Fragment: Gestapo, Sven Hassel

Dindaratul nostru auziram larma si strigate. In vreme ce noi ne repezeam înainte, Micutul si Legionarul se oprira sa astepte, ascunzandu-se în frunzisul des al tufisurilor. Cei patru ostasi rusi soseau în goana. Erau tineri de tot. Purtau petlitele verzi ale trupelor NKVD. Pe piept le atârnau decoratii. Erau soldati curajosi, dintr-aceia carora le placea vânatoarea si le placea sa ucida.

Se ivira acolo, unde drumul facea un cot. Legionarul arata cu degetul gros spre pamânt. Micutul radea. Armele lor automate scuipara simultan foc.

Micutul tragea din picioare, cu pusca-mitraliera lipita de sold; tot corpul sau de urias vibra sub violenta reculului. Legionarul fredona: Vino, dulce moarte, vino...

Rusii se prabusira cu capul înainte. Când focul înceta, mai miscau doar doi. Micutul le dadu lovitura de gratie. Era o practica ce dura cam de un an, caci si pâna cei grav raniti continuau sa lupte.

Despre carte: Gestapo, Sven Hassel

În acest Gestapo, ritmul scrierii se apropie de cel cinematografic, autorul creând, totodata, o reusita alternanta a situatiilor. Astfel, de la disciplina penitenciara, în fapt o terifianta batjocura la adresa condamnatilor, actiunea este translatata spre o „paranghelie cazona". De la arestarea unei batrânici, care va fi condamnata la moarte pentru ofensa la adresa Führerului, se ajunge la întânirea a doi afaceristi în uniforma – Porta si trompetul-cavalerist Rudolf Kleber, care, suprem argument, i-a cântat lui Hitler. Trocul cu tigari cu opiu contra poze porno e savuros, portretele celor doua personaje fiind creionate cu un indiscutabil umor (amintind de Hasek si al sau brav soldat Swejk).

Hassel reuseste, de asemenea, o paralela socanta între teroarea de tip Gestapo si aceea, cu nimic mai prejos, practicata de NKVD-ul sovietic. Ceea ce îi induce cititorului credinta ca între svastica si crucea verde a comisarilor sovietici au existat doar deosebiri de nuanta.

Despre autor: Sven Hassel

Sven Hassel a luptat pe toate fronturile, cu exceptia Africii de Nord si a fost ranit de 8 ori. Începând cu 1945 si pâna în 1949 a fost luat prizonier de razboi, fiind târât prin lagare din Rusia, America, Franta si Danemarca.

Cartile lui Sven Hassel sunt scrise într-o maniera deosebita, în care cititorul are parte din plin de ororile razboiului, alaturi de umorul de multe ori macabru al personajelor. Razboiul este vazut din perspectiva germana, de catre simplul soldat, care degusta si se agata de fiecare clipa de viata pe care o mai poate trai. Cu toate ca imaginile descrise sunt extrem de vii, scriitorul urmareste prin aceasta nu sa construie o noua înfatisare a soldatului german, ci mai degraba un reportaj de la fata locului, în asa fel încât cititorul sa nu îsi doreasca participarea într-un razboi, ci pastrarea lui în universul virtual al epocii naziste.