Universul Holografic

Universul este o holograma gigantica, un fel de imagine sau constructie creata de mintea omeneasca ?

In ziua de azi aproape toata lumea este familiarizata cu hologramele, imaginile tridimensionale proiectate în spatiu cu ajutorul unui laser.

Acum, doi dintre cei mai eminenti gânditori ai lumii, fizicianul David Bohm, un protejat al lui Einstein si unul din cei mai respectati fizicieni din lume în domeniul fizicii cuantice si neurofiziologul Karl Pribram, unul din arhitectii noii si modernei cunoasteri a creierului - cred ca universul însusi poate fi o holograma gigantica, un fel de imagine sau o constructie creata, cel putin în parte, de mintea omeneasca.

Acest remarcabil nou mod de a privi asupra universului explica nu numai multe din puzzle-urile nerezolvate ale fizicii, dar si multe din fenomenele misterioase precum telepatia, iesirea din corp si experientele de la granita cu moartea, visele lucide si chiar experiente religioase si mistice cum ar fi sentimentele de unitate cosmica si videcarile miraculoase.

Recomandari:
- Avem nevoie cu disperare de noi modele ale realitatii care sa ne stârneasca imaginatia în a cauta posibilul si pentru a ne oferi noi viziuni asupra locului nostru în cosmos. Cartea lui Michael Talbot, Universul Holografic, face tocmai aceasta. Este o invitatie pentru a ne întreba, este o aventura în lumea ideilor. Daca aveti nevoie sa va pastrati ideea ca stiinta a dovedit ca totul este mecanic, ca nu este loc în univers pentru constiinta, suflet si spirit, atunci nu cititi aceasta carte.
(Larry Dossey, M.D., autor al Space, Time&Medicine)

- De la o vreme stiinta a început sa convearga cu ratiunea generala, ajungând-o din urma cel putin ca experienta, confirmând suspiciunea ca lucrurile sunt mult mai conectate între ele decât a permis fizica traditionala sa se creada. Universul Holografic este o afirmatie eleganta despre acest proces, o linie care ajuta sa se creeze un pod de legatura peste prapastia artificial creata între minte si materie, între noi si restul cosmosului.
(Lyall Watson, autor al Supernature)

- Conceptul despre univers ca fiind o uriasa holograma ce contine atât materie cât si constiinta într-un singur câmp, va incita, sunt sigur, pe oricine care si-a pus vreodata întrebarea "Ce este realitatea?". Aceasta carte poate raspunde acestei întrebari o data pentru totdeauna
(Fred Alan Wolf, Ph. D., autor al cartii Taking The Quantum Leap)

Fragment: Energia unui trilion de bombe atomice în fiecare centimetru cub de spatiu

Daca universul nostru este numai o umbra palida a unei ordini mai adânci, ce altceva mai zace ascuns, împaturit în urzeala realitatii noastre? Bohm are o sugestie. Conform întelegerii curente a fizicii, fiecare regiune a spatiului este scaldata de diferite tipuri de câmpuri, compuse din unde de lungimi diferite. Fiecare unda are întotdeauna o cantitate de energie. Când fizicienii au calculat cantitatea minima de energie pe care o poate avea o unda, ei au descoperit ca fiecare centimetru cub de spatiu gol contine mai multa energie decât toata materia din universul cunoscut!

Unii fizicieni refuza sa ia în serios acest calcul si cred ca trebuie sa fie cumva eronat. Bohm crede ca acest ocean infinit de energie exista cu adevarat si ne spune macar putin despre natura ascunsa a ordinii implicite. El considera ca majoritatea fizicienilor ignora existenta acestui enorm ocean de energie pentru ca, asemenea pestilor care nu sunt constienti de apa în care înoata, ei au fost învatati sa se concentreze înainte de toate asupra obiectelor încrustate în ocean, asupra materiei.

Conceptia lui Bohm ca spatiul este la fel de real si bogat în procese ca si materia care se misca prin el ajunge la maturitatea deplina în ideile sale despre marea de energie implicita. Materia nu exista independent de marea din asa-zisul spatiu gol. Este o parte a spatiului. Ca sa explice ce întelege prin asta, Bohm ofera urmatoarea analogie: un cristal racit pâna aproape de zero absolut va permite unui flux de electroni sa treaca prin el fara sa se împrastie. Daca temperatura creste, diferitele zone cu defecte ale cristalului îsi vor pierde transparenta, ca sa spunem asa si vor începe sa difuzeze electronii. Din punctul de vedere al electronului, aceste defecte ar aparea ca niste insule de "materie" plutind într-o mare de nimicnicie, dar nu acesta este cazul în realitate. Nimicnicia si insulele de materie nu exista independent unele de altele. Ele sunt parti ale aceleiasi structuri, ordinea mai adânca a cristalului.