Inaltimea ideilor, puritatea si eleganta expresiei din scrierile si predicile sale, precum si atitudinea sa profund religioasa potentata de un patos cu totul deosebit, i-au asigurat o binemeritata faima in epoca, Eckhart fiind supranumit "Sfantul maestru care pretutindeni predica adevarul" sau "Maestrul caruia Dumnezeu nu-i ascunde nimic".
Trei idei domina Intrebarile pariziene: unificarea sufletului cu Dumnezeu, preeminenta intelegerii in raport cu fiinta si cunoasterea lui Dumnezeu prin negatie.
Ontologia lui Eckhart devine astfel elementul de legatura dintre filosofia greaca clasica si romantismul german – de la Parmenide la Hegel, drumul gandirii trece prin opera sa.
