Lupul (Fragment de povestire): Nicicînd iarna nu mai fusese atît de cumplit de geroasa si de lunga în muntii francezi. De saptamîni, aerul era limpede, sticlos si rece. În timpul zilei, cîmpiile piezise de zapada, albe ca laptele, se întindeau la nesfîrsit sub cerul de un albastru intens; noaptea, pe deasupra lor trecea luna, limpede si mica, o luna cumplita, geroasa, cu luciu galben, a carei lumina puternica devenea albastra si neclara pe zapada si semana cu o întrupare a gerului.

Oamenii evitau orice drum, si mai cu seama înaltimile, lîncezeau si rosteau vorbe de ocara în colibele satului ale caror ferestre rosii pareau fumurii pe lînga lumina albastra a lunii si se cufundau curînd în întuneric.

Erau vremuri grele pentru animalele din regiune. Cele mai mici înghetau cu duiumul si pasarile erau doborîte de ger, iar lesurile slabe cadeau prada uliilor si lupilor. Dar si acestia sufereau îngrozitor de frig si de foame. Traiau acolo numai cîteva familii de lupi si nevoia le-a împins sa se apropie si mai mult între ele. În timpul zilei nu ieseau împreuna. Ici si colo ratacea cîte unul pe zapada, slab, flamînd si la pînda, fara zgomot si sperios ca o naluca. Umbra lui subtire aluneca pe lînga el pe suprafata ninsa. Îsi întindea botul ascutit în vînt adulmecînd si, din cînd în cînd, lasa sa se auda un urlet uscat, chinuit. Seara, însa, ieseau cu totii si se adunau, urlînd ragusit, în jurul satelor. Acolo, vitele si pasarile erau bine pazite si în spatele obloanelor groase asteptau pusti. Numai arareori aveau parte de cîte o prada neînsemnata, un cîine, de pilda, iar doi din haita fusesera deja împuscati.

Gerul mai staruia. Adesea, lupii zaceau laolalta fara sa se miste, îngîndurati, încalzindu-se unul pe celalalt, si pîndeau nelinistiti pustiul lipsit de viata pîna cînd vreunul, torturat de chinurile cumplite ale foamei, sarea dintr-o data scotînd un urlet înfiorator. Atunci toti ceilalti îsi îndreptau boturile spre el, tremurau si începeau sa urle împreuna cumplit, amenintator si cu jale.

În cele din urma, cîtiva din haita s-au hotarît sa porneasca în pribegie. În zori, si-au parasit bîrlogurile, s-au adunat si au adulmecat nelinistiti si tematori aerul înghetat. Apoi s-au îndepartat iute, toti în acelasi ritm. Ceilalti au ramas privind în urma lor cu ochi mari, sticlosi, au facut cîtiva zeci de pasi, s-au oprit nehotarîti si dezorientati si s-au întors încet, în vizuinile goale.

*******

Recomandare: E greu sa nu observi asemanarile cu Proust. Însa modul de a cauta al lui Hermann Hesse difera de cel al scriitorului francez. În vreme ce Proust urmareste sa aduca la suprafata, din penumbra subconstientului, trairea ca atare, aparent fara insemnatate, Hesse recheama din intunericul trecutului, rinduieste si interpreteaza acele porniri care, aproape intotdeauna, sint adiacente componentei morale si care pun constiinta in fata dificultatii de a lua o decizie.(Friedrich Sieburg)