Reiki. Jurnalul unui maestruREIKI -Jurnalul unui maestru

Cei care au primit initiere în Reiki de ceva ani vor întelege mai bine ceea ce scriu. Ei au trecut deja prin schimbarile pe care le voi prezenta. Schimbari profunde, dar unii înca nu au ajuns sa înteleaga ce li se întâmpla.
De ce luam, de ce cerem, de ce dorim initierea?

Unii aud si, fiind bolnavi fizic, spera într-o ultima minune, altii au probleme emotionale (cei mai multi), altii vad ceva, o schimbare la un coleg si afla ca a primit initiere în Reiki si ca se simte bine, ca s-au schimbat multe în bine, asa ca vrea si el.

Altii iau în mâna o carte despre Reiki si stiu ca asta este calea lor. TOtI doresc sa schimbe omenirea si viseaza la asta, chiar daca li se spune ca nu e corect, ca „iadul e pavat cu intentii bune” si ca fiecare are dreptul la lectia de viata proprie, lectie pe care el trebuie sa o înteleaga, sa si-o asume. Oare asa am fost canalizati ca sa primim Reiki pe planeta?

Se poate. Dorinta omului de a darui este imensa. Ce, cât, conditiile, nu asta vreau sa evidentiez acum, ci faptul ca pe Planeta Pamânt se practica Reiki. Uitati-va pe net ! Luati tarile la rând, sau conti-nentele, ca sa fie mai simplu. Cel putin, în tarile hipercivilizate, sunt enorm de multe site-uri. La noi în tara, credeti ca exista vreo localitate urbana în care sa nu fie 2-3 reikisti?

Eu NU cred. Da’ de ce? Asta e una dintre întrebarile mele favorite. Era o necesitate cosmica!!! Chiar daca unii se vor cruci auzind asta, e treaba lor, e crucea lor. Punct. O sa explicitez cu încetinitorul. Aici nu încape graba.
Ce s-a întâmplat cu primele sute de maestri, cei care au primit initierea cu 5-10 ani în urma? Acum trec prin initierea proprie, ezoterica, dupa ce au fost partasi la cea exoterica, pe care au învatat sa o dea mai departe, pentru ca era necesara planetei, pamântului.

Ei au fost initiatorii initiati. si ce am cerut noi cu ardoare? Evident, darul vindecarii, al bunatatii. Nu cred ca s-au gândit la valori materiale. Nu mai conteaza imboldurile personale. S-a început cu initierea exoterica la nivel planetar, si gata.

Asa trebuia, asa a hotarât Dumnezeu. Începem acum sa vedem si de ce.
Ce am cerut? Între timp, multi au si uitat. Intri într-o stare speciala, stare în care totul ti se pare ca este posibil, ca ai venit aici nu degeaba. Unii constientizeaza asta pentru prima oara, si este o stare speciala. Vrei sa mergi mai departe.

Deci ne trezim (bine ar fi!) maestri Reiki. Încep sa dispara vechi prieteni, stii ca e din cauza diferentei de energie, de vibratie, si asta e!

Serviciul nu mai e, în casa ai tai devin suspiciosi si asteapta sa te vada ajungând la un serviciu cu o specializare stricta, tot diferenta de vibratie e si asta… Mai apare si o trauma mai veche. Ce mai, nimic nu mai e ca înainte, si tu trebuie sa le faci fata la toate. si ti se aminteste din ce în ce mai des ca, de când ai început cu prostiile tale, toate sunt aiurea.

Nu e la toata lumea asa, mai ales acum, dar la începuturi, asa a fost. si, ajungem la o etapa importanta: dezicerea sau deznadejdea. De fapt, si una si alta. Când nu mai poti sa faci nimic, nu mai ai putere, te misti cu încetinitorul, totul e fara sens si fara rost.

Asa se vede de la noi. si e normal, pentru ca am uitat ce am anuntat universul ca vrem. Vindecare! Iar acum, si în conditiile aratate, se petrece propria noastra vindecare. Atâta tot. În noua situatie, putini se mai recunosc pe ei însisi. Normal.

Vechea persoana era ceva mai cunoscuta. Spiritul si sufletul înca sunt notiuni abstracte, dar folosite din ce în ce mai des în vorbirea zilnica, care încearca sa faca o legatura cu noi. Noi chemam spiritul celest, el ne raspunde (în modalitatea cea mai necesara noua), iar noi… asurzim brusc. Comedie cosmica, ce mai! Ei, dar cine cere primeste! Celebrul: „ai grija ce ceri, ca s-ar putea împlini”. (Culmea, acest „s-ar” ne amageste cel mai tare. Fiecare stie mai bine).

Cunoasterea implica responsabilitati si putere, doua notiuni pentru care reikistii nu au fost pregatiti. Responsabilitate si putere! Dintr-o data, dimensiunea a ceea ce ni s-a dat se mareste ametitor. si starea de ametitoare dilatare dureaza ceva timp. E înfricosator de frumoasa. Ea va va da dimensiunea a ceea ce ati cerut initial, si
acum sunteti pe Cale.

Deci initierea este cararea îngusta pe care ne-am angajat sa o parcurgem. Ca nu prea ne pricepem noi cum, la început nu trebuie sa ne descurajeze. Dimpotriva. E ca si cum elevul învata lectia pentru ziua respectiva si este ascultat din toate vietile, pardon, lectiile.

Primim o carte ale carei foi sunt albe. Aparent. Sunt scrise cu o cerneala invizibila la început pentru noi. Când începem sa scriem, si coincide cu ceea ce este în carte, scrisul dumnezeiesc devine treptat vizibil. Aceasta înseamna pentru mine revelatie proprie.

Nu conteaza ca la început scriem foi întregi si nu se vede nimic sau abia se zareste ceva-ceva. Cu atât mai tenaci trebuie sa fim, mai hotarâti. Poate se va sterge din când în când câte un cuvânt sau macar o litera (faptele noastre). Poate, cu o propozitie simpla, am început sa scriem un roman, uitând esenta. Multe posibile erori, dar din care vom învata ceea ce este de cuviinta.

Si asa, Initierea ne va duce la muntele de pe al carui vârf vom avea o viziune a eternului caruia îi apartinem. Dar va veni clipa când initierea va aduce si iadurile mai aproape. stiu ca am mai spus cât e de dificil, dar din înaltime vom coborî în iad, nu se poate altfel.

Aici e aici. Multi numai la asta nu se mai asteapta când ajung în vârf. Dar acolo, în iad, sau în pestera, cum gasim în unele scrieri, se afla secretul binelui si al raului, al opozitiilor care ne vor învata sa vedem întregul. O oprire necesara, de unde vom pleca cu alte forte. Aici, stationarea poate fi mai scurta sau mai lunga. Nu prea ne arde sa acceptam ca, de fapt, aceasta coborâre arata ca suntem demni într-adevar de Initiere. Vom avea parte de adevarate reconstituiri.

Daca am învatat pâna acum sa ni le asumam, e OK. Daca nu, învatam acum. Oricum, luciferienii sunt pregatiti, sunt în imediata apropiere (doar e teritoriul lor, nu?!) Suntem potentiali clienti? Depinde. Am vazut persoane care au cazut în deznadejde.

Un duhovnic chiar a întrebat pe cineva: „Al doilea razboi mondial a început cumva, din cauza ta?”. Prin asumare emotionala, în loc sa învatam, pentru ca greseala si durerea sunt mari maestri pentru umanitate, noi deznadajduim. Dar toti trecem prin asta. Am trecut prin suficiente paliere întunecate, altfel, nu as fi putut acum întelege.

Raul este Rau ca entitate. Dar exista si ceea ce noi interpretam ca rau personal. Am facut o greseala, uneori chiar o repetam. Trebuie sa învatam, dar atunci când începem sa ne vaitam ca e de neiertat ceea ce am facut – fiti siguri – vom repeta cu si mai mare intensitate greseala, pâna vom vedea învatatura din ea.

Durerea si suferinta sunt marii maestri. Dar stiu ca degeaba citim asta de mii de ori, pâna nu trecem singuri prin aceasta.

Nu este alta cale de mântuire. Nu vor întelege marea majoritate ceea ce scriu (chiar daca, citind, vor fi de acord). Am trecut prin aceasta si stiu ca este asa. E o stare abstracta, pe care o percepi cumva când îti este prezentata de altii. Când esti acolo, jos, nu mai e.

Totul este îngaduit de Dumnezeu pentru a ne forma, pentru a învata pe aceasta planeta. Drumul nostru ca spirite nu se opreste aici.

Initierea este calea proprie care duce spre Împaratia din interiorul nostru. Privim în jur si, în functie de cât de atenti suntem, vedem sau percepem lumea exterioara.