1. Catre adevar ... 5
2. Dobândirea adevaratilor ochi ... 33
3. Cu toata inima ta ... 53
4. Cunoasterea suprema ... 71
5. Cu rabdare adânca ... 95
6. Prin bunavointa înteleptilor ... 113
7. Tu devii prinosul ... 133
8. Mintea nesovaitoare ... 149
9. Mijlocul e scopul ... 171
10. Sublimul este spontan ... 189
11. Unul în cele multe ... 211
12. Ramâne numai cunoasterea ... 227
13. Când dispare moneda ... 249
14. Flacara nemiscata a unei lampi ... 265
15. Dumnezeu te cauta ... 289
16. Arta de a muri ... 307

Fragmente:

Existenta e multumita de tine când esti adevarat; când esti neadevarat, existenta nu e multumita de tine. Nu ca ar exista cineva care e multumit si nemultumit. Felul în care se comporta existenta este ca orice lege a naturii - gravitatia, de exemplu. Daca mergi într-un fel echilibrat, gravitatia e multumita de tine, gravitatia nu va fi distructiva fata de tine. Dar, daca îti pierzi echilibrul, cazi la pamânt. S-ar putea sa ramâi infirm pe viata, s-ar putea sa-ti rupi oasele. Gravitatia e nemultumita de tine, nu e multumita de tine. Dar nu exista nimeni care decide - asta e o lege a naturii. Daca urmezi legea vei fi fericit, daca nu urmezi legea vei fi nefericit.
   Asta este ceea ce în Orient se numeste legea karmei, legea faptelor. Daca faptele tale urmeaza legea suprema, vei obtine tot mai multe binecuvântari. Daca mergi împotriva ei, vei cadea imediat în suferinta. Nu exista nici un conducator suprem care sa decida faptele fiecaruia, cine face rau si cine face bine, si cine trebuie trimis în rai si cine trebuie azvârlit în iad - nu exista nimeni care sa faca asta. Cu fiecare miscare îti creezi raiul tau si iadul tau. Daca urmezi legea suprema, clipa de clipa îti creezi propriul rai. Daca o iei razna, daca mergi împotriva legii, îti creezi iadul, nu raiul.
   Faptul ca zeul a fost încântat e doar un mod de a spune. De ce a fost el încântat, multumit? A fost multumit pentru ca acest om, Sankriti, acest întelept, Sankriti, avea adevaratii ochi pentru a privi. Devenise pur, inocent. Ochii sai erau goi de orice teorie, doctrina, scriptura. El nu proiecta nimic din ochi. El pur si simplu absorbea. îsi folosea ochii pentru a privi, nu pentru a interpreta.

   Foarte încântat de faptul ca înteleptul i s-a închinat cu chakshusmati vidya, zeul soare a spus: "Un brahman care recita zilnic aceasta vidya nu va suferi de boli de ochi..."

   Noi toti suferim de boli de ochi. Asta e doar o exprimare simbolica. Nu ca am folosi ochelari - nu de acei ochi e vorba. Chiar si un orb sufera de boli de ochi, si el n-are ochi. Nu de, acesti ochi vizibili e vorba.

***

...cei care îl urmau; multi erau discipolii lui. Ei nu faceau decât sa stea în jurul lui Tojo, erau în contact cu tacerea lui, si multi se transformau. Tojo si-a strâns toti adeptii si a spus: "Diseara, când soarele apune, voi muri. Asta e prima si ultima mea declaratie."
   Cineva a întrebat: "Daca poti sa vorbesti, de ce ai tacut toata viata?" El a raspuns: "Tot restul e nesigur, numai moartea e sigura. Iar eu vreau sa vorbesc numai despre ceva care e sigur."

   O data ce te-ai nascut, moartea e sigura; tot restul e nesigur. De ce e moartea atât de sigura? Nu se poate face nimic în privinta ei. stiinta poate ajuta la prelungirea vietii, dar moartea nu poate fi distrusa, ea este continuta în însusi fenomenul nasterii; s-a întâmplat deja. Moartea este un pol al aceluiasi fenomen pentru care nasterea e începutul; ea e celalalt pol.
   Este exact ca în cazul unui magnet: la un magnet ai doi poli - polul pozitiv si polul negativ. Poti reteza polul negativ, poti taia magnetul pe jumatate, dar imediat, în locul în care ai taiat, va aparea polul negativ. Acum ai doi magneti si fiecare magnet are doi poli, negativ si pozitiv, înainte era un magnet, si el avea doi poli, negativ si pozitiv. Acum l-ai taiat în doua bucati. Cea care are polul pozitiv îl va crea imediat si pe cel negativ, iar cea care are polul negativ îl va crea imediat si pe cel pozitiv. Poti continua sa tai magnetul, însa, indiferent cât de multe fragmente ai, fiecare va avea doi poli - pentru ca magnetul nu poate exista cu un pol, e imposibil.
   Viata are doi poli: nasterea este polul pozitiv, moartea este cel negativ. Nu poti distruge, poti cel mult prelungi. Poti sa faci, cel mult, un magnet mai mare, dar celalalt pol va fi acolo. Poti sa-1 tai si sa faci un magnet mai mic, dar celalalt pol va fi prezent. Asa ca, orice ar nascoci stiinta, moartea nu poate fi distrusa. tine minte, prin stiinta e cu neputinta sa nimicesti moartea.
   O data ce te-ai nascut, trebuie sa mori. Dar în clipa de fata, în spatele acestui eu, curge nenascutul. Daca poti privi si vedea si simti nenascutul, frica de moarte dispare - altfel n-ai cum sa distrugi frica.
   Moartea exista si tu ai sa mori; ca eu, nu poti sa fii nemuritor. Dar daca privesti adânc, si daca poti sa gasesti adâncimea eului tau unde nu mai exista eu, daca poti sa vezi oceanul de dincolo de val, esti deja nemuritor. Însa cel care e ascuns dincolo nu s-a nascut niciodata. Daca nu ajungi sa cunosti ceea ce nu s-a nascut, nu poti deveni nemuritor.

****

Asa ca începutul fiecarui pas va fi o lupta. Vor fi suisuri si vor fi coborâsuri. Uneori te vei simti foarte nefericit, frustrat; ori de câte ori contactul cu metoda se pierde, ori de câte ori te-ai abatut din drum, te vei simti frustrat, te vei simti deprimat, trist, pierdut. Vor fi si momente de fericire intensa. Ori de câte ori recapeti controlul, ori de câte ori devii stapânul, chiar si pret de câteva clipe, vei simti o bucurie intensa raspândindu-se în toata fiinta ta. Vor exista piscuri si vai. Ele vor disparea numai atunci când efortul constient a disparut, când metoda nu mai e metoda, când metoda a devenit însasi constiinta ta, când nu mai trebuie s-o tii minte, când poti sa o uiti de tot si ea totusi creste continuu, curge, când nu mai trebuie nici macar sa te gândesti la ea - atunci ea devine spontana, fireasca, sahaj. Acesta este sfârsitul fiecarui pas.
   tine minte urmatorul lucru: prin antrenament constant vine un moment când poti sa renunti complet la antrenament; iar daca nu poti sa lasi antrenamentul, nu ai ajuns.
   Maestrii taoisti au folosit multe domenii artistice, printre care poezia si pictura, ca terenuri de antrenament. în China si Japonia pictura se foloseste de secole. Pictura taoista are un principiu, iar acel principiu este ca mai întâi trebuie sa devii expert în pictura, în tehnica picturii - asta ia multi ani -, iar dupa aceea, timp de câtiva ani, sa te lasi de tot de pictura. Trebuie sa uiti ca esti pictor: sa arunci pensulele, culorile, uleiurile, si sa-ti scoti din minte ca ai învatat ceva. Timp de câtiva ani trebuie sa te îndepartezi complet de pictura. Când gândul a fost îndepartat de tot, maestrul spune iarasi: "Acum începe." Acum nu esti tehnician. Cunosti tehnica, dar nu esti tehnician. Acum pictezi ca un copil mic. Efortul a încetat, pictatul a devenit lipsit de efort. Numai atunci se nasc profesorii-maestri.

   Am sa spun o poveste. Cândva, în Birmania urma sa se construiasca un templu mare, si usa principala trebuia sa fie ceva unic pe pamânt. Au fost chemati multi pictori, maestri zen, maestri taoisti, si cel mai bun dintre ei a fost invitat sa proiecteze usa. Acel mare maestru avea obiceiul ca, ori de câte ori picta ceva, schita ceva, discipolul sau sef statea lânga el si, când termina desenul, îl întreba pe discipolul-sef daca era bine. Daca discipolul spunea "nu", maestrul arunca desenul si o lua de la capat, si tot asa, pâna când discipolul spunea: "Da, e bine, asta e."
   Proiectarea acestei porti principale a templului a devenit o problema, pentru ca discipolul spunea întruna "nu". Maestrul a facut cel putin o suta de desene. Au trecut multe luni. Maestrul îsi dadea toata silinta, muncea cum nu mai muncise în viata lui, pentru ca vroia sa termine odata proiectul.

****
Întrebarea 1

   Daca totul se întâmpla pur si simplu, atunci poate exista vreun scop final în toate, sau viata e doar un accident? Se poate spune ca viata evolueaza înspre vreun scop final?

   E foarte greu de înteles, mai ales pentru mintea occidentala, ca viata e lipsita de scop. si e frumos ca e lipsita de scop. Daca ar avea scop, atunci toata treaba ar deveni absurda - atunci cine ar hotarî scopul? Atunci trebuie conceput un Dumnezeu care hotaraste scopul, si atunci fiintele umane devin doar niste marionete; atunci libertatea nu e cu putinta. Iar daca exista vreun scop, atunci viata devine practica, nu poate fi extatica, încântatoare.
   Occidentul gândeste în termenii scopului, dar Orientul gândeste în termenii lipsei de scop. Orientul spune ca viata nu e o afacere, e o joaca. Iar joaca nu are nici un scop. Sau poti sa spui ca viata e propriul ei scop: sa te joci e suficient. Viata nu urmareste vreun scop, viata însasi e scopul. Ea nu evolueaza catre vreun absolut; chiar în clipa asta, aici si acum, viata e absoluta.
   În Orient, viata e acceptata asa cum e. Ea nu se îndreapta catre vreun scop, pentru ca, daca ar exista vreun scop, cine ar decide scopul si de ce? Daca Dumnezeu îl decide, poti sa pui aceeasi întrebare cu privire la Dumnezeu: "Care este scopul crearii unei lumi cu scop?" sau "De ce a trebuit el sa creeze o lume cu tinta?" sau, si mai profund, "Care este scopul existentei lui Dumnezeu?".
   Poate ca viata are un scop si Dumnezeu decide scopul, dar atunci existenta lui Dumnezeu trebuie pusa sub semnul întrebarii - de ce exista el -, si astfel întrebarea este pur si simplu împinsa un pas mai înainte. Atunci Dumnezeu devine lipsit de scop, sau trebuie sa creezi alt Dumnezeu, care sa decida care e scopul acestui Dumnezeu. si atunci vei continua tot asa la infinit, si undeva în adâncul tau vei ajunge la concluzia ca acest fenomen e lipsit de scop.
   Asa ca de ce sa mergi de la lume la Dumnezeu? De ce sa nu spui ca viata însasi e lipsita de scop? Tot jocul logicienilor, al teologilor e stupid într-un fel. Ei spun: "Dumnezeu a creat lumea, pentru ca, daca nu ar fi existat cine sa o creeze, cum ar fi putut lua fiinta lumea?". Dar se poate...

****

Du-te la cineva umil, uita-te bine la el, urmareste-l, si vei vedea ca eul lui e foarte subtil, atâta tot. El spune întruna: "Sunt o persoana umila." Insista ca e umil. Umilinta lui a devenit mândria si eul lui, iar daca îi spui "Ba nu esti umil", se va supara. Daca îi spui: "Am vazut la tine în oras o persoana mai umila ca tine", el îti va spune: "Imposibil. Eu sunt cel mai umil." Dar "eu sunt" ramâne. Acum "eu"-ul afirma umilinta, înainte afirma altceva.

   Se zice ca un mare rege s-a dus sa se roage într-o moschee. Era o sarbatoare religioasa pentru mahomedani, asa ca el se ruga. Era dimineata devreme, era întuneric, si în moschee nu mai era nimeni în afara de el. Regele se ruga: "Allah, Dumnezeul meu, eu sunt nimeni, sunt doar praful de pe picioarele tale."
   În timp ce spunea asta, îsi dadu brusc seama ca mai era cineva în moscheea întunecoasa, în alt colt. Cineva care spunea acelasi lucru: "Allah, Dumnezeul meu, eu sunt nimeni, sunt doar praful de pe picioarele tale."
   Regele se enerva. Spuse: "Cine spune în fata mea ca e nimeni? Când eu spun ca sunt nimeni, cine mai pretinde aici ca e nimeni?". Iar când se lumina de ziua si regele putu sa vada în jur, vazu ca celalalt om care se ruga era un cersetor. Atunci regele spuse: "tine minte, când un rege spune ca e nimeni, nimeni altcineva nu poate sa afirme asta - iar tu esti doar un cersetor!" Asa ca pâna si nulitatea poate sa faca parte din eu.
   În al saselea stadiu eul dispare, dar si lipsa de eu. Atunci vor fi probleme. Daca lipsa de eu dispare, vei avea dificultati în a interpreta. Un întelept nu are eu si nu are umilinta. Daca umilinta exista, înteleptul nu e cu adevarat întelept, nu înca. El n-a ajuns la al saselea stadiu, n-a ajuns la prag.
   Însa atunci vei fi în dificultate, pentru ca tu consideri ca umilinta este o calitate. Daca te duci la un Buddha, n-ai sa vezi la el umilinta. N-ai sa vezi la el nici ego, eu, dar nici umilinta. Iar aceasta disparitie a umilintei ar putea sa te faca sa crezi ca el nu e umil. Buddha spune: "Vedele nu sunt de nici un folos, scripturile trebuie aruncate." Daca te duci la el, o sa ti se para ca nu e umil. El spune ca Vedele nu sunt de nici un folos, ca scripturile trebuie aruncate - pare foarte egoist. Nu e, dar nu e nici umil. Asa ca tot ce spune el nu are legatura nici cu eul, nici cu lipsa eului. Asta va fi problema.
   Uita-te la Iisus. El nu a fost o persoana umila, dar nici egoista. Asta a dat nastere problemei care l-a dus la cruce. Nu era deloc umil. Multi...