Francis Fukuyama se dezice de neoconservatorism, politica lui George Bush.
Neoconservatorismul a esuat si trebuie inlocuit cu o agenda mai realista de politica externa, declara unul din principalii sai arhitecti. Francis Fukuyama, autor al best seller-ului Sfârsitul istoriei si fost membru al proiectului neoconservator a ajuns acum sa declare ca, atât ca simbol politic, cât si ca set de gândire, acesta “a evoluat în ceva ce eu unul nu-l mai pot sustine” si ca ar trebui aruncat în lada cu ideologii discreditate a istoriei.
În forma sa restrânsa, neoconservatorismul militeaza pentru uzul fortei militare – daca e necesar, chiar în mod unilateral – pentru înlocuirea regimurilor autocrate cu unele democratice.

****
Fukuyama apreciaza razboiul din Irak ca pe unul de tip gresit, purtat în locul si la timpul nepotrivite, “cea mai elementara greseala” fiind, în opinia sa, “supraestimarea pericolului adresat Statelor Unite de islamismul radical”

Neoconservatorii s-au nascut ca reactie la „tragedia consecintelor neintentionate“, adica aparitia monstruozitatii numite stalinism, din bunele intentii ale socialismului. Iar acum, administratia Bush repeta aceeasi eroare: creeaza niste probleme grave, fara sa tina cont de lectiile trecutului

****
Administratia Bush nu intelege bine unul dintre principiile neoconservatoare – „doctrina preventiva“. In 11 septembrie, SUA au fost atacate de teroristi. Sigur ca nu poti astepta pina te ataca ei, trebuie sa ataci tu primul. Exista insa o serie de probleme cu aceasta doctrina – mai intii o exagerare sau o identificare gresita a amenintarii. Irakul nu era un grup terorist, era o tara cu care se putea trata la fel ca si cu oricare alta. In plus, in Irak nici macar nu este vorba despre o lovitura preventiva. Lovitura preventiva este atunci cind cineva maseaza trupe ca sa te atace. Ceea ce avem noi acum este doctrina unui „razboi preventiv“, pentru ca si-a propus sa previna un razboi care ar fi putut avea loc peste 3-4-5 ani.

****
Bismarck a numit razboiul preventiv a te sinucide de frica sa nu mori, pentru ca, daca vrei sa te angajezi cu succes in asa ceva, trebuie sa ai informatii foarte bune despre planurile inamicului si sa poti anticipa deciziile esentiale care vor fi luate de catre alte state. Faptul ca nu s-au gasit arme de distrugere in masa in Irak, pe langa ca arata cit de catastrofal s-au descurcat serviciile de informatii, demonstreaza cit de greu e sa prevezi viitorul.

A doua mare eroare a fost legata de asteptarile in privinta modului in care avea sa reactioneze lumea din afara. Doctrina razboiului preventiv nu este deloc una impartasita de toata lumea.
Daca rusii, chinezii sau francezii ar declara ca lanseaza un razboi preventiv, Condoleezza Rice ar aparea imediat la televizor sa spuna ca asa ceva este inacceptabil

****
Nu cred ca administratia Bush are chef de alt razboi. Si apoi, situatia e de-a dreptul hilara in privinta armelor nucleare. Adica lui Saddam Hussein, Donald Rumsfeld ii spunea stim ca ai arme nucleare, iar Saddam spunea ba n-am, iar Kim Jong-il topaie tipind uitati-va la mine, am arme nucleare!, si Donald Rumsfeld zice nu, nu prea credem ca ai!. Nu cred ca vom avea o interventie armata, avind in vedere scandalul privind armele de distrugere in masa din Irak.

****
Francis Fukuyama este unul dintre cei mai influenti experti in relatii internationale si stiinte politice ai acestui secol. Cea mai cunoscuta scriere a sa, „Sfirsitul istoriei si ultimul om“, sustinea, in 1992, ca lupta intre ideologii politice diferite se apropie de sfirsit, iar intreaga omenire se indreapta catre democratie. Ulterior, Fukuyama si-a nuantat opiniile, iar ultima sa carte, „America la Rascruce: democratie, putere si mostenirea neoconservatoare“ critica modul agresiv in care administratia Bush incearca sa impuna democratia in lume. Francis Fukuyama este acum profesor la Universitatea americana „Johns Hopkins“.

Cuprins:
Principiile si practica
Mostenirea neoconservatoare
Amenintarea, riscul si razboiul preventiv
Exceptionalismul american si legitimitatea internationala
Ingineria socialasi problema dezvoltarii
Regandirea institutiilor ordinii mondiale
Un alt gen de politica externa americana