Povestea unui bunic de altadata, scrisa cu nedisimulata nostalgie, “Bucurestii Vechiului Regat” nu este o istorie propriu-zisa a orasului lui Bucur, cat o scriere evocatoare, in buna parte memorialistica. Lumea lui Costescu este una idilica, marcata de acea perspectiva a vietii traita in ceea ce s-a numit “La Belle Epoque” - de la finele secolului al XIX-lea si pana la inceputul primului razboi mondial.

Lumea mananca si bea intr-o perpetua sarbatoare, iese la Sosea si in cranguri, cu lautari, cu damigene si gratare. Se merge la teatru, la gradinile de vara, la biserica, se fac parastase si chiolhanuri. Se stie cine s-a casatorit cu cine si ce casa a luat ca zestre, iar categoriile sociale sunt bine delimitate, ordinea publica respectata, notiunea de onorabilitate foarte pretuita. Se inalta cladiri in stil francez, se taie strazi noi, se profita de “binefacerile comunei”. Se si munceste, probabil, dar asta se vede putin. Sigur este ca, de petrecut, se petrece copios

Categoriile sociale, mestesugurile primare si dezvoltarea industriei, miscarea culturala, moda, politica si “tipurile” bucurestene ale vremii, evlavia bisericoasa, dar si petrecerile “indatinate” sunt tot atatea preocupari ale autorului menite a ilustra o realitate acum de muzeu.

*****

Fragment Bucurestii vechiului regat:

Dâmbovita, apa dulce.
Cine-o bea nu se mai duce...

Batrânii nostri spuneau ca asa le cântau lautarii, pe vremuri, bucurestenilor cheflii, ori de câte ori huzurul sau aleanul îi aduna în jurul vreunei mese asternute si împodobite cu dichis ori la întâmplare, în zilele de praznic sau la ceasurile când inima îi îndemna la petrecere.

Gârla Dâmbovitei si apa ei nu aveau chiar pe vremea cântecului aceluia de ce sa fie atât de atragatoare, întrucât Ion Ghica, iscusitul nostru povestitor, vorbind despre stricaciunea apei aceleia, nu sovaia sa scrie ca «daca cel care bea apa nu se mai duce, este ca îsi ia de tânar domiciliul la Bellu». Cântarea de mai sus lauda, pesemne, numai multumirea si voia buna cu care bucurestenii, ca toti românii totdeauna bucurosi de oaspeti, primeau ori adunau pe straini, ori pe-ai lor, la traiul îmbelsugat ce ei îl duceau, chiar daca orasul nu era nici pe departe cum arata acum.

Urbea noastra a avut însa farmecul ei, fie prin acea calitate îmbietoare, fie prin exotismul oriental al înfatisarii ei tihnite. Au fost chiar printre straini scriitori învatati diplomati, ziaristi si artisti care, plecând de aici cu impresii mult mai magulitoare, au tinut sa le dea publicitatii, aratându-si deosebita multumire i admiratie atât pentru firea poporului nostru, cât si asupra traiului la Bucuresti. " (George Costescu)

"Recomandari :

Bucurestii Vechiului Regat nu este o istorie propriu-zisa a orasului, cât o scriere de evocare, în buna masura memorialistica, în care se amesteca impresii subiective, reflectii si traditii orale. Este povestea unui «bunic» de altadata, destinata «nepotilor» si scrisa cu nedisimulata nostalgie. Nu se poate astepta de la o asemenea relatare nici rigoare, nici valoare documentara absoluta. Ca orice poveste, cartea este în felul ei o fictiune, brodata în chenarele unei realitati aburite de timp si aurite de sentiment, produs al memoriei afective. Pentru fiecare generatie vremurile copilariei si tineretii dobândesc retrospectiv un pret sporit, ele idealizându-se prin distantare. Este ceea ce i se întâmpla si lui George Costescu." (Sultana Craia)