Printr-o executie artistica desavirsita, al doilea volum al Trilogiei Cairoului continua cu aceeasi viziune detaliata a ciocnirii dintre civilizatii, dintre nou si vechi.

Povestea de neuitat pe care o ofera Palatul dorintei este un echilibru intre idealurile tot timpul pe cale de a se implini si realitatea plina de oprelisti, intre visele si dorintele personajelor si istoria care le ajunge din urma.

In acest al doilea volum al Trilogiei Cairoului, Naghib Mahfuz spune povestea familiei el-Gawad in anii 1920, adica in plina epoca de modernizare a Egiptului.

Spre deosebire de primul volum, mai tensionat, care urmarea in paralel emanciparea tarii de sub dominatia britanica si viata familiei el-Gawad, condusa de un tata despotic, Palatul dorintei alege un ton molcom, mult mai asezat si mai descriptiv.

Atentia se muta acum de la relatiile tensionate ale unei familii rupte intre traditie si modernitate la detaliul de viata in aparenta banal, dar cu adevarat fermecator.

Cuptorul de piine raspindindu-si aromele odata cu venirea diminetii, tabietul cafelei, lung prilej de discutii intre mama si odraslele acum independente, ciorovaielile zglobii ale mezinilor familiei, in fine, imaginea unui tata de acum imblinzit sfatuindu-si grijuliu fiul, totul are aerul unui peisaj asezat si familiar, care respira poeticitate prin fiecare amanunt, oricit de marunt.