?Aparitia lui Culianu printre noi a fost un miracol; parea ca exemplul sau ne poate face mai buni, mai profunzi, mai ?ndrazneti, mai temeinici.
Disparitia sa a fost o catastrofa; fara emulatia st?rnita de extraordinara sa reusita, am redevenit ce eram, si chiar mai putin dec?t at?t. O cultura nu traieste (numai) din buchiseala, ci (mai ales) din strapungeri si iluminari.
Dupa entuziasmul st?rnit de revelatiile lui Mircea Eliade, a urmat emotia st?rnita de revelatiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a aratat ca absolutul filozofiei se trage din existenta ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea.
Al doilea ne-a initiat ?n absolutul cunoasterilor revolute si viitoare, carora le-a etalat epistemologia.
Am?ndoi s-au ocupat de religii si au cautat realul absolut ?n toate formele de realitate cotidiana.
Am?ndoi au biruit lumea, ajung?nd mari savanti recunoscuti de toti; si am?ndoi au ?ncercat sa realizeze ?n mod subversiv absolutul -unul cu ?ndrazneala savantului universal, celalalt cu strafulgerarea geniului revolutionar.
Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultura. Dar dupa disparitia lor nu a urmat nimic.
Strapungerile si iluminarile prilejuite de creatia lor au ramas, ?n tarile care le-au dat nastere, lipsite de orice consecinte.
Odata ei plecati, noi am recazut ?n ?ntuneric. B?jb?im, complet lipsiti de geniu.?
(Horia-Roman PATAPIEVICI)