Editia a V-a, revazuta si adaugita, a „Tratatului de Criminalistica” este prefatata de aceeasi dorinta a autorului de a atrage atentia asupra importantei stiintei investigatiilor penale în dificilul demers al aflarii adevarului.

Aflarea adevarului este unul dintre cele mai anevoioase procese, mai ales într-o societate cum este societatea româna de astazi. Aceasta se dezvaluie pe sine ca un tren aflat în mare viteza spre modernitate, echilibru, dar în primul rând spre Europa democratica din care astazi facem parte. Ei bine, calatorii acestui tren amesteca - în proportii niciodata strict bine definite - binele si raul, cinstea si necinstea, respectarea legii sau încalcarea ei.

De aici, aparea evidenta necesitatea existentei si perfectionarii continue a unui corp de specialisti juristi, dar si politisti, care sa sustina justitia si, mai ales, sa-si foloseasca toata priceperea si experienta în combaterea raului social, totul începând cu aflarea adevarului.

Or, din perspectiva epistemologica, ne aflam în prezenta unei stiinte particulare, denumita de noi Criminalistica, care serveste tocmai acestui deziderat, mai mult sau mai putin acceptat de cei care graviteaza pe orbitele justitiei.

Aparuta la sfârsitul secolului al XIX-lea, ca o expresie a justitiei penale asezata pe baze moderne, criminalistica si criminalistii aveau sa joace rolul unor anticorpi împotriva virusilor delincventei si ea în curs de evolutie, deseori cu un pas înaintea celor care încercau sa desluseasca meandrele faptelor penale, sa le descopere si sa le combata.

În zilele noastre, când asistam la competitia dintre juristi si criminalisti, pe de o parte, si infractori pe de alta parte, când de binefacerile unui sistem care se vrea democratic profita cel mai mult cei din zona delincventei, multe întrebari revin si cu privire la modul de formare al magistratilor, anchetatorilor sau specialistilor criminalisti.

Întrebarea esentiala ar putea sa fie formulata astfel: Încotro trebuie sa se îndrepte învatamântul criminalistic, cum si pe ce criterii trebuie asezat?

Ca unul dedicat de multi ani învatamântului juridic superior, în special cel criminalistic, cunoscator în intimitate a evolutiei sale, dar si a perceptiei universitarilor sau practicienilor dreptului, mai mult sau mai putin apropiati domeniului investigatiilor penale, cu riscul de a trezi reactii de respingere ori de a agita orgolii, consider ca unele întrebari trebuie reluate.

Când vedem care este evolutia criminalitatii, formele acesteia, din ce în ce mai grave, mai complexe sau profesioniste, numai revenind cu picioarele pe pamânt (daca îmi este acceptata expresia) putem întelege ca formarea viitorilor magistrati, anchetatori si chiar avocati, trebuie sa aiba un fundament stiintific, modern, realist si cât mai putin poetic.

În fond, daca avem în vedere cât de complexe sunt metodele de combatere a infractionalitatii, de aflare a adevarului, îndeosebi cele oferite de stiinta Criminalisticii, ar trebui sa avem în vedere cele sustinute de Oscar Wilde, potrivit caruia, „Adevarul pur si simplu este rareori pur si niciodata simplu”