O cronica istorica cu personaje de marca, note despre Bucurestiul interbelic, din mahalale si pina pe Calea Victoriei si de la Jockey Club la Hanul cu Tei.
Sub patru regi, intre La Belle Epoque si 23 august 1944, defileaza o galerie eclectica de personalitati – Ionel Bratianu, N.D. Cocea, Pamfil Seicaru, Duiliu Zamfirescu, Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Vinea, Paul Morand, Maresalul Antonescu, Zelea-Codreanu, Mita Biciclista, Elena Lupescu, Enescu, Pastorel, Stere, Cezar Petrescu… Lux, supeuri, baluri, separeuri, coupé-uri, Rolls-uri, matasuri, briliante, blanuri, tango, Veuve Clicquot, icre negre, poker, chemin-de-fer, Capsa, Corso, Athénée Palace, Europolis, Bucuresti, Iasi… Conspiratii, razboi, bombardamente, refugiu, paduchi, plosnite, singe, noroi… Bolsevici, garzi patriotice, Roossevelt, Stalin, Churchill…
Harazit cu darul istorisirii, cu o memorie de cronicar moldav si cu o viziune aristocratica asupra lumii, Lordul – cum era supranumit – a lasat posteritatii povestea minunata a unei lumi aparent apuse.
Recomandari pentru cartea Troica Amintirilor
Gh. Jurgea Negrilesti: Nimeni nu-mi poate contesta calitatea de martor al epocii mele. Am consemnat acest proces-verbal ca grefierul lui Stendhal, in fata viitorimii – veritabila Curte cu juri.
Constantin Toiu : Cartea lui Gh. Jurgea-Negrilesti capata deseori caracterul unei cronici istorice subiective, desigur, insa plina de interes. Dar, mai ales, plina de mult farmec, de un stil spontan, atragator. E ceva – pastrind, desigur, toate proportiile – in genul parsivului marchiz de Custine, minus apucaturile… Pline de originalitate si de o anume percutanta psihologica sint si replicile istorice semanate de-a lungul acestui text fluent, facind, cu siguranta, deliciul cititorului.
Dan C. Mihailescu: Cuprinzând viata româneasca de la anii nebuni din capatul veacului 20, la primele ecouri bucurestene ale bolsevismului triumfator si pâna la turbionul înnebunitor din 1938- 1944, evocarile lui Jurgea-Negrilesti etaleaza ametitor si balzacian balurile, excentricitatile si cancanurile aristocratiei - ospete, iubiri, tradari, sampanie, iahturi, nopti de poker, bordeluri, felinare împuscate din fuga trasurii, camarila regala, spionita, subterane politice, zvonuri de alcov, masini de lux si partide de vânatoare.
Fragment: Troica Amintirilor
În Antichitate, Fatalitatea avea politetea sa-si previna victimele: Regele Balthazar vazuse scris cu litere de foc: Mané, Tekel, Pharčs (ceea ce a fost talmacit de profetul Daniel: "condamnat, cântarit, nimicit"); pentru a îmblânzi stihiile, Polycrat, tiranul din Samos, a aruncat în mare un inel foarte pretios. Inelul însa i-a fost întors, respins de destin, printr-un peste care îl înghitise. Polycrat a înteles, dar prea târziu. A fost jupuit de viu, din porunca satrapului Orontes. Dar de ce sa mergem atât de departe? Dupa dezastrul de la Waterloo, Napoleon se consulta cu suita daca va trece în America, sau se va preda flotei britanice care se vedea în larg. Atunci a intrat pe fereastra un pescarus. "C'est un présage!" ("E un semn!"), a exclamat corsicanul. "Voyons de quel côté il se dirigé" ("Sa vedem încotro se îndreapta"), a mai spus el si pasarea s-a îndreptat catre escadra engleza. Superstitiosi cum sunt italienii, Napoleon a strigat apoi: "Le sort est jeté!" ("Soarta a decis!") - si s-a predat englezilor (Napoleon de Lord Roseberry, o carte minunata).
La noi, însa, mesagerul destinului a fost un urias matroz rus. Intrând în sufragerie, s-a oprit intimidat de privirea severa a lui Poguliaev.
- Ce este?, a întrebat comandantul, enervat. Am spus doar de atâtea ori ca nu vreau sa fiu deranjat.
- Sa ma ierte Înalta Nobleta, dar m-a trimis locotenentul de la telegraful fara fir.
Cu scuzele cuvenite, Poguliaev a deschis plicul. Pe masura ce citea, parea mai nedumerit. Pe urma a întins misiva si bunicului.
Bunicul însa n-a citit tare telegrama si, ca un adevarat jucator de poker, a continuat sa "fileze" si sa tina lumea în "suspans". Deodata, însa, i s-a adresat capitanului Firenze în nemteste (la masa, în afara de mine, toata lumea vorbea nemteste), desi pâna atunci conversatia avusese loc numai în franceza:
- Daca nu ma însel, Arhiducele Franz Ferdinand era mostenitorul tronului?
- Bineînteles, a raspuns Firenze. Dar de ce ma întrebati la trecut?
- Fiindca - acum bunicul gusta din plin efectul vestii-bomba - dupa toate probabilitatile, arhiducele a fost omorât, împreuna cu sotia.
Locotenentul captase "în clar", adica necifrat, urmatoarea telegrama: La Sarajevo a fost asasinat Arhiducele Franz Ferdinand, cu sotia sa. Ucigasul, sârbul Gavrilo Princip, a fost arestat.
Efectul vestii a depasit cu mult sperantele bunicului. Elegantul Johann, feciorul, cât era de stilat, tot a rasturnat o ceasca de cafea! Peste doua luni a cazut ciuruit de gloante sârbesti, pe când încerca sa treaca în uniforma ungureasca Drava.
Comandantul Firenze, cu mustata mai zbârlita ca niciodata, s-a ridicat de pe scaun.
- Nu se poate! La noi în Imperiu! Daca era...
Dupa cum comenta mai târziu bunica, era gata sa spuna "daca era în Rusia", dar s-a oprit la timp. Aproape toti cei de la masa erau rusi. Dupa o clipa, a avut puterea sa întrebe:
- Se stie cine e asasinul?
Asistenta atârna de buzele bunicului.
- Se pare ca e un oarecare Gavrilo Princip, un sârb... la Sarajevo.
- Bineînteles! a izbucnit blândul, politicosul Firenze. Nici nu se putea altfel... un porcar sârb (la Viena, toti sârbii erau socotiti porcari), un... si capitanul nu-si mai gasea cuvintele. Un balcanic, era cuvântul cel mai potrivit cu putinta. Dar pot sa va asigur - a continuat el - ca niciodata iubitul nostru Împarat nu va rabda asemenea provocare.
