Aparuta într-o prima editie în 1951, Minima Moralia este socotita astazi, în perspectiva unei opere impresionante, ale carei dimensiuni aveau sa se contureze abia în publicatiile deceniilor al saselea si al saptelea, una dintre cartile cele mai importante ale lui Theodor W. Adorno. A fost scrisa în exilul american, la Los Angeles, între 1944 si 1947, pe fragmente fara o destinatie precisa în afara, deocamdata, a sertarului, un mod de a-si întretine spiritul în combustia anilor anteriori, în care lucrase alaturi de Max Horkheimer la acele Philosophische Fragmente, devenite ulterior faimoasa Dialektik der Aufklärung.
Andrei Corbea, fragment din prefata

******

Fragment: L'inutile beauté. Femeile prea de tot frumoase sunt condamnate la nefericire. Chiar si cele pentru care toate circumstantele au fost favorabile, cele nascute într-o familie buna, dotate cu bogatie si talente, par a fi urmarite sau posedate de impulsul propriei distrugeri si, totodata, al tuturor relatiilor umane pe care ele le întretin. Un oracol le obliga sa aleaga între destine în orice caz fatale. Fie schimba, inteligent, frumusetea pe succes. si atunci platesc cu fericirea pentru conditia acestuia din urma; de vreme ce nu mai pot iubi, otravesc dragostea altora pentru ele si, în final, ramân cu mâinile goale. Fie, privilegiul frumusetii le da curaj si siguranta pentru a denunta contractul de schimb. Ele iau în serios fericirea pe care o promit si nu sunt zgârcite cu ele însele, ceea ce confirma simpatia tuturor celor carora nu trebuie sa le dovedeasca din capul locului cât de valoroase sunt. La tinerete, toate variantele sunt deschise. Dar tocmai aceasta le împiedica sa aleaga: nefiind nimic definitiv, totul poate fi înlocuit oricând. Fara sa reflecteze prea mult, se marita devreme, îsi asuma angajamente foarte prozaice, lepadându-se astfel de asa-zisul privilegiu al posibilitatilor infinite, ce le coboara înjosindu-le pâna la nivelul omului obisnuit. Se agata însa, în acelasi timp, de visul infantil al atotputerniciei, fluturat prin fata ochilor ca promisiune pentru întreaga lor viata, nesfiindu-se, în consecinta, sa respinga - la modul nu prea burghez - ceea ce a doua zi s-ar putea înlocui cu ceva mai bun. Ele reprezinta însusi tipul de caracter destructiv. Tocmai faptul ca au fost, la un moment dat, hors concours le plaseaza în urma concurentei, pe care o cultiva de aici înainte în chip maniac. Într-un moment când totul apartine deja trecutului, ramâne gestul celei care se stia cândva irezistibila; vraja dispare, odata ce nu mai este asociata cu speranta, ci doar cu certitudinea. Cea care a încetat sa fie irezistibila se transforma în victima; ea are a se supune ordinii pe care cândva o putea ignora. Generozitatea îi este pedepsita. Atât femeia degradata, cât si cea obsedata sunt martire ale fericirii. Frumusetea integrata a devenit între timp un element calculabil al existentei, un simplu înlocuitor pentru o viata ce nu exista si pe care n-o poate câtusi de putin transcende. Ea a încalcat promisiunea de fericire facuta siesi si celorlalti. Agatându-se totusi de ea, îsi asuma aura nefericirii, nefericire ce sfârseste realmente prin a o coplesi. În acest sens, se poate afirma ca lumea rationalizata a absorbit mitul pe de-a-ntregul. I-a supravietuit doar gelozia zeilor.

 

Minima moralia. Reflectii dintr-o viata mutilata