„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru.

În apartamentul în care au locuit cincizeci si trei de ani, din cei cincizeci si sase cât au fost împreuna, urla linistea.

Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.

Ma ajuta în vreun fel scrierea acestei carti?

Prea putin. Dupa trei-patru pagini, banuiala devine certitudine: prezenta tatei în carte nu-i suplineste absenta în carne si oase.

Si atunci, de ce o scriu?

Fiindca nu pot sa n-o fac.

«Prea putin» e mai mult decât «deloc».

Ajutorul, mai cu seama în vremurile astea, nu se refuza.

Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori si un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020

,,Cum sa-ti placa, domnule... aștia?“ Sunt recunoscator serviciului de corectura si întregii edituri Humanitas fiindca nu mi-a eliminat cuvântul „astia“ din titlul povestirii.

Aud ca prin gradinite si chiar în primele clase de scoala se practica acest nou tip de prigoana.

Copiii sunt învatati ca se spune „acesta“ si „aceasta“, nici­de­cum „asta“ si „asta“.

Dan Spataru a murit la timp.

Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii ca a folosit un limbaj nepotrivit când i-a cântat tarancutei „De data asta, mai fata, / Zi bogdaproste c-ai scapat“...