Cartea Intelepciunii s-a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai atractiva si mai interesanta carte din corpusul apocrif. Gandirea cat si expresia se situeaza la un nivel inalt; cugetarea este a unui scriitor patruns de un puternic spirit religios, unul care a simtit apasarea si tulburarea vietii si a suferintei, si care totusi a rezistat ispitei de a abandona " asa cum au facut multi dintre coreligionarii sai " credinta sa ancestrala intr-un Dumnezeu al dreptatii. Limbajul este viguros si constructia simpla; impresia ca autorul era foarte familiar cu literatura si filozofia Greciei este tot mai puternica cu cat cartea este studiata mai mult, si acesta nu e lipsit de curajul de a revizui unele dintre credintele traditionale ale religiei sale. Teologia Cartii Intelepciunii este alexandrina, o combinatie intre religia ebraica si filozofia greaca.
Opera se imparte firesc in trei sectiuni:
Prima sectiune a fost numita pe buna dreptate "cartea eshatologiei"; aceasta infatiseaza printr-un viu contrast diferitele destine ce ii asteapta pe cei drepti si pe nelegiuitii care ii prigonesc. Cuvintele hulitoare si sfidatoare ale nelegiuitilor, imaginea deznadejdii si remuscarii acestora de dupa moarte si descrierea razbunarii divine coborata asupra lor reprezinta caracteristicile cele mai de seama din aceasta parte a cartii. Invataturile religioase din aceasta sectiune sunt si ele importante. Imediat dupa moarte, scriitorul face referire la doctrina nemuririi, neaga faptul ca suferinta presupune pacatul, refuza sa accepte ca moartea prematura este in mod necesar o nenorocire sau ca lipsa copiilor este un semn al nemultumirii divine. Vor fi greu de gasit alte cinci capitole din Scripturile Vechiului Testament care sa se indeparteze atat de mult de perspectiva traditionala.
A doua sectiune este compusa dintr-un panegiric al Intelepciunii care da si numele cartii. Atractiile oferite de Intelepciune ca Fiinta cereasca isi gasesc expresia intr-un limbaj frumos si elocvent. Intelepciunea este stralucitoare si nu se stinge; aceasta cauta sa ii cunoasca pe cei care sunt demni de ea si ii calauzeste spre bucuria nemuririi oferita de prezenta lui Dumnezeu. Conform marturiei lui Solomon, care acum vorbeste, comorile acesteia sunt revarsate asupra omenirii ca raspuns la rugaciune. Minunata descriere a Intelepciunii continua si culmineaza cu afirmatia ca "ea este suflul puterii lui Dumnezeu si curata revarsare a slavei Celui Atotputernic".
Din acest punct are loc o mare schimbare. Nu mai avem in fata un poem care sa proslaveasca bunatatea si sa celebreze Intelepciunea, nu mai avem de-a face cu un midras inchinat glorificarii evreilor.
In sectiunea a treia avem o retrospectiva istorica a Israelului in Egipt si in pustie, intrerupta de o disertatie despre originea si relele aduse de idolatrie. Faptele istorice sunt alese cu ingeniozitate si sunt puse in opozitie; daca faptele principale sunt dificil de folosit, detaliile sunt facute in asa fel incat sa ofere invatatura ceruta. Opera se incheie cu o repetare a unei teme favorite a scriitorului, si anume ca lumea lupta pentru cei drepti: elementele, prin transformarea lor unul in celalalt, sunt folosite de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe egipteni si a-i apara pe israeliti.
Aceasta carte este inclusa in asa numita literatura sapientiala a evreilor, al carei principal obiectiv il reprezinta discutarea problemei vietii si a conditiilor acesteia. |
