Cartea este povestea lui Dinu Roco, avocat si ziarist, aflat astazi la vârsta patriarhilor (95 de ani). Îndragostita de Bucuresti ca si însotitorul ei, Victoria Dragu Dimitriu va parcurge pentru dumneavoastra un oras fascinant, frumos, animat, calm si mai ales civilizat, pe care cu greu l-ati mai recunoaste astazi.

Recomandare:

# Victoria Dragu Dimitriu este autoarea altor trei volume aparute în colectia Planeta Bucuresti a editurii Vremea. Farmecul si spontaneitatea povestirilor si, nu în ultimul rând, dragostea care transpare din ele fata de orasul Bucuresti, fata de casele, de locuitorii si de istoria cetatii, fac din aceste carti o lectura irezistibila. (Formula AS)

# Cu Dinu Roco, ajuns astazi la varsta patriarhala de 95 de ani, ne vom apropia de acest oras neostentativ civilizat, ii vom strabate strazile, ii vom citi afisele spectacolelor de toate felurile, ii vom privi firmele, reclamele, vitrinele, chioscurile de ziare, ii vom cauta somitatile. Vom patrunde in case, in redactii, in scoli, vom cerceta arhive si povesti de familie. Vom vorbi despre imagini, culori, mirosuri, gusturi uitate, despre sunetele strazii, in flux si reflux. Vom recunoaste ingredientele - pitoresc rasaritean, rafinament apusean - la fel de pretioase cu toatele, la fel de profund ale noastre, de definitorii pentru fiecare dintre noi, mostenitori neatenti, nestiutori, uituci. (Ziarul Financiar)

Fragment: Povestea unui domn din Bucuresti. Dinu Roco

-Tatal dumneavoastra, inginerul Mihail Roco, autor, la vremea inaltarii casei, al unor cladiri monumentale ale Bucurestilor, printre care Muzeul Antipa si Observatorul Astronomic, aplica metode de constructie foarte inaintate. Cred ca atunci cand a facut o casa pentru familia lui s-a gandit la lucruri deosebite si originale.

- Toata viata lui inginereasca, tatal meu a lucrat numai lucruri noi. Muzeul de Istorie Naturala e prima cladire din Bucuresti la care s-a folosit betonul armat si, totodata, prima cladire din vechiul Regat anume construita ca muzeu. Observatorul Astronomic de la Filaret a ramas pana azi cladire unicat in Romania: numai acolo pot fi folosite unele aparate. Tata este primul care a facut imbunatatiri funciare in vechiul Regat, in Banat se facusera mai de multa vreme. Lucrarile astea au avut un foarte mare succes, in asa fel, incat s-au creat, dupa asta, lege dupa lege, pana cand s-a infiintat o Directie Generala, asa ca tot ce lucra el era o noutate.

Bineinteles ca si casa asta, dupa cate imi aduc aminte, avea, de exemplu, usile, numai cu oglinzi, pe o parte si pe alta. Nu avea becuri sau lampi vizibile, ci montate intr-un spatiu de jur imprejurul tavanului si lumina venea de acolo, indirect. Acum se poate vedea adesea acest fel de a amplasa corpurile de iluminat, dar, pe-atunci, era ceva nou. O splendoare, ce era inauntru! Fiecare camera are lumina din doua parti, ferestre foarte mari, corespunzand unor odai foarte mari.

La parter, de exemplu, cat de intins era, sunt numai trei odai si un hol, un hol de vreo cincizeci de metri patrati. Cladirea a fost facuta cu tot ce era mai modern. Pe dinafara, cu piatra artificiala, planseele, de beton. Dormitoarele erau sus. Acolo erau dormitoarele mamii si al tatii si al copiilor. In fund, era o terasa mare, care nu mai exista, pentru ca s-a cladit peste ea, mai tarziu, s-a mai adaugat ceva. Mi-aduc aminte, acolo aveam tot soiul de jucarii, unele chiar vii. Aveam iepurasi.

Imi amintesc o serbare de Craciun in casa asta. Un singur Pom de Craciun imi amintesc, in Berthelot 90. Dar ce Pom de Craciun! Camerele erau foarte inalte si parca vad bradul, de jos si pana-n tavan, in camera de la etajul intai, de pe dreapta. Au fost mai multi copii invitati atunci. Nu mai stiu daca mai sunt in tara sau in viata. Mi-aduc aminte, dintre copiii aceia, pe Florica Raileanu, mai tarziu o foarte buna ziarista, si prima sotie a actorului Nicu Gardescu. Mi-aduc aminte de Enna Corvin, fata generalului de-alaturi, parca-l vad si acum. Mai erau copiii din familia Fintescu: Gelicu, Ionel si Deta si altii. Pe jos, pe langa pom, erau numai jucarii, pentru copiii invitati.

Trebuie sa fi fost Craciunul din 1915. In 1916, eram in refugiu la Iasi, iar in 1914, eram prea mic ca sa-mi pot aduce aminte atat de bine sarbatoarea..