Cea mai originala idee din romanul Foc în Adanc o reprezinta inversiunea unui vechi cliseu al SF-ului, care postula ca sistemele solare mai vechi si mai apropiate – unele dintre ele – de centrul galaxiei ar fi fost primele care au adapostit civilizatii atat de evoluate, incat puteau calatori printre stele.

Dimpotriva, explica Vinge, densitatea materiei din centrul galaxiei actioneaza ca un incetinitor universal – al luminii, al navelor spatiale si chiar al gandului. Din aceasta cauza, inalta tehnologie nu se poate dezvolta decat la marginea galaxiei, periferia devenind adevaratul “centru” de schimburi economice si culturale, locul de trecere – pe scurt, leaganul civilizatiei.

Cu acest roman, Vernor Vinge ne daruieste cel mai fabulos space opera al deceniului.