Ce poate fi mai nebunesc decât, trezindu-te într-o dimineata, sa constati cu uimire, asa cum i se întâmpla lui Kovaliov, absenta propriului nas? Zadarnic încearca el sa-l prinda si sa-l reaseze în locul cuvenit, nasul nu mai vrea si pace...Este o farsa? Este vrajit eroul de catre Podtochina? Sau... totul ramâne doar un vis? Spre aceasta dezlegare se pare ca ne conduce si titlul povestirii - în limba rusa, Nos nu este altceva decât scrierea inversa a cuvântului son, „vis". Astfel, mergând pe linia Rabelais-Sterne, Gogol foloseste „pierderea nasului" ca simbol pentru reprezentarea complexului castrarii - lui Kovaliov fiindu-i amenintate atât pozitia sociala, cât si succesul la femei.

Nici Akakii Akakievici nu este un personaj mai putin straniu. Întâmplarea prin care trece el îi determina metamorfoza de la un individ sters, introvertit, la unul a carui stima de sine se îmbunatateste radical odata cu schimbarea hainei. Scrisa urmând traditia filosofilor stoici, povestirea va avea un final simbolic-moralizator - boala si moartea eroului fiind consecinta disparitiei greu-recuperabilei haine.