*****

Fragment din Introducere:

Subiectul acestei noi carti este cel putin surprinzator: Plecând de la constatarea ca numeroase femei au o viata sexuala lipsita de satisfactie, personajul principal al acestei carti, îsi propune ca obiectiv sa le multumeasca pe toate fara sa ia în seama vârsta, culoarea sau originea lor sociala. El considera alegerea sa de a se prostitua ca pe o misiune aproape religioasa. Dar ceea ce debutase ca fericire, posibilitatea de a poseda toate femeile si o necontenita juisare, se va transforma putin câte putin în cosmar. Bruckner scrie din nou despre cautarea nelimitata a placerii specifice epocii actuale. El descrie un aspect actual si primejdios al societatii burgheze: lipsa necontenita a satisfactiei îl împinge pe protagonist spre interdictie pentru a volatiliza rutina. Toate aceste practici sunt încercari pentru a se sustrage, pentru a cauta forme de existenta iesite din tipare, ne luând în seama nici un tabu.

Tocmai împlinisem douazeci de ani, umblam pe strazi ca un nebun, cu ochii arsi de trupuri. Sub rochii, sub camasi, se aflau piei incredibil de catifelate pe care nu le voi atinge niciodata. Eram mai bolnav din cauza acestor fapturi inaccesibile decât satisfacut de partenerele deja avute. Ma simteam ca un sarac asezat în fata unui miliardar, pântecele cel mai neînsemnat era pentru mine un lux de care eram lipsit. Aveam doua zeci de ani, eram timid, iubirile-mi reale reflectau doar o infima proportie din dorintele mele.

Prolog:

Într-o zi, mergând pe bulevarde, emotionat mai mult decât de obicei de diversitatea chipurilor, de gratia femeilor care se plimbau, am avut o revelatie: toate aceste trupuri mi se datorau tot asa cum eu eram dator sa-l ofer pe-al meu cui îl voia. Pofta îmi ricosa de la o silueta la alta, le strângea pe trecatoare în combinatii tot mai vaste, mai improbabile. Le vedeam deja calare pe mine, punându-mi-se pe fata, înabusindu-ma între coapsele lor. Ca sa nu cad din picioare, am fost nevoit sa ma asez pe o banca. Prea multe minunatii erau pe lume: refuzam sa fiu izgonit de la acest festin.

Un domn în vârsta, nelinistit de starea mea, m-a abordat:
- Ce e cu dumneata, tinere, nu te simti bine?
I-am raspuns cu un ton exaltat, aratându-i multimea ce se scurgea pe lânga noi:
- Uitati-va si dumneavoastra, sunt atâtea... la care sa râvnesti, pe care sa le-atingi.

A întors capul, neîncrezator. Nu vedea aceleasi splendori. Cum sa-i exprim încântarea ce ma cuprinsese? Am stat acolo aproape o ora, timpul necesar ca sa-mi treaca ameteala. Când în sfârsit m-am sculat de pe banca, întelesesem totul.
Am jurat sa ramân credincios adevarului acelor clipe uluitoare.