„Comunismul a pierdut partida. Comunistii însa au câstigat-o.

E ca si cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasa dominanta prin alta. Nici un experiment comunist – cel putin în peisajul european – nu a fost atât de «special» si cu evolutii atât de neasteptate si de «divergente» precum comunismul românesc.

Se va vedea cum tara cu cei mai putini comunisti a devenit tara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsa de ideologia comunista s-a comunizat în profunzime, pâna într-atât încât s-a despartit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinational într-o prima faza, comunismul a sfârsit prin a deveni ultranationalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fara echivalent în Europa si comparabil (fara a-si pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, dupa ce ani de zile parea a fi societatea care s-a opus cel mai putin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceausescu printr-o revolutie sângeroasa (singura de acest gen în spatiul comunist) – împotriva lui Ceausescu, dar nu neaparat si împotriva alcatuirilor comuniste: într-adevar, pentru ca paradoxul sa fie complet, cea mai violenta revolutie «anticomunista» s-a prelungit prin cea mai lenta si mai incompleta desprindere de comunism!

Toate aceste paradoxuri au o explicatie. Sau si-o cauta. E ceea ce-si propune cartea de fata: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc.“ (Lucian BOIA)