Paul Emil Miclescu stia o multime de istorii de demult, auzite in familie sau traite de el insusi si e norocul nostru ca n-au disparut odata cu detinatorul lor. Le-a pus pe hartie cu un har al concretului, pentru portretistica si atmosfera, cu o bonomie si un umor, incat nu poti sa nu te gandesti la dansul cu drag in timp ce citesti, ca la un om viu.
Paul Emil Miclescu a trait aproape cat veacul 20, din 1901 pana in 1994. Descindea din mari familii boieresti - Grecianu si Miclescu, inrudite cu floarea aristocratiei romane si nu numai (mama lui era nepoata contelui Kiseleff, iar pe linie paterna avea un strabunic francez, inalt ofiter in armata lui Napoleon). Evocandu-si, mereu prin anecdote fermecatoare, bunicii, parintii, rudele si lumea acestora, traiul lor cotidian in secolul 19 si inceputului secolului Xx, arhitectul le leaga mereu, cu verva, de istoria Capitalei in care locuiau, de modernizarile la care a asistat, de la tramcarul din zorii veacului, la inaugurarea, in 1912, a liniei de tramvai electric ce lega Oborul de Gara de Nord, si de la evolutiile lui Aurel Vlaicu la aerodromul de la Cotroceni, la "trasurile automobile" comandate in Franta. Apar in paginile cartii si nume foarte cunoscute - Delavrancea, Stefan Luchian, George Enescu, Elena Vacarescu, doctorii Ion Cantacuzino si Matei Bals, Al. Rosetti s.a. - cu totii in ipostaze inedite si intr-o lumina joviala, niciodata rautacioasa. Memoriilor propriu-zise le este adaugata o proza, Caleasca Mamei Zinca - asemanatoare in spirit nuvelelor lui Radu Albala si venind, ca si acelea, dintr-un filon pretios si nu prea frecventat al literaturii romane (Ion Ghica, Mateiu Caragiale). Rafinamentul erudit bine topit in naratiune, subiectul "desuet" al unei lumi crepusculare nu sunt la indemana oricui. A lui Paul Emil Miclescu - erau.
(Formula AS, Adriana Bittel)
Fragment: Din Bucurestii trasurilor cu cai
În oras, la Bucuresti
I. Fundul gradinii noastre, înainte de a fi croita prelungirea bulevardului Coltei de-a curmezisul ei, se învecina cu mica si saracacioasa curte a unor târgoveti batrâni - un mos si o baba -, care traiau ca la tara în casuta lor, cu prispa, cu acoperis de tinichea de sub care apareau pe alocuri vechile sindrile când le dezvelea vântul, cu batatura plina de oratanii de toate neamurile, a caror crescatorie se îmbogatea zilnic cu câte o gaina din cotetul nostru, furisata ca din întâmplare pe sub uluci, cu cocina puturoasa în care guita un porc vesnic flamând - curte ramasa asa înca de pe vremea când mahalaua noastra era abia la marginea Capitalei [5].
Pe locul acestei curti s-a înaltat, dupa razboiul de "reîntregire", statuia lui Take Ionescu, azi disparuta si ea din peisajul bucurestean.
Alaturi de noi, la numarul 32 al strazii Primaverii, era "Pensionul de domnisoare" al doamnei Delavrancea. Cladirile acestei distinse institutii de buna crestere se însirau în adâncime cât tinea si gradina noastra. Primavara, pe ferestrele deschise, se revarsau, nostalgice, polifoniile distonante ale gamelor si arpegiilor a zeci de piane simultane, pe care pensionarele doamnei Delavrancea exersau pentru perfectionarea educatiei lor, visând la ce viseaza domnisoarele de pension...
Înspre strada, cu intrarea dintr-o gradinita umbrita de copaci batrâni, era casa cu parter a Doamnei directoare si a ilustrului ei sot, Barbu Delavrancea [6].
De la acest om mare, personalitate tumultuoasa si complexa - om de stat si artist în toata puterea cuvântului si în toate amanuntele înfatisarii, pâna si în fasonul mestesugit al barbisonului frezat, al mustatilor în furculita si al zulufilor romanticului edificiu capilar care-i întregea atât de caracteristic fizionomia -, amintirile mele cele mai directe, mai autentice si mai vii sunt nocturne si auditive, mai mult decât vizuale [7]. Iar oricât vor fi fost ele de hazlii, dupa felul cum îmi speriau somnul meu nevinovat de copil, se încadreaza mai degraba în categoria cosmarurilor. Într-adevar, nu se putea sa nu fii cuprins de spaima când te trezeau din visurile cele mai dulci scandalurile nocturne ale lui "Conu Barbu" cu suita lui, ori de câte ori se întorceau înspre ziua de la chef.
Din vociferarile lor mai mult sau mai putin articulate, se desprindea glasul sau sonor de tribun, cu inflexiuni ba fioroase, ba rugatoare. Cu dictiunea împleticita si cu obstinatia specifica emulilor lui Bacchus, el urmarea o halucinanta idee fixa: sa duca "fetelor" salutul sau parintesc... "Ca ce stiu ele, saracele, ce-i aia viata!..."Onorabila doamna Delavrancea se straduia - sarmana - în soapta, sa-i potoleasca ardoarea si sa-i reduca diapazonul, ceea ce avea darul de a-l stârni si mai rau.
Pâna la urma, imprecatiile lui se înfundau în casa, de unde mai razbeau în surdina, pe când birjele se urneau din loc în tactul copitelor pe caldarâm:
- Clipa-clopa-clipa-clopa, clip-clop, clip-clop..., însotite de chiotele si fanteziile corale ale amicilor veseli.
II. Strada noastra a fost în avangarda progresului în anii care au precedat cel dintâi "razboi mondial", fiindca pe ea a trecut una din primele linii de tramvai electric ale Capitalei, realizate dupa principiul calauzitor consfintit de lozinca "Prin noi însine!", memorabila deviza a Partidului Liberal, atunci la putere.
Prima linie de tramvai electric din Bucuresti - Obor-Cotroceni - a fost pare-se si una din cele mai vechi existente în Europa. Construita cu capital strain si exploatata de societatea concesionara atunci "Federico Thalassa & Conte E. Graziadei", a fost inaugurata în 1894. Abia cu aproape doua decenii mai târziu - prin 1912-13 - a început exploatarea primelor linii de tramvai electric ale "Societatii Comunale a Tramvaielor Bucuresti" - S.T.B., realizate cu capital în cea mai mare parte liberal si inaugurate dupa câstigarea unui rasunator proces intentat de Partidul Conservator. Din acea perioada dateaza linia Obor-Gara de Nord care, daca memoria nu ma însala, ar fi fost chiar prima pusa în exploatare - sau, daca nu, cea mai importanta dintre primele realizate, fiindca era cea mai lunga, fiindca strabatea întreg orasul si lega cele doua gari - de Nord si de Est... sau poate doar fiindca trecea prin strada noastra
