Transportul pianului pe scari a prilejuit si geniului comic burlesc al cinematografului mut momente de neuitat.

Titlul sub care apar adunate laolalta articolele de critica literara ale lui Marin Sorescu trebuie înteles si asa.

Opiniile creatorilor în materie de arta poarta o pecete personala foarte apasata si nici acestea din urma nu contravin regulii. În ele recunoastem îndata hazul inconfundabil al autorului ciclului La lilieci.

Criticul, sub aceasta înfatisare, ciocneste pianul de toti peretii, ca în faimoasele filme mute ale studiourilor Keystone. Daca instrumentul e bun, scoate tipete armonioase si demonstratia calitatii lui se realizeaza astfel în chip spectaculos.

Daca nu, aceasta critica „prin socuri“ se vadeste înca o data salutara. Da gata o opera debila, spre amuzamentul general.

Tonul glumet nu afecteaza deloc justetea sentintelor, aproape întotdeauna inteligente si profunde. Practic, joaca e ca sa ne ia ochii, în realitate avem de a face cu o critica foarte serioasa care are si avantajul ca produce delicii la lectura. Putine pagini atât de inspirate am citit pe marginea unor autori dificili cum sunt Borges, Michaux, Cioran, Voiculescu, Noica sau G. Calinescu.

Unde mai pui ca Marin Sorescu îndrazneste chiar sa ia peste picior persoane cu multa trecere si gazeta saptamânala la porunca.

Ovid S. Crohmalniceanu