„Nu refuza niciodata placerea doar pentru ca îti este frica de ceea ce ar putea spune ceilalti despre tine."
Belle de Jour

Nimeni nu stie cine este în realitate Belle de Jour. Se pare însa ca în spatele acestui nume se ascunde o persoana erudita, care traieste la Londra si care a ales sa practice meseria de prostituata de lux. La început, pentru bani. Apoi, din placere.

Jurnalul ei, aparut online, a fost recompensat cu The Guardian Weblog Award, înainte de a fi publicat sub forma de carte si de a fi vândut în peste douazeci si cinci de tari. Socanta, cu accente de umor si categoric provocatoare, cartea Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze ofera în acelasi timp o lectura erotica picanta, o confesiune inedita si o perspectiva dura asupra comertului sexual de lux practicat în zilele noastre.

Înca de la aparitie, cartea misterioasei autoare care si-a ales drept meserie prostitutia de lux, dar care-i citeste pe clasicii literaturii franceze si italiene în original si care poate discuta cu clientii despre autori precum Martin Amis sau Iris Murdoch, a reusit sa stârneasca un scandal de proportii în presa britanica.

Cine este Belle de Jour? Este ea cu adevarat o „curva", dupa cum ne marturiseste, sau o scriitoare ambitioasa ce se ascunde în spatele unei false identitati?

„Primul lucru pe care trebuie sa-l stiti este faptul ca sunt o curva. Si n-o spun cu superficialitate. Al doilea lucru e faptul ca locuiesc în Londra. Nu e un oras ieftin. Ca majoritatea prietenilor mei, m-am mutat aici, dupa universitate, cu speranta de a-mi gasi o slujba. Daca nu una bine platita, macar una interesanta sau populata exclusiv de barbati chipesi si buni de însuratoare. Dar astfel de posturi sunt rare pe pamânt. Prostitutia înseamna o munca permanenta, dar nu solicitanta. Cunosc o multime de oameni. E drept, aproape toti sunt barbati, iar pe cei mai multi dintre ei n-o sa-i revad niciodata."
Belle de Jour
Eu sunt Belle de Jour, prefata de Dan Sociu

„Anal sex is the new black”, proclama Belle de Jour pe 9 ianuarie 2004, într-un web-jurnal citit zilnic de peste 15 000 de vizitatori. Proclamatia, de fapt "descoperirea antropologica” a lui Belle a fost imediat preluata de presa si în special de revistele glossy, intrând astfel în folclorul urban. Afirmatia este cât se poate de sarcastica, iar o buna parte din umorul acesteia se pierde la traducere. „Sexul anal este noua moda” ar fi cea mai buna varianta în limba româna, amuzanta în sine, dar frustranta pentru cei care cunosc sensul sintagmei „the new black”. Coco Chanel afirma cândva ca toalele negre vor fi vesnic la moda. Ceea ce nu-i împiedica pe cei care stabilesc trendurile sa redescopere periodic gaura din macaroana. De aici si ironia lui Belle: sexul anal, sexul în general nu sunt chestiuni care tin de trend. In schimb discursurile despre sex sunt. Într-o lume suprasaturata si, în acelasi timp, flamânda de astfel de discursuri, într-o epoca în care se presupune ca s-a spus totul si ca, cel putin la nivelul naratiunilor cotidiene, nu mai exista tabuuri, într-o Mare Britanie sufocata de publicatii erotice, filme, seriale si emisiuni de televiziune care mustesc de sexualitate, te poti întreba – si presa britanica înca se mai întreaba – de ce dracu’ au ajuns blogul lui Belle de Jour, apoi si cartea „Aventurile intime ale unei prostituate de lux din Londra” pe lista best-seller-urilor? Ce anume a adus nou pe piata acest anonim care se ascunde sub un pseudonim usor pretentios („Belle de jour” este un film al lui Luis Bunuel, povestea unei femei din înalta societate care se prostitueaza)?

În primul rând, Belle scrie despre prostitutie si sex, subiecte întotdeauna valoroase pentru entertainment, dar o face din perspectiva unei femei de 28 de ani, absolventa de studii superioare si licentiata în filologie – la un moment dat, între doua auto-fisting-uri, îsi face timp si pentru construirea unui mic eseu despre degradarea progresiva a traducerilor din literatura universala – si, mai ales, dotata cu mult umor si spirit ludic. Consumatorul european cât de cât educat este satul de pornografie de proasta calitate – da, exista si una de buna calitate! -, lipsita de inteligenta, mocirloasa. Însemnarile lui Belle de Jour, s-o spunem din capul locului, nu tin de zona pornografiei. Dimpotriva, povestile fierbinti – de multe ori fierbinti la propriu, pentru ca fata noastra, cu toate ca uraste epilatul, adora sa fie picurata cu ceara -, desi destule, nu ocupa prea mult spatiu în economia cartii. Belle ne reaminteste ca sexul nu e atât despuiere, cât învesmântare, ascundere. În toate sensurile. The Times remarca faptul ca ceea ce Belle pune pe ea – de la genele false pâna la sutienul cu burete – este mai important decât ceea ce da jos de pe ea. Sexul în sine înseamna deghizare. De cele mai multe ori, dintr-un fel de naivitate proprie gândirii magice, avem impresia ca, din clipa în care am ramas goi, fata în fata, izolati temporar de restul lumii, automat ne-am plasat într-o zona adamica, pura, fara neclaritati sau dubii asupra identitatilor noastre. Rolurile pe care le joaca zi de zi pentru clientii sai Belle de Jour, transformarile ei, reinterpretarile pentru fiecare barbat în parte sunt tot atâtea provocari pentru ceea ce ne-am obisnuit sa numim „viata noastra reala” care este, nu-i asa?, opusa cu totul „vietilor artificiale”, cum e cea a lui Belle.

Sursa enormei curiozitati, dar si a unei puternice aversiuni fata de autoarea (sau autorul, autorii?) acestei carti vine tocmai din lejeritatea si placerea ei de a juca.

„Cine e, domle’, aceasta Belle de Jour?” e aproape un joc de societate, dar si subiect de dispute aprinse. Au fost pusi pe urmele ei detectivi literari, au fost consultate prostituate experte. Una dintre ele, o madama venerabila din Londra, a demontat cu argumente foarte victoriene „baza tehnica”, foarte bogata, de altfel, a relatarilor lui Belle: „Eu nu le las pe fetele mele sa fie înjosite. E imposibil ca un client sa-si permita sa ejaculeze pe chipul vreuneia”. Daca internetul permite, chiar încurajeaza asumarea unor identitati false exista si metode de a le scoate la lumina. Detectivii literari sunt, de obicei, profesori universitari angajati de politie, de ziare si de diverse agentii pentru a stabili asa- numitele „marci stilistice” ale unui autor, adica felul special, de preferinta unic în care acesta foloseste o expresie sau alta, precum si zonele de interes ale acestuia, temele preferate si obsesiile . Pornind de la aceste indicii, foarte putine nume ascunse dupa pseudonime reusesc sa scape. Belle de Jour nu a fost înca prinsa, în schimb au fost gasiti câtiva „suspecti”. Nu-i mai însir aici, în general sunt nume necunoscute publicului romanesc, trebuie sa mentionez însa ca au o trasatura comuna: nu sunt prostituate. O revelatie care i-a descumpanit pe multi cititori „seriosi”, din cei care jura numai pe realismul agresiv si plictisitor. „Belle de Jour ne minte!”, se indigneaza acestia, ignorând faptul ca toate faptele sunt, într- o masura mai mica sau mai mare, niste fictiuni. Cu atât mai mult când e vorba de sex sau internet, în acest caz o combinatie dintre cele doua.

Sexul presupune joc si conventie, escrocherie inofensiva si deghizare. si asta peste tot în lumea animala, cum au demonstrat mari etologi, precum Konrad Lorentz si dupa cum o arata documentarele de pe Animal Planet. De asemenea, autorul unui jurnal, intim sau public, oricât de autentic s-ar vrea, nu face altceva decât sa fictionalizeze. Daca Belle de Jour e „pe bune”, foarte bine. Ne distram, citind-o, si mai si învatam câte ceva. Cum ar fi, de exemplu: „Sa-ti sugi burta când esti dezbracata nu este un gest care sa te faca o femeie futabila. Sa-ti arzi o palma peste popoul amplu si sa-l inviti sa urce în sa este.”

Totul e sa nu o luam pe autoare prea în serios, atitudine sanatoasa pe care ea însasi, implicit, o recomanda. De câte ori a fost consultata de diverse comitete si comisii în problema eterna a legalizarii prostitutiei raspunsul ei (sau al lui, al lor?) a fost un abia stapânit, din politete, hohot de râs. Daca Belle e, oroare!, un simplu cetatean , scriitor profesionist sau nu, care a simtit, cine stie din ce motive, sa-si faca un blog în care sa fantazeze, poate fi învinuit de ceva? De imoralitate? Dar ce-l îndreptateste pe puritanul – voaiorist cât încape, de fapt - care citeste asemenea bloguri sa acuze? Pâna la urma, cine e Belle de Jour, de ce a ales ea o asemenea meserie si ce câstiga cititorul patrunzându-i în budoar? Un posibil raspuns la toate cele trei întrebari îl da urmatorul fragment:

„jeudi, le 4 decembre Exista o persoana în Londra care a platit doar ca sa-mi linga timp de o ora anusul. Oare nu asta îsi doreste oricine în viata, cineva care sa te pupe în fund si sa-i si faca placere? Daca mi-ar fi spus cineva de la bun început ca exista si asemenea clienti perfecti, n-as fi stat nici o clipa pe gânduri.”

Aceasta carte nu ar fi fost posibila fara sprijinul si rabdarea unor oameni ca Patrick Walsh si Helen Garnons-Williams, precum si ale personalului si colaboratorilor lor, carora li se datoreaza multe multumiri. Primul lucru pe care trebuie sa-l stiti este faptul ca sunt o curva. si n-o spun cu superficialitate. Nu folosesc cuvântul ca o analogie pentru lucrul într-un birou sau truda în noile forme de comunicare în masa. Multi dintre prietenii mei va pot spune ca sa muncesti ca angajat temporar timp de un an sau sa ajungi sa lucrezi în vânzari echivaleaza cu prostitutia. Nu e asa. stiu asta pentru ca am fost angajata temporar si m-am regulat pe bani, iar cele doua situatii nu sunt deloc similare. Nu sunt nici macar de pe aceeasi planeta. E vorba, de-a dreptul, de sisteme solare diferite. Al doilea lucru e faptul ca locuiesc în Londra. Aceste doua amanunte s-ar putea sa fie sau sa nu fie înrudite. Nu e un oras ieftin. Ca majoritatea prietenilor mei, m-am mutat aici, dupa universitate, cu speranta de a-mi gasi o slujba. Daca nu una bine platita, macar una interesanta sau populata exclusiv de barbati chipesi si buni de însuratoare. Dar astfel de posturi sunt rare pe pamânt. Astazi, mai toata lumea studiaza ca sa lucreze în contabilitate, inclusiv prietenii mei A2 si A3, care sunt respectati în cercurile lor academice. Doamne Dumnezeule — o soarta mai rea decât moartea. Contabilitatea bate pâna si mediul universitare la categoria "ocupatii neatractive.

Prostitutia înseamna o munca permanenta, dar nu solicitanta. Cunosc o multime de oameni. E drept, aproape toti sunt barbati, pe cei mai multi dintre ei n-o sa-i revad niciodata, si mi se cere sa mi-o trag cu ei indiferent daca au corpul plin de alunite paroase sau au în gura un total general de trei dinti, ori vor ca eu sa le recreez o fantezie în care e vorba de profesoara de istorie dintr-a sasea.

Dar e mai bine decât sa stai cu ochii pe ceas pâna la urmatoarea pauza de ceai într-o sala sinistra, plina cu angajati. Asa ca atunci când prietenii mei scot din nou din sertar obosita analogie dintre lucrul la o firma si prostitutie, dau din cap cu întelepciune si "compatimesc" cu ei, în timp ce ne bem cocteilurile si ne întrebam unde s-au dus toate promisiunile tineretii.

A lor se afla probabil pe soseaua care duce la suburbii. A mea îsi desface în mod regulat picioarele pentru bani. Toate acestea nu înseamna ca saltul la prostitutia ca profesie în toata regula s-a produs peste noapte. Am ajuns la Londra la fel ca alte câteva mii de proaspeti absolventi de universitate. Având doar putine datorii din studentie si ceva bani pusi deoparte, am crezut ca eram aranjata pentru câteva luni, dar surplusul meu a fost rapid înghitit de chirie si de o mie de cheltuieli neînsemnate. Programul meu zilnic consta în studierea atenta a paginilor cu oferte de serviciu, scrierea unor scrisori de motivatie entuziaste si lingusitoare, desi stiam ca nu voi fi chemata niciodata la interviu, si masturbarea furibunda de dinainte de culcare, în fiecare noapte. Masturbarea era, de departe, partea cea mai placuta a acelor zile. Ma închipuiam angajata ca mecanic de testare la o fabrica de materiale de birou, post care-mi impunea sa-mi prind niste agrafe imense de partea interioara a coapselor în vreme ce cineva ma regula viguros. Sau ca sunt asistenta personala a unei puternice "dominatoare", legata cu catusele de biroul ei si "mâncata" la pasarica de o alta sclava, care la rândul ei statea înfipta într-un dildo. Sau ca plutesc într-o camera de izolare senzoriala si mâini nevazute ma ciupesc de piele, gesturi la început blânde, apoi dureroase.

Londra nu era primul oras în care locuisem, dar era cu siguranta cel mai mare. Oriunde altundeva poti avea sansa sa întâlnesti pe cineva cunoscut sau, macar, sa vezi o fata zâmbitoare. Nu si aici. Navetistii se înghesuie în trenuri, nerabdatori sa-si întreaca tovarasii de calatorie într-un tot mai aprig razboi al izolarii, în care armele principale sunt cartile, castile audio si ziarele. Într-o zi, o femeie care sedea lânga mine în trenul Northern Line tinea o revista Metrou la doar câtiva centimetri de fata; abia dupa trei statii am observat ca nu citea, ci plângea. Mi-a fost greu sa nu-mi exprim compasiunea, dar si mai greu mi-a fost sa nu încep sa plâng si eu.

Asa ca vedeam cum mi se topesc economiile pe masura ce cumpararea abonamentului de transport devenea principalul eveniment al saptamânii. si cu toate ca am o pasiune devoratoare pentru lenjeria intima, nici macar reducerea drastica a achizitiilor dantelate n-avea sa rezolve problema. La scurt timp dupa ce m-am mutat am primit un mesaj de la o persoana cunoscuta prin intermediul prietenului meu N. asta e orasul lui N, care pare sa cunoasca pe toata lumea. E la nivelul patru pe scara mea de sase grade de separare. Asa ca atunci când s-a dat peste cap ca sa ma prezinte acestei doamne, am fost cât se poate de atenta.

"Aud ca esti în oras — poate ne vedem când esti libera", spunea mesajul. Era o doamna în vârsta, durdulie si sexy, cu un accent taios si gusturi impecabile. Când ne-am întâlnit prima oara, mi-am zis ca nu era de nasul meu. Dar de îndata ce s-a întors cu spatele, N mi-a indicat prin jumatati de soapta si gesticulari furioase ca tipa se dadea în vânt dupa sexul în grup si îi placeau si femeile. Cum se spune, mi-am udat chiloteii. Instantaneu, pe bune.

Am pastrat mesajul în telefon câteva saptamâni, timp în care imaginatia mea se înfierbânta, devenind tot mai neastâmparata. N-a trecut mult pâna sa întruchipeze gasperita tiranica, îmbracata în latex, din reveriile mele nocturne. Sclavele si trântorii de birou înnebuniti dupa sex din visele mele începeau sa capete chipuri si toate erau ale ei. I-am trimis un mesaj de raspuns. M-a sunat aproape imediat ca sa-mi spuna ca ea si noul ei partener ar fi încântati sa se întâlneasca cu mine la cina, saptamâna viitoare.

Zile în sir m-am întrebat, cuprinsa de panica, ce sa port si pâna la urma mi-am permis extravaganta unei tunsori si a unei lenjerii intime noi. În seara cu pricina, mi-am rascolit garderoba si mi-am schimbat costumatia de o duzina de ori. În cele din urma m-am hotarât pentru o bluza mulata albastru-verzui si pantaloni gri închis — o tinuta ce amintea, poate, de o angajata temporar la birou, dar care era totodata sexy în limitele decentei. Am ajuns la restaurant cu o jumatate de ora mai devreme, desi avusesem nevoie mai întâi de cel putin o jumatate de ora ca sa gasesc restaurantul. Cei de acolo mi-au spus ca nu ma pot aseza la masa decât când îmi veneau tovarasii. Mi-am dat ultimii banuti pe o bautura la bar, cu speranta ca vor achita ei consumatia la restaurant.

Vocile cuplurilor care sporovaiau în încaperile strâmte se îngemanau cu murmurul muzicii de fundal. Toti cei de acolo aratau probabil mai în vârsta decât mine, cu siguranta mai înstariti. Câtiva se poate sa fi venit direct de la serviciu; ceilalti, se vedea limpede, trecusera mai întâi pe acasa ca sa se învioreze. De fiecare data când se deschidea usa, patrundea o pala de vânt racoros de toamna, aducând cu el si miros de frunze uscate.

Cuplul îsi facu aparitia. Am fost condusi la o masa într-un colt, departe de atentia personalului. M-au asezat între ei. El se holba în decolteul bluzei în vreme ce ea vorbea despre galerii de arta si sport. În timp ce mâna lui se furisa pe genunchiul meu drept, piciorul ei începea sa alunece în sus pe partea interioara a cracului pantalonilor.

Aha, deci asta vor, mi-am zis, si n-am stiut-o de la bun început? Erau niste persoane mai vârstnice ca mine, libertine si care aratau minunat. Nu exista nici un motiv întemeiat ca sa nu ma regulez sau sa nu ma las regulata de ei. Le-am urmat sugestiile în alegerea felurilor de mâncare: cât mai consistente si mai untoase. Un risotto cu ciuperci atât de gros încât abia putea fi luat cu lingura din castronul putin adânc, si atât de lipicios încât nu puteai sa-l desprinzi de pe lingura decât cu dintii. Peste caruia înca nu i se detasase capul si se holba la noi cu ochii glazurati din pricina caldurii din cuptor. Ea si-a lins degetele, facându-mi impresia ca a fost un gest intentionat si nicidecum o lacuna a bunelor ei maniere.

Mâna mi-a alunecat pe pantalonii ei mulati pâna la pasarica, moment în care mi-a prins degetele cu picioarele ca-ntr-un cleste. Chiar în acel moment, chelnerita a hotarât ca masa noastra avea nevoie de mai multa atentie. Ne-a adus un castron cu pateuri mici si bunatati din ciocolata, iar barbatul îsi hranea prietena cu o mâna, strângându-ma de mâna cu cealalta, în vreme ce degetele mele îsi faceau de lucru în poala ei. Ea si-a dat drumul cu usurinta, aproape pe tacute. Am sarutat-o usor pe gât.

— Excelent, a murmurat el. Acum mai fa-o o data.

Ceea ce am si facut. Dupa masa, am plecat din restaurant. El mi-a cerut sa ma dezbrac pâna la brâu si sa stau în scaunul din stânga soferului în timp ce prietena lui conducea masina. De pe bancheta din spate, mi-a apucat sânii si mi-a ciupit sfârcurile în timp ce parcurgeam distanta scurta pâna la locuinta lor. De la masina pâna la usa am mers pe jos topless si, de cum am intrat în casa, mi s- a poruncit sa stau în genunchi. Ea a disparut în dormitor, în vreme ce el mi-a predat câteva lectii fundamentale de obedienta: mentinerea unor posturi incomode; tinerea unor lucruri grele în pozitii incomode; tinerea unor lucruri grele în pozitii incomode cu madularul lui în gura mea. Ea a revenit cu lumânari si biciuri. Desi pielea mea facuse deja cunostinta si cu ceara topita si cu partea "activa" a cravasei, era o experienta noua sa o fac cu picioarele în aer si lumânari aprinse înfipte în mine, cu ceara picurând pe tors.

Dupa doua ore, el a penetrat-o si, folosindu-si madularul ca femeia dominatoare din fantezia mea, a împins-o cu fata în pasarica mea.

Ne-am îmbracat, iar ea si-a facut dus. El m-a condus afara ca sa gasim un taxi. Mergeam brat la brat si oricine ne-ar fi vazut ar fi zis ca e tatal cu fiica lui, iesiti la plimbare. Aratam ca doi oameni care se simt bine unul cu celalalt.

— Aveti o femeie pe cinste, am spus.
— Fac orice e nevoie ca s-o stiu fericita, mi-a aspuns el.

Am încuviintat din cap. A oprit un taxi si i-a dat instructiuni soferului. Pe când ma urcam în spatele masinii, mi-a dat un rulou de bancnote, zicându-mi ca eram binevenita oricând. Ajunsesem la jumatatea drumului spre casa când am desfacut teancul de bancnote si am vazut ca suma depasea de cel putin trei ori contravaloarea cursei de taxi.

Am facut în minte calculele — plata chiriei, numarul de zile dintr-o luna, profitul net în urma serii petrecute în oras. Am crezut ca o sa am un acces de regret sau de surprindere pentru ca fusesem folosita si platita pentru asta. Dar nu era nimic de genul asta. S-au simtit bine, iar pentru un cuplu înstarit, o masa la restaurant si un taxi nu însemnau mai nimic. si, la drept vorbind, nici mie nu mi s-a parut o corvoada.

L-am rugat pe sofer sa opreasca la câteva strazi de apartamentul meu. Rapaitul sacadat al tocurilor reverbera pe pavaj. Desi începuse toamna, noaptea era caldut înca, iar urmele de ceara rosie de sub îmbracamintea mea radiau o fierbinteala compatimitoare.

Ideea de a face sex pe bani s-a inflamat si acum crestea. Dar pentru o vreme mi-am îngropat curiozitatea fata de prostitutie. Am împrumutat bani de la prieteni si am început sa ma întâlnesc cu un tânar, într-o relatie serioasa. Asta a fost placut si distractiv pâna când mi-a venit o înstiintare de depasire a contului de la banca de credit, prilej cu care eram invitata la o discutie privind un eventual împrumut. Inflamatia îmi soptea si îmi provoca mâncarim si cu fiecare cerere de angajare respinsa si interviu ratat. Nu ma puteam abtine sa nu ma gândesc la cum te simti când stai tolanita, într-o stare de uitare de sine, într-un taxi la miezul noptii. Puteam s-o fac. Trebuia sa vad. Si n-a trecut mult dupa ce am luat decizia s-o fac si am început sa tin un jurnal..