Desi studiile reunite în acest volum sub titlul sugestiv "Psihogeneza bolilor spiritului" par sa se adreseze doar specialistilor (psihologi, psihiatri, psihoterapeuti), în masura în care abordeaza schizofrenia sub diferite aspecte, totusi interesul lor cultural este considerabil. Caci descoperirea arhetipurilor si a inconstientului colectiv este indestructibil legata de activitatea psihiatrica a lui Jung. Asa cum Freud a descoperit inconstientul personal pornind de la nevroze, Jung a descoperit inconstientul colectiv bazându-se pe tratamentul psihozelor. În articolul sintetic din 1958 dedicat schizofreniei, Jung o declara expres: tipul asociatiilor si formatiunile observabile la psihotici i-au sugerat pentru prima data posibilitatea existentei unui inconstient suprapersonal, ale carui elemente (arhetipurile) au un caracter universal, asemeni motivelor mitice.

Asa cum Freud a demonstrat ca nevrozele sunt tulburari functionale, Jung se straduieste sa ne convinga ca psihozele nu sunt expresii ale îmbolnavirii creierului si polemizeaza cu psihiatria materialista. Astfel, halucinatiile nu sunt expresia îmbolnavirii celulelor creierului, ci manifestari ale continuturilor inconstiente proiectate în exterior. Boala spiritului, cum numeste Jung psihoza, nu trebuie echivalata în boala creierului. Desi admite participarea factorilor organici la declansarea psihozei, Jung accentueaza importanta factorilor psihici. Astfel, psihoza "este o stare a spiritului în care elementele mai înainte inconstiente au luat locul realitatii". Psihogeneza psihozelor deschide posibilitatea tratarii lor prin mijloace psihice, Jung situându-se astfel în avangarda abordarii schizofreniei pe calea psihoterapiei.
Vasile Dem. Zamfirescu

***
De la Leibniz încoace, le este cunoscut psihologilor faptul ca elementele, adica ideile si sentimentele, care formeaza constiinta "asa-numitul continut al constiintei" sunt foarte complicate si se bazeaza pe elemente mult mai simple, în întregime inconstiente; din unirea lor ia nastere constiinta. Leibniz amintise deja acele "perceptions insensibles", acele perceptii neclare pe care Kant le-a desemnat ca "reprezentari umbrite", care puteau ajunge în constiinta doar pe o cale indirecta. Filosofii de mai târziu au acordat inconstientului locul întâi ca baza a constiintei.

Mai demult, într-o epoca materialista a psihiatriei, se credea ca toate reprezentarile delirante, halucinatiile, stereotipiile etc. ar fi cauzate de o boala a celulelor creierului. Simpatizantii acestei teorii au trecut cu vederea faptul ca reprezentarile delirante, halucinatiile etc. apar si la anumite tulburari functionale, si nu doar acolo, ci si la oamenii normali. Primitivii pot avea viziuni si auzi voci, fara ca procesele lor psihice sa fie câtusi de putin tulburate. A deduce asemenea fenomene dintr-o boala a celulelor creierului mi se pare superficial si nejustificat. Halucinatiile arata foarte clar cum o parte a continuturilor inconstiente pot trece peste pragul constiintei. Acelasi lucru este valabil pentru reprezentarile delirante, a caror aparitie este ciudata si neasteptata pentru pacient.