«…numai acea parte a artei care exista în procesul plasmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însa si aceea care reprezinta esenta intrinseca a artei. Aceasta a doua parte, ca si întrebarea ce reprezinta arta în sine, nu poate constitui niciodata obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.»
C.G. Jung

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare sa-l urmarim, consta în stimularea inconstienta a arhetipului si în dezvoltarea si amplificarea lui pâna la opera desavârsita.

Plasmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui sa regaseasca accesul la sursele cele mai profunde ale vietii, care altfel i-ar fi fost zagazuite. În aceasta consta importanta sociala a artei: ea lucreaza continuu la educarea spiritului epocii, caci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia. Din insatisfactia prezentului nazuinta artistului se retrage, pâna când ea atinge acea imagine primordiala în inconstient apta sa compenseze în modul cel mai eficient insuficienta si unilateralitatea spiritului epocii. Aceasta imagine o prinde ea si, în timp ce o ridica din cea mai adânca neconstienta si o apropie de constiinta, se modifica si forma ei, pâna când poate fi preluata de oamenii prezentului dupa capacitatea lor de întelegere.

C.G. Jung

«Opera de arta nu înseamna doar obârsie si derivare, ci reprezinta o noua plasmuire creatoare tocmai a acelor conditii din care o psihologie cauzalista ar vrea s-o deduca în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a carui natura nu are nimic de-a face cu structura solului.»
C.G. Jung